Călin Georgescu speră ca SUA să-l aresteze și pe Nicușor Dan: „Azi în Venezuela, mâine...”
Călin Georgescu speră ca SUA să-l aresteze și pe Nicușor Dan: „Azi în Venezuela, mâine în Europa de Vest, poate în Europa de Est, înainte ca soarele să răsară", a declarat fostul candidat la prezidențiale în fața sediului Poliției din Buftea.
Citește și: Narco-nepoții soției lui Maduro: cum ajunge cocaina din Venezuela în Europa, cu pașaport diplomatic
Sâmbătă, președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, și soția sa au fost capturați de forțe americane și scoși din țară.
Călin Georgescu speră ca SUA să-l aresteze și pe Nicușor Dan: „Azi în Venezuela, mâine...”
„Azi Venezuela, mâine Europa de Vest, de Est, înainte ca soarele să răsară.
Cert este așa: în țara noastră, din banii românilor, ei cheltuiesc miliarde pe armament, pe un război care nu este și nu trebuie să fie al nostru, iar pe data de 23 decembrie anul trecut, în plină austeritate impusă, s-a decis să se trimită 50 de milioane de euro în afara granițelor, pentru Ucraina. Vedeți, cu 50 de milioane de euro se puteau sprijini oameni în această țară, copiii săraci, orfanii, suferinzii acestei țări”, a perorat Georgescu.
El a sugerat că a anticipat intervenția americană în Venezuela.
„Vedeți, acum 6 luni, la o emisiune cu Țuțea și Cristoiu, am spus că SUA se vor întoarce la doctrina Monroe și azi se confirmă asta prin documentul emis de Casa Albă și prin ceea ce s-a întâmplat în Venezuela zilele trecute, pentru că Trump — nu s-a știut asta — este un om de acțiune și care nu admite furtul de alegeri și ca o țară să fie confiscată de mafie și de rețeaua globalistă. Sigur, în plus, Caracas însemna centrul de mafie a drogurilor, dar teza principală o reprezintă furtul de alegeri și rețeaua globalistă care a acaparat o țară”, a susținut fostul candidat suveranist la prezidențiale, citat de Realitatea TV.