joi 20 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Opinii 02 decembrie 2024

Doi lideri care și-au eliberat partidele, au oprit hemoragia voturilor spre extremiștii populiști și poate vor salva România: Lasconi și Bolojan

Mircea Marian

Nu vreau să le ridic statuie. Ca simplu alegător, nici măcar nu-i consider politicienii mei favoriți, rămân un fan al modului în care Nicușor Dan reconstruiește Capitala. Dar acum, la cald, la o evaluare cu totul subiectivă și încărcată de emoții, cred că rolul lor în a opri o victorie devastatoare a extremismului-populist (nu de dreapta, nu de stânga, ci un populism care îi minte pe alegători fără rușine) a fost crucial.

Citește și: Victor Ponta anunță că nu o va vota pe Lasconi și îi spune lui Ciolacu că are o obligație față de alegătorii PSD, care nu vor vota cu șefa USR

Ca să fiu mai clar: Lasconi și Bolojan, nu USR și PNL. De fapt, asta îi și unește. Ambii au fost marginalizați în partidele lor, ambii au fost aduși din provincie într-un moment când propriile formațiuni erau disperate. Nici nomenklatura USR, nici cea din PNL, nu îi plac - desigur, aici sunt nuanțe și sunt în ambele partide lideri care îi susțin în mod onest. Dar nu prea mulți...Mai mulți sunt cei care îi pândesc la cotitură și speră să eșueze.

De ce spun că meritul este al lor, nu al partidelor? În cazul Lasconi/USR, uitați-vă pe ecartul uriaș între voturile pe care le-a luat ea și cele ale partidului. Sunt peste 650.000 de voturi între ceea ce a obținut Lasconi la turul I al prezidențialelor și ceea ce a atras USR la parlamentare. La fel, să ne uităm peste cele 811.000 de voturi ale candidatului Ciucă și cele peste 1,3 milioane de voturi ale PNL la parlamentare - deși, în acest an, tot efortul acestei formațiuni a fost să-și ducă propriul candidat în turul II. Am văzut acest fenomen și la București, la locale, la diferența de voturi între PNL și candidatul Burduja.

Dacă Lasconi și Bolojan aveau timp și forță să curețe listele de candidați USR și PNL la Parlament probabil că scorul celor două partide era (ceva) mai bun.

Fără ei, cred că AUR, SOS și POT ar fi controlat între 45 și 50% din Parlament. Fără candidatura lui Lasconi nu văd cine oprea ascnsiunea lui Călin Georgescu. În acest moment, cred că Marcel Ciolacu ar pierde în fața acestuia.

Eu sunt un spirit destul de critic și aș avea destule de spus și despre Lasconi, și despre Bolojan. Dar să trecem cu bine de turul II al prezidențialelor și vom discuta atunci.

Va fi din acel moment șansa lor să salveze România. Dacă nu vor reuși ei, nu știu cine ar reuși să oprească o dezastruoasă ascensiune a extremismului. Poate ar fi, dar eu nu știu...

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Opinii

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră