/

Sociologul Pieleanu nu dădea pe la cursurile SNSPA, dar ponta și era plătit, cu complicitatea decanilor de la Facultatea de Științe Politice a Școlii

Pieleanu nu dădea pe la cursuri, dar ponta și era plătit Foto: Antena 3

Sociologul Marius Pieleanu nu dădea pe la cursuri, dar ponta și era plătit, cu complicitatea decanilor de la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, susține, într-o postare pe Facebook, Barikada TV, care cere autosesizarea procurorilor.

Potrivit acestei postări, decani la această facultate au fost soții Mihaela și Adrian Miroiu, iar acum Cristian Pârvulescu.

Citește și: Încă o idee a lui Boloș, strecurată într-o ordonanță de urgență: nu-ți poți vinde casa sau terenul dacă ai fie și un leu datorie la stat

Pieleanu nu dădea pe la cursuri, dar ponta și era plătit

„De peste 20 de ani, Marius Pieleanu lipsea de la cursuri dar era pontat în fals de SNSPA! La cursurile sale de sociologie, Pieleanu venea doar la primul și ultimul curs și la examen. În rest își trimitea seminaristul. Pieleanu semna pontajul în fals și încasa bani nemunciți. Această fraudă era cunoscută de toți studenții și era tolerată de Mihela și Adrian Miroiu și de următorii decani, care sunt complicii lui Pieleanu. Mihaela și Adrian Miroiu au semnat ștatele de plată știind că pontajele lui Pieleanu erau false și că în realitate acesta nu presta activitățile pentru care era plătit.

Răspunderea penală pentru aceste infracțiuni nu s-a prescris încă, iar Pieleanu riscă 2 ani de închisoare pentru fals în declarații și între 1-7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

Domnilor procurori, ridicați ștatele de plată și pontajele Facultății de Științe Politice și luați declarații sutelor de studenți care vor confirma că Pieleanu nu venea la cursuri.

Pentru aceste infracțiuni, Codul de Procedură Penală vă obligă să vă autosesizați. Nu vă mai ascundeți în spatele lipsei de plângeri”, arată Barikada TV.

Într-o altă postare Barikada TV, Cristian Pârvulescu este întrebat dacă nu știa de absențele lui Pieleanu. „Cine vă mai crede că timp de 20 de ani nu ați aflat că Pieleanu chiulea de la cursuri şi îşi trimitea seminaristul? Ruşine domnule decan, trebuie să intre Parchetul peste voi, sigur mai sunt şi alții care încasează bani nemunciți!”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe