Bolojan spune că și companiile de stat cu datorii trebuie executate de ANAF, iar cele care nu pot fi redresate trebuie închise
Premierul Ilie Bolojan spune că și companiile de stat cu datorii trebuie executate de ANAF, iar cele care nu pot fi redresate trebuie închise. El a spus că multe societăți mici din zona de energie și cea a Ministerului Economiei trebuie sau redresate sau închise.
Citește și: Un fost lăcătuș mecanic, acum secretar de stat, și șeful lui de cabinet, în CA-ul Nuclearelectrica
Bolojan spune că și companiile de stat cu datorii trebuie executate de ANAF
„Și companiile de stat au restanțe destul de importante care trebuie executate de ANAF. Companiile care pot să fie redresate trebuie să continue, cele care sunt în pierdere cronică de mulți ani, cele care au capitaluri sociale negative, trebuie închise pentru că sunt o gaură neagră.
Sunt multe societăți mai mici din zona de energie, din zona Ministerului Economiei, care sunt în astfel de situații care trebuie sau redresate sau închise. În acești ani am avut foarte multe neîncasări la buget, în afară de faptul că avem un nivel de taxare în anumite zone, printre cele mai mici din Europa, aveam foarte multe excepții. Asta a fost o problemă”, a spus Bolojan.
Premierul a apreciat că, dacă nu vor fi reduceri, „ va fi doar o problemă de timp până când aceste încasări suplimentare pe care le realizăm deja vor fi practic consumate de cheltuielile care dacă nu le reduci, sunt foarte mari și, deci, ne vom întoarce din nou într-o situație complicată”.
„În fiecare an de acum înainte, în anii următori, dobânzile pe care România le va plăti la creditele pe care trebuie să le ia în continuare, din păcate, vor fi tot mai mari.
Dacă nu reducem această diferență, atunci e doar o problemă de timp până când Guvernele noastre vor fi niște agenții de plăți, care vor plăti doar dobânzi și cheltuielile sociale. Nu vor mai putea crea condiții pentru dezvoltare în România”, a afirmat Bolojan.