sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 17 septembrie 2024

Parlamentari PNL au depus un proiect de majorare a pensiilor militarilor: aceștia ar fi discriminați față de pensionarii obișnuiți

Parlamentari PNL au depus un proiect de majorare a pensiilor militarilor Foto: Inquam/George Calin
Parlamentari PNL au depus un proiect de majorare a pensiilor militarilor Foto: Inquam/George Calin

Mai mulți parlamentari PNL, în frunte cu liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, au depus un proiect de majorare a pensiilor militarilor, apreciind că aceștia ar fi discriminați față de pensionarii obișnuiți.

Citește și: EXCLUSIV Aflat în vizorul DNA pentru relația cu generalul Dumitru Dumbravă (ex-SRI), afaceristul Tufan vinde terenuri de 4,8 milioane de euro și sponsorizează un partid cu 750.000 lei

Parlamentari PNL au depus un proiect de majorare a pensiilor militarilor

Probabil pentru a nu fi acuzați că-l favorizează pe președintele PNL Nicolae Ciucă, autorii proiectului au prevăzut că sistemul pe care-l propun, pentru majorarea pensiilor militarilor de fiecare dată când se majorează salariile militarilor, autorii proiectului cer ca legea să nu se aplice și demnitarilor și parlamentarilor. Însă o astfel de prevedere ar putea fi respinsă la CCR pe motiv de discriminare.

„Astfel, în timp ce pensionarii din sistemul public beneficiază de ajustări și actualizări echitabile ale pensiilor, care reflectă contribuțiile și condițiile de muncă ale fiecăruia, pensionării militari continuă să fie afectați de un sistem care nu recunoaște pe deplin contribuțiile lor și nu asigură o echitate reală între toți beneficiarii. Această inechitate este cu atât mai greu de justificat având în vedere sacrificiile și serviciul adus de militari în slujba țării”, se arată în expunerea de motive a proiectului PNL.

Ce propun inițiatorii: „Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special”. În prezent, cuantumul pensiilor militare de stat „se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată și comunicat de Institutul Național de Statistică”.

În expunerea de motive, deputații liberali susțin că această majorare a pensiilor militarilor ar respecta principiul „recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, politiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei”.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră