duminică 15 martie
Login Contact
DeFapt.ro
Opinii 15 martie 2026

Singurul motiv pentru care PSD vrea să scape de Bolojan este că nu mai poate fura ca pe vremuri. Întrebarea este dacă PNL și USR se vor face de râs urmându-i

Mircea Marian

Singurul motiv pentru care PSD vrea să scape de Bolojan este că nu mai poate fura ca acum un an. Nimeni nu poate crede că unui grindeanu de nordis, cu ceasuri și haine cât pensia pe un an a zece pensionari, chiar îi pasă de gravide. Problema este că Bolojan a oprit o parte (nu toate) din așa-zisele investiții - stadioane, terenuri de sport, alimentare cu apă în sate depopulate - care, de fapt, erau bani dirijați către firmele clientelei PSD. Sau: ani întregi, Electrocentrale Craiova a fost prăduită de clientela doamnei Olguța Vasilescu, în timp ce Burduja și urmașii săi de la ministerul Energiei închideau ochii. Iar când se ajungea la fundul sacului, doamna Vasilescu se ducea la Guvern și cerea bani, ca să nu rămână Craiova în frig. Cu Bolojan nu a ținut povestea asta, așa că famiglia Vasilescu-Manda îl urăște. Nu țin minte vreun premier care să fi avut curajul să i se opună doamnei Vasilescu, în ultimii 13 ani. 

Nu e vorba, deci, nici de calcule politice - PSD a crescut decent în ultimul an, potrivit sondajelor INSCOP - nici de vreo grijă pentru oamenii amărâți. Dar cu inflația de 9-10% și cu contractele publice tot mai controlate de Bolojan, pesediștii simt că sărăcesc. Și asta nu se poate. 

Întrebarea este dacă PNL și USR se vor face de râs urmându-i pe colegii din PSD. În numele „stabilității”. 

Eu cred că ar fi sinucigaș. Știu că PNL este gata să dea PSD-ului un nou Ciucă. Partidul va pica în ridicol. Povestea cu „stabilitatea” nu a ținut la alegerile din 2024, acum va provoca doar hohote de râs. „Stabilitate” a însemnat hoție fără rușine, cu complicitatea unei justiții mai corupte ca niciodată, plus o guvernare de semianalfabeți. 

PNL va fi cârpa cu care PSD își lustruiește imaginea.

Dar USR? Nu stiu. Ce constat este că planul PSD merge înainte și nici liderii USR, nici cei din PNL nu spun un lucru simplu și clar: „Dacă PSD îl dă jos pe Bolojan, nu mai rămânem la guvernare cu acest partid”. 

Dar problema mea nu este dacă PNL și USR vor să se îngroape. Dar fără Bolojan, care era o oarecare garanție că această coaliție majoritară lucrează și în interes public, nu văd cine va putea opri ascensiunea AUR. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Opinii

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră