Planul lui Bolojan: fie în opoziție, fie la guvernare, dar fără PSD. Racolări individuale, acceptate
Planul premierului Ilie Bolojan, dezvăluit chiar de acesta: fie în opoziție, fie la guvernare, dar fără PSD, iar racolările individuale ale unor parlamentari - după modelul UNPR-ului, folosit de Traian Băsescu pentru a asigura guvernului Boc majoritatea - sunt acceptabile. „Dacă se va ajunge la o consultare post-moțiune, vom merge la Cotroceni și vom spune punctul nostru de vedere. Adică putem fi la guvernare, nu mai putem fi în coaliție cu PSD”, a spus el.
Planul lui Bolojan: fie în opoziție, fie la guvernare, dar fără PSD
Declarațiile sale vin în condițiile în care mai mulți lideri liberali, precum Ionuț Stroe, președintele PNL Sector 4, sau Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani și președintele Consiliului Județean din acest județ, au cerut ca negocierile cu PSD să continue, pentru a împiedica o guvernare PSD-AUR. Surse din PNL arată că inclusiv la discuțiile care au avut loc la Cotroceni, în spatele ușilor închise, mai mulți prim-vicepreședinți PNL, printre care Nicoleta Pauliuc și Adrian Veștea, au avut același mesaj, pro-PSD.
„Decapitarea unui partid sau în momentul în care stabileşti conducerea unui partid în alte sedii decât în sediul acelui partid, înseamnă că acel partid devine un partid anexă, un partid de tip balama, al unui partid, iar Partidul Naţional Liberal, dacă nu şi-a învăţat lecţia şi ar accepta o asemenea situaţie, ar scrie pe el PNŢCD sau ALDE”, a avertizat însă liderul PNL.
Vorbind despre susținerea pentru un guvern minoritar, Bolojan a spus: „Sigur că mulţi parlamentari care au intrat pe diferite liste încep să înţeleagă care sunt problemele României şi ce se poate face cu adevărat în viitor”.
Întrebat dacă ar putea apărea o soluţie de tip UNPR, care la un moment dat a sprijinit Guvernul condus de Emil Boc, premierul a răspuns că este posibil să se întâmple acest lucru.
„Este posibil să se întâmple şi asta, dar nu pot să fac predicţii vizavi de ce va face un număr de parlamentari într-un sens sau altul. Dar, la un moment dat, gândiţi-vă, când ai coaliţii de 3-4 partide, cum trebuie să avem noi, nu este foarte comod, în general, nici să administrezi coaliţia, dar nici să iei decizii”, a declarat Bolojan la TVR.
Avantajele guvernului minoritar
Câteva ore mai târziu, la Rock FM, el a prezentat în termeni pozitivi un posibil guvern minoritar.
„Guvernele minoritare sunt un fenomen pe care îl avem în multe ţări. Sigur că un guvern cu o majoritate stabilă, puternică are capacitatea de a lucra predictibil mai mult, are capacitatea de a face mai mult dacă acea majoritate este coerentă. Dacă ai patru, cinci partide într-o coaliţie, nu este foarte comod să generezi o acţiune unitară într-o anumită direcţie. De foarte multe ori coaliţiile, nu doar în România, ci şi în alte ţări, devin neperformante, pentru că partidele îşi anulează unul altuia capacitatea de acţiune. Unii trag într-o parte, alţii în altă parte”, a spus Bolojan.
El a dat ca exemplu reducerile din administraţie, menţionând că, deşi în protocolul de guvernare se prevedea că se va face o reducere de 20%, abia s-a făcut una de 10%, "cu anumite virgule, cu anumite excepţii şi după multe luni de zile".
"Deci, un Guvern minoritar, uneori, pe termen scurt, poate să facă lucruri pe care unul de coaliţie nu le poate face, pentru că partidele îşi anulează reciproc acţiunile, dar sigur, pe termen lung, e bine să ai o stabilitate politică. Eu întotdeauna am susţinut asta", a adăugat premierul.