Ilie Bolojan, declarații atipice: Sorin Grindeanu „face pervers”. La ce s-a referit premierul
Premierul Ilie Bolojan l-a atacat, miercuri seara, pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, într-o manieră neobișnuită: a spus că liderul social-democrat acționează „pervers (...) în stilul caracteristic”. Bolojan a fost nemulțumit de afirmațiile lui Grindeanu referitoare la scăderea drastică a investițiilor străine, pe care le-a imputat acestei guvernări, din care însă a făcut parte.
Bolojan, despre „stilul caracteristic” al lui Grindeanu
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 669 milioane euro (comparativ cu 3 719 milioane euro în perioada ianuarie – iunie 2025), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 465 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 204 milioane euro”, a anunțat Banca Națională, la 14 august, în comunicatul privind „balanța de plăți și datoria externă - iunie 2026”.
Acum, Bolojan îi amintește lui Grindeanu că a fost la guvernare.
„Da, este adevărat că investițiile străine în 2026 sunt în scădere față de 2025, inclusiv de primul semestru. Dar ce face pervers domnul Grindeanu în stilul caracteristic? Ia niște date brute pe care le-a oferit Banca Națională, care a dat și explicațiile de rigoare, de ce se înregistrează asta, și în loc să ia explicațiile BNR sau să se uite pe cauzele reale, vine și le vinde ca și o vină a unei persoane. Aceasta, deși ei au fost în guvernare în toată această perioadă și au răspuns și au votat tot ce s-a hotărât în această perioadă.
Sunt câteva probleme de fond. Sigur, unele țin de repartizarea profiturilor, iar în primul semestru se repartizează dividendele, iar în al doilea trimestru, semestru, se alocă banii pentru investiții. Ori dacă compari primul semestru cu tot anul, normal că ai o scădere mult mai mare decât în conținere în care compari semestru cu semestru. Deci în semestru doi, întotdeauna… companiile, din profiturile care le fac, le mută în investiții.
Doi, efectul unor investiții străine ține și de ceea ce s-a pregătit din anii precedențe. Pentru că o investiție nu înseamnă o alocare de pe o zi pe alta. Sigur, repartizarea de profituri înseamnă firme care sunt aici. Dar noi trebuie să aducem alte companii care să însemne transfer de tehnologie, care să însemne extindere de lanțuri de producție. Ori am gestionat aducerea în Oradea a unor investiții importante. Dar nicio investiție importantă nu se face mai repede de 2-3 ani de zile. Deci tot ceea ce avem astăzi este parțial un efect al ceea ce s-a pregătit în anii trecuți.
Pentru că asta ce înseamnă? Înseamnă că o companie trebuie să studieze o piață, trebuie să identifice un amplasament sau să identifice o companie pe care o cumpără. E o etapizare care înseamnă luni de zile sau ani de zile dacă vrea să facă investiția, trebuie să obține autorizații, trebuie să construiască, trebuie să-și pregătească muncitorii și între decizia de a investi într-o țară sau intenție și începerea producției este o durată de timp.
În ultimul rând și eu nu fug de asta, în mod evident în această perioadă am avut o contracție economică și inclusiv companiilor le-au scăzut o parte din profituri. Acesta este realitatea, nu trebuie să ne ascundem după acest lucru, deci au avut mai puțin de repartizat dar era inevitabil este micșorarea deficitului fără contracție economică, fără ca să putea exista și o altă variantă, o altă metodă”, a explicat prim-ministrul, la postul B1.