vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 12 mai 2025

AUR, atac dur la site-ul dexonline.ro fiindcă l-ar susține pe Nicușor Dan

AUR, atac dur la site-ul dexonline.ro fiindcă l-ar susține pe Nicușor Dan Foto: Inquam/Octav Ganea
AUR, atac dur la site-ul dexonline.ro fiindcă l-ar susține pe Nicușor Dan Foto: Inquam/Octav Ganea

AUR, formațiunea condusă de George Simion, a lansat atac dur la site-ul dexonline.ro fiindcă l-ar susține pe Nicușor Dan: partidul a cerut Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Informatică si ANCOM să șteargă de pe acest site un mesaj care i-ar putea fi favorabil lui Nicușor Dan.

Citește și: VIDEO George Simion, filmat când sare peste rând la controlul pașapoartelor, pe Otopeni. Liderul AUR s-a dus mai întâi la un ghișeu închis, unde a bătut în geam

AUR, atac dur la site-ul dexonline.ro fiindcă l-ar susține pe Nicușor Dan

Partidul lui Simion amenință deținătorii acestui site cu „antrenarea răspunderii tuturor celor vinovați de această gravă încălcare a legislației electorale – fie că sunt persoane fizice, companii, administratori de conținut sau complici politici”.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită public punerea imediată în aplicare a deciziei nr.64/12.05.2025 emisă de Biroul Electoral nr.46, Sector 5 al Municipiului București, prin care se constată caracterul electoral ilegal al conținutului afișat pe site-ul dexonline.ro, în favoarea candidatului Nicușor Dan.

Este inacceptabil ca un site cu impact public major să încalce legea în mod flagrant, sub pretextul unei inițiative civice sau culturală. Conținutul în cauză («Votați pentru Nicușor Dan? … Haideți să alegem mintea deschisă și calculată a unui matematician …») reprezintă propagandă electorală mascată și a fost deja sancționată ca atare de către autoritățile competente.

Decizia Biroului Electoral are caracter executoriu, conform art.17 din OUG nr.1/2025 și art.9 din Regulamentul UE 2022/2065, iar orice întârziere în aplicare reprezintă o sfidare a statului de drept.

AUR va solicita antrenarea răspunderii tuturor celor vinovați de această gravă încălcare a legislației electorale – fie că sunt persoane fizice, companii, administratori de conținut sau complici politici.

Ne aflăm în plină campanie electorală, iar românii au dreptul să voteze liber, corect informați și neintoxicați de mecanisme de manipulare ascunse în spatele unor platforme neutre.

Cerem autorităților competente – respectiv Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Informatică si ANCOM – să supravegheze strict punerea în aplicare a acestei decizii și să prevină orice alte tentative de intoxicare a spațiului online în favoarea unuia sau altuia dintre candidați.

România are nevoie de alegeri curate, nu de campanii subversive și complicități între rețele aparent «civice» și candidați ai Sistemului”, se arată într-un comunicat AUR. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră