vineri 06 februarie
Login Contact
DeFapt.ro
Opinii 06 februarie 2026

Nucleara pe care o are Nicușor Dan dacă Grindeanu îi refuză propunerile la SRI și SIE

Mircea Marian

Mai întâi, faptele.

Articolul 103 din Constituția României: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Articolul 4 din Acordul politic între PSD, PNL, USR și UDMR: „Formațiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotației în privința ocupării funcției de prim-ministru. Pentru perioada iunie 2025 - aprilie 2027, candidatul la funția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de PNL. Pentru perioada aprilie 2027 - decembrie 2028 candidatul la funția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de PSD”. 

Azi, PSD îi blochează lui Nicușor Dan toate propunerile pentru șefii serviciilor secrete. Fără aceștia, fără informații credibile și de bună calitate de la serviciile de informații, șeful statului este aproape un cetățean oarecare, pripășit într-un palat prea mare pentru atribuțiile sale, pentru puterea reală pe care o poate exercita. Fără șefi credibili la SRI și SIE, sunt șanse minime ca lupta cu corupția să fie relansată. 

PSD vrea să-l umilească pe Nicușor Dan. Îi respinge propunerile, îl acuză în presa pe care o plătește că „nu face nimic” și, pe de altă parte, vrea să-i bage pe gât politruci de tip Claudiu Manda. Ce s-ar alege din credibilitatea acestui șef al statului dacă ar numi la SRI sau la SIE astfel de personaje? 

Deci, după opinia mea de ziarist - poate prea agresiv - e vremea ca Nicușor Dan să le arate pesediștilor că are o bombă nucleară și o va folosi: când va veni vremea „rotativei”, va refuza desemnarea lui Grindeanu pentru funcția de premier. El n-a semnat acordul politic PSD-PNL-USR-UDMR, nu are obligații...

Sigur, există scenariul suspendării președintelui, dar hai să ne uităm la pasul B.

Va fi demis Nicușor Dan, prin referendum? Nu cred. Dar să zicem că se întâmplă și asta.

Îi va conveni lui Grindeanu să aibă un președinte „suveranist”? Nu cred nici asta.

În sfârșit, cine va candida din partea „suveraniștilor”? Îl va lăsa Simion pe Georgescu să ajungă la Cotroceni? Eu nu aș risca...

N-ar fi exclus - dar aceasta este o altă discuție - ca Ilie Bolojan să fie dat jos în această primăvară, iar viitorul prim-ministru să fie tot din PNL, dar, de fapt, omul PSD. Și, din nou, coaliția va ajunge la Cotroceni, pentru a cere desemnarea premierului...

PSD a jucat extrem de dur în ultimele luni, la două capete. I-a blocat și pe Bolojan, și pe Nicușor Dan, a amenințat că face guvern cu AUR, s-a folosit de presa pe care o plătește masiv - 72,6 milioane de lei doar în 2025, doar banii de la partid, din subvenția de la buget - pentru a-i ataca constant și murdar - nu există cuvât mai bun decât acesta, „murdar” - pe președinte și pe premier

A acționat ca și cum n-ar avea teamă de nimic, nimic nu i-ar sta în cale. 

După experiența mea de jurnalist, de 35 de ani, liderii PSD nu știu decât de teamă. Au în ei vechea mentalitate stalinistă, confundă eleganța cu slăbiciunea. Nici Nicușor Dan, nici Bolojan, nu le-au arătat că pot lua măsuri punitive. Nu-i judec, nu sunt eu în situația lor - mai ales că amândoi sunt oameni care vor să construiască, nu să se certe la televizor - dar cred că PSD a tras concluzia că poate face orice cu ei. 

S-a obrăznicit peste măsură. 

Așa că las aici ce spune Ecleziastul: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică (...)

Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti/

Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace”. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Opinii

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră