vineri 21 august
Login Contact
DeFapt.ro
Publicat: 21 august 2026, 19:50 Actualizat la: 21 august 2026, 20:09

De ce majoritatea PSD-UDMR din CCR refuză din nou publicarea declarațiilor de avere: ar fi o „expunere publică nejustificată a relației private”

Asztalos Csaba, judecătorul UDMR din CCR, s-a aliat cu judecătorii PSD
Asztalos Csaba, judecătorul UDMR din CCR, s-a aliat cu judecătorii PSD Foto: Inquam/ Octav Ganea
Google News
Urmărește-ne pe Google News
Google
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Majoritatea PSD-UDMR din CCR consideră că prin publicarea declarațiilor de interese financiare ar fi afectată viața privată a demnitarilor și funcționarilor. Tot prin aceatsă decizie, CCR a decis că este constituțional amendamentul anti-Fritz depus de PSD la legea integrității. 

Citește și: Apartamentul modificat fără autorizație poate deveni greu de vândut: autorizația de regularizare, soluția care apare din 25 august

„Mâine legiuitorul ar putea înceta de drept mandatele rezultate din alegeri pentru cei de exemplu care trăiesc în concubinaj”

„Sub aspectul publicității declarației de interese financiare, Curtea reține că expunerea publică a declarației de interese financiare a persoanelor menționate în art.II pct.2 [cu referire la art.2 alin.(6) pct.43] depășește cu mult scopul legitim al măsurilor referitoare la integritatea funcției publice, intrând, în realitate, în registrul unei expuneri publice nejustificate a relației private pe care o întreține funcționarul/demnitarul public – practic nu mai interesează averea persoanei în cauză, ci mai degrabă relația sa privată –, ceea ce este contrar exigențelor Deciziei nr.297 din 29 mai 2025, precitată, și art.26 din Constituție.

Ca atare, o asemenea publicitate nu poate fi acceptată, având în vedere și faptul că, în realitate, această declarație copiază declarația de avere sau de interese (a se vedea elementele de conținut ale declarației de interese financiare prevăzute de anexa nr.5 la legea criticată).

Or, prin Decizia nr.297 din 29 mai 2025, Curtea a stabilit de principiu că declarațiile de avere și de interese nu pot forma obiectul niciunei publicități. A eluda această constatare a Curții, în sensul publicării unor forme similare de declarații, denumite de interese financiare, nu face altceva decât să demonstreze că art.II pct.2 [cu referire la art.2 alin.(6) pct.43] din legea criticată încalcă art.147 alin.(4) raportat la art.26 din Constituție”, se arată în motivarea CCR. 

În ceea ce privește constituționalitatea amendamentului PSD anti-Fritz, majoritatea PSD-UDMR scrie: „Norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției, demnității sau mandatului, ci întrerupe ori încetează de drept funcția, demnitatea sau mandatul care a fost viciat prin fapta titularului său”.

Avocatul Toni Neacșu, fost membru al CSM, scrie, pe Facebook: „Motivarea Curţii Constituționale pe amendamentul Dominic Fritz e mult mai neconvingătoare și stângace decât mă așteptam. Îmi doream enorm să nu fiu dezamăgit.  Din păcate nu o să oprească discuțiile, mai rău le va alimenta”. 

„La limită, de exemplu, ar trebui să acceptăm că mâine legiuitorul ar putea înceta de drept mandatele rezultate din alegeri pentru cei de exemplu care trăiesc în concubinaj, doar pentru că reevaluează criteriile de moralitate în societate pe care trebuie să le aibă aceștia.

Sau de exemplu a tuturor celor care în ultimii 3 ani au trecut pe roșu, chiar dacă atunci li s-a dat doar o amendă și li s-a suspendat permisul, pentru că reevaluează integritatea pe care aleșii trebuie s-o dovedească în conducerea pe drumurile publice”, ironizeză Neacșu decizia CCR. 

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră