sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 18 mai 2022

În Republica Moldova se poate: deputații ar urma să nu mai beneficieze de imunitate în cazul acuzațiilor de corupție, prevede un proiect al guvernului Gavriliță

Deputații ar urma să nu mai beneficieze de imunitate Foto: Facebook Natalia Gavriliță
Deputații ar urma să nu mai beneficieze de imunitate Foto: Facebook Natalia Gavriliță

În Republica Moldova se poate: deputații ar urma să nu mai beneficieze de imunitate în cazul acuzațiilor de corupție, prevede un proiect al guvernului Gavriliță. În România, nenumărați politicieni au evitat anchetele penale pentru corupție fiindcă au fost protejați de imunitatea parlamentară.

Deputații ar urma să nu mai beneficieze de imunitate

„În cazul acestor acuzații aduse deputatului nu va mai fi necesară încuviințarea Parlamentului pentru transmiterea cauzei în judecată, reținerea, arestarea sau percheziționarea persoanei. Este vorba despre un proiect de modificare a Constituției și acest a primit un aviz pozitiv din partea Curții Constituționale, acum este aviz pozitiv din partea Guvernului și următoarea etapă este aprobarea în Parlament”, a declarat, azi, premierul Gavriliță.

Și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a explicat motivele pentru care a fost promovat acest proiect.

„Guvernul a avizat pozitiv inițiativa deputaților PAS, care prevede excluderea imunității parlamentarilor pentru infracțiunile de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare a banilor.

Inițiativa legislativă a fost avizată anterior și de Curtea Constituțională, care a menționat că aceasta ar putea impulsiona lupta adevărată împotriva corupției și va ridica încrederea societății în instituțiile statului.

„Nu este echitabil”

Ani la rând am fost martorii schemelor frauduloase, prin care unii s-au ales cu averi de milioane pe care nu le-au putut justifica, iar cetățenii au fost sărăciți. Aceste scheme de corupție ne-au dus faima în întreaga lume. Din păcate, în multe din aceste scheme au fost implicați chiar deputații. Acum trebuie să reparăm această greșeală și să nu mai admitem ca unii aleși ai poporului să profite de imunitate și să continue să-și facă propriile interese în detrimentul cetățenilor.

Nu este echitabil ca deputații – cei care reprezintă interesele poporului – să aibă imunitate parlamentară când e vorba de corupție la nivel înalt.

Sper mult că Parlamentul va vota acest proiect, or legislativul nu trebuie și nu poate să fie pentru deputați un refugiu și o garanție că pot sta liniștiți fără a fi trași la răspundere.”, a scris, pe Facebook, Litvinenco.

Între timp, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a spus că proiectul de lege va fi votat joi, 19 mai, în prima lectură.

Citește și: Ciolacu vrea să o tragă pe Firea pe linie moartă (surse PSD). Ea a pierdut deja controlul asupra prefecturii Capitalei

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră