sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 03 aprilie 2024

Alianţa Dreapta Unită anunţă că va avea candidaţi comuni la alegerile locale

Alianţa Dreapta Unită va avea candidaţi comuni la locale Foto: Facebook Ludovic Orban
Alianţa Dreapta Unită va avea candidaţi comuni la locale Foto: Facebook Ludovic Orban

Alianţa Dreapta Unită anunţă că va avea candidaţi comuni la alegerile locale: potrivit liderilor celor trei partide care compun alianța - USR, PMP și Forța Dreptei - au fost stabilite majoritatea candidaturilor.

Citește și: EXCLUSIV Stilistul de păr proaspăt numit la șefia Jocurilor de Noroc, liberalul Pascu, are venituri oficiale de asistat social, dar se afișează cu mașini de lux și face vacanțe de nabab în străinătate

Alianţa Dreapta Unită va avea candidaţi comuni la locale

„S-au finalizat negocierile în cadrul Alianţei Dreapta Unită şi românii ne vor găsi şi pe buletinele de vot pentru locale, în plus faţă de cele pentru europarlamentare. Avem candidaţi comuni. Bineînţeles, primarii în funcţie, dar şi candidaţi la primării sau la consilii judeţene foarte buni care vor învinge alianţa malefică PSD-PNL. (...) Am avut discuţii şi negocieri, am încercat să identificăm peste tot cei mai buni candidaţi. Vom avea liste comune. Principiile de la care am pornit sunt de a oferi soluţii cât mai bune în fiecare judeţ, în fiecare localitate", a spus Cătălin Drulă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR.

El a anunţat câţiva dintre candidaţii alianţei: primăria Piteşti - Ionuţ Moşteanu (USR), preşedinţia CJ Argeş - Emanuel Soare (Forţa Dreptei), primăria Suceava - Marian Andronache (PMP), preşedinţia CJ Suceava - Emanuel Ungureanu (USR).

Cătălin Drulă a menţionat că s-au purtat discuţii inclusiv pentru stabilirea listelor de consilieri locali sau generali.

„Au existat discuţii în toate filialele. Evident, mai sunt câteva zile. În cea mai mare parte sunt deja stabilite. Este stabilită şi lista la Consiliul General. Sunt convins că filialele noastre din Bucureşti vor face conferinţă de presă şi, la fel, în toată ţara, în perioada următoare. Noi suntem mâine la Cluj. Vom fi vineri la Braşov, alături de Allen Coliban. Vor fi lansări peste tot, pe rând", a spus Drulă.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră