Nicușor Dan va desemna un premier în jurul datei de 15 iunie, când vor exista un program guvernamental și o susținere parlamentară
Desemnarea premierului, după obținerea sprijinului parlamentar. Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că formarea noului Guvern este așteptată în aproximativ două săptămâni.
El a subliniat că desemnarea premierului va avea loc doar în momentul în care va exista o înțelegere clară atât asupra programului de guvernare, cât și asupra componenței Executivului.
Desemnarea premierului, după obținerea sprijinului parlamentar
„Așa cum am spus, desemnarea o să o fac când o să știu că va exista o susținere în Parlament, adică nu suntem într-o situație în care să facem jocuri”, a declarat Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe susținute după Summitul B9 și Țările Nordice, desfășurat la Vilnius.
Potrivit președintelui, desemnarea premierului se va face imediat ce se ajunge la un acord asupra programului și componenței Guvernului:
„În momentul în care va fi un agreement și pe programul Guvernului și pe componența lui, o să fac o desemnare și lucrurile se vor întâmpla de pe o zi pe alta”.
Grup de lucru pentru analizarea deficitului
Nicuşor Dan a menționat că un termen realist pentru finalizarea negocierilor și instalarea noului Executiv este de două săptămâni.
În prezent, există un grup de lucru care analizează situația deficitului bugetar.
Acesta urmează să prezinte joi concluziile.
În paralel, se desfășoară discuții pe marginea programului de guvernare și asupra unui acord politic solid care să susțină viitorul Cabinet.