Dezastru la SNSPA, fieful lui Remus Pricopie, susținătorul ferm al lui Marcel Ciolacu în campania din 2024: „Rectorul e globetrotter”, scrie profesorul universitar Cătălin Stoica, care prezintă o lungă listă a dezastrului administrativ din această instituție. Stoica este sociolog, are un doctorat la Stanford și a fost directorul CURS între 2007 și 2015.
Acum, Stoica arată că, în timp ce salariile cadrelor universitare sunt reduse - „coordonarea doctoranzilor nu este plătită sau, când era plătită, suma netă era de 93 de lei pe lună, pe doctorand coordonat (nu știu exact, fiindcă, deși coordonez doctoranzi, e greu să aflu dacă și cu cât sunt plătit)” - rectorul se plimbă prin lume.
Citește și: Suveranistele se păruie: Gavrilă dezvăluie că Anca Alexandrescu a fost internată la spitalul SRI
Deși conduce o universitate de științe politice, Pricopie este absolvent al Facultății de Chimie-Fizică din cadrul Universității București.
Dezastru la SNSPA, fieful lui Pricopie, susținătorul lui Ciolacu
„SNSPA – FURNIZOR DE SECURITATE INTERNAȚIONALĂ.
- Studenții noștri nu prea au spații unde să socializeze pe la universitate (un spațiu de la subsol, dedicat inițial lor, nu poate fi folosit decât cu acordul administrației, iar cel de la etajul 1 e neîncăpător). De obicei socializează afară, în fața clădirii, sau mai merg să își ia de mâncare de la un Mega Image din apropiere;
- Nu avem săli destule pentru cursuri. Infrastructura tehnică e învechită (wifi-ul merge când vrea el, proiectoarele la fel, notele le trecem pe hârtie, iar apoi persoanele de la secretariat le trec în niște fișiere Excel); de locuri în cămine, nici nu mai are rost să vorbim;
- Comunicarea cu serviciile administrative lasă de dorit (vrei să vezi fluturașul de salariu? trimite un email cu rugăminte; vrei să știi cum și cât ai fost plătit pentru munca ta și cum a fost ea normată? întreabă pe email, dar nu știu când ți se va răspunde);
- S-au operat reduceri drastice la cumul și mai ales la plata cu ora, iar unii din CA (Consiliul de Administrație) nu își amintesc când s-a hotărât asta („parcă a zis rectorul ceva”); deci, mai băieți, cine a hotărât totuși treaba asta? Doar Rectorul? E firma lui? A luat cineva SNSPA pe persoana fizica?
- (Și) datorită acestor reduceri, asistenții și lectorii au fost împinși din nou în cel mai dur precariat;
- Datorită acestor reduceri este foarte probabil să rămânem fără personal didactic asociat de care aveam nevoie, totuși;
- Oamenii care acceptă să participe la ședințele de susținere ale referatelor doctoranzilor (cele de pe parcursul studiilor doctorale) nu sunt plătiți, deși trebuie să citească și să furnizeze feedback doctoranzilor;
- Coordonarea doctoranzilor nu este plătită sau, când era plătită, suma netă era de 93 de lei pe lună, pe doctorand coordonat (nu știu exact, fiindcă, deși coordonez doctoranzi, e greu să aflu dacă și cu cât sunt plătit);
- Ne așteaptă noi tăieri salariale;
- Rectorul nostru e globetrotter; e plecat des din țară; recent a fost și în Uzbekistan cu actualul Ministru al Educației și e posibil să mai plece prin niște proiecte antamate de fosta Ministră a Educației, Deca, pe care a parcat-o la noi ca Pro-Rector, dumneaei fiind lector; în general, SNSPA pare a fi un loc de parcare pentru tot felul de foști și foste (dar și de viitori [foști și foste]);
- Același Rector face propuneri la Premiul Nobel pentru Pace (că rezolvase foarte toate celelalte probleme mai mărunte);
CU TOATE ASTEA, preocuparea unora de la vârful SNSPA este să organizeze conferințe prezentate cu pompă, pe tema SECURITĂȚII INTERNAȚIONALE.
Deh, se pare că SNSPA e furnizor de securitate la nivel internațional, căci, în privința securității și bunăstării angajaților și studenților săi, Dumnezeu cu mila! Aștept să fiu convocat prin ceva foruri pe motiv că mi-aș fi denigrat locul de muncă și pe unii colegi și unele colege”, a arătat Cătălin Stoica.