Nicușor Dan spune că România a pierdut războiul cu drogurile și sugerează că-i va da afară pe șefii parchetelor
Nicușor Dan spune că România a pierdut războiul cu drogurile și a arătat câteva direcții pentru combaterea fenomenului.
Nicușor Dan spune că România a pierdut războiul cu drogurile
„Unu: Trebuie înăsprite sancţiunile pentru traficanţi, nu pentru consumatori, cum din păcate pare că merge statul român în momentul ăsta.
Şi când vorbim de traficanţi, trebuie să vorbim şi de DIICOT, trebuie să vorbim şi de servicii pentru ca să mergem la rădăcina fenomenului.
Şi mai departe, suferim la centrele pentru persoane dependente, care nu sunt suficiente faţă de amploarea fenomenului, vorbesc de România în ansamblu ei.
Şi suferim, de asemenea, exact ce spuneam mai devreme, în metode moderne, contemporane de a preveni. Dacă vorbim de această dependenţă la copii, trebuie să ne ducem la rădăcina fenomenului. Mulţi dintre ei au o ruptură, neîncredere cu părinţilor. Trebuie să ne ducem şi la educaţia părinţilor, să vedem cum putem să facem ca să creăm nişte ecosisteme în care ei să se regăsească unii cu alţii”, a explicat Nicuşor Dan, la Prima TV, citat de news.ro.
Pe de altă parte, primarul general a fost neobișnuit de critic la adresa șefilor parchetelor, atât a DNA, cât și a Parchetului General.
„Pe DIICOT, mărturisesc că nu am o competenţă specifică şi am nevoie de o analiză. Însă, în mod cert, DNA-ul nu a mai anchetat mari cazuri de corupţie de ani de zile”, a spus Nicuşor Dan.