/

Undă verde pentru negaționiști, de la CAB. Vasile Zărnescu, ex-ofițerul SRI care a negat Holocaustul, scapă de închisoare

Negaționistul Vasile Zărnescu scapă de închisoare
Negaționistul Vasile Zărnescu scapă de închisoare. Sursă imagine: incorectpolitic.ro

Negaționistul Vasile Zărnescu scapă de închisoare. Ex-ofițerul SRI, prima persoană condamnată în România pentru negarea Holocaustului, în primă instanță, a scăpat de pedeapsa cu închisoarea și s-a ales doar cu un avertisment.

Curtea de Apel București a decis „renunțarea la aplicarea pedepsei” și să aplice inculpatului „un avertisment”, „ca pe viitor să nu mai săvârșească alte infracțiuni”.

Zărnescu a salutat decizia, scriind pe unul dintre site-urile conspiraționiste care îi publică opiniile că „mai avem justiție în România”.

Directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a explicat, într-un punct de vedere la solicitarea defapt.ro, că decizia instanței reprezintă un gest de clemență, însă, dacă în următorii doi ani, Vasile Zărnescu va săvârși vreo faptă penală și va fi găsit vinovat, va sta după gratii.

„La 20 de ani de la OUG 31/2002, justiția în România a confirmat, de o manieră echilibrată, existența negăriii Holocaustului în public”, a spus Alexandru Florian.

Negaționistul Vasile Zărnescu scapă de închisoare. El a susținut că Holocaustul reprezintă „o născocire diabolică a organizațiilor sioniste”

Curtea de Apel București a decis, joi, să desființeze parțial decizia Judecătoriei Sectorului 3, prin care Vasile Zărnescu a fost condamnat la un an și o lună de închisoare cu amânarea pedepsei și termen de supraveghere doi ani.

Zărnescu a susținut, în două articole și o carte, că Holocaustul este „o născocire diabolică a organizațiilor sioniste pentru a strânge bani pe care i-au folosit pentru susținerea activităților sioniste”.

Zărnescu a mai scris și că Holocaustul reprezintă „cea mai mare escrocherie imaginată de mintea jidanilor”.

Condamnarea în primă instanță, din 4 februarie 2021, a reprezentat o premieră în România de la adoptarea Ordonanței de Urgență 31/2002, care vizează interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

Procurorii au cerut atunci pentru Zărnescu o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare și retragerea de pe piață a cărții negaționiste a acestuia.

Curtea de Apel București a decis, însă, după șase amânări, să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei și să aplice inculpatului un avertisment „în sensul de a-l atenționa ca pe viitor să nu mai săvârșească alte infracțiuni”.

Institutul „Elie Wiesel”: Justiția a confirmat existența negării Holocaustului în public. Avertismentul primit de Zărnescu va fi consemnat în cazier

Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a transmis, într-un punct de vedere pentru defapt.ro, că, prin decizia Curții de Apel București, justiția a arătat clemență față de Vasile Zărnescu, dar că, dacă în următorii doi ani va săvârși vreo infracțiune, va sta după gratii.

Alexandru Florian este de părere că, „la 20 de ani de la OUG 31/2002, justiția în România a confirmat, de o manieră echilibrată, existența negării Holocaustului în public”.

„Institutul „Elie Wiesel” nu comentează deciziile definitive ale justiției. În dosarul privind acuzația de negare a Holocaustului de către Vasile Zărnescu, dorim însă să aducem câteva precizări, datorită caracterului inedit al soluției, dar și a reacțiilor manipulatoare ale împricinatului penal. De aceea, vom încerca să reformulăm decizia definitivă în termeni mai accesibili și mai puțin de specialitate.

Vasile Zărnescu a săvârșit în publicistică trei fapte penale de negare a Holocaustului. Judecătorul a decis renunțarea la executarea pedepsei prevăzute la fond și înlocuirea ei cu avertisment. A fost un gest de clemență, prin care îi atrage atenția că, timp de doi ani, dacă săvârșește vreo infracțiune, va sta după gratii.

Acest avertisment cu caracter penal va fi consemnat în cazierul judiciar al persoanei fizice, conform legii 290/2004, care la art. 9 menționează:

În ceea ce priveşte persoanele fizice, în cazierul judiciar se înscriu date privind: b) renunţarea sau amânarea aplicării pedepsei, începerea, întreruperea şi încetarea executării pedepselor şi a măsurilor educative, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, înlocuirea, eşalonarea şi achitarea amenzii penale”.

Prin urmare, la 20 de ani de la OUG 31/2002, justiția în România a confirmat, de o manieră echilibrată, existența negării Holocaustului în public”, a transmis Alexandru Florian.

Curtea de Apel București consideră că pentru negarea repetată a Holocaustului e suficient un avertisment

Decizia Curții de Apel București din 31 martie 2022: „ Decizia penală nr. 326/A din data de 31.03.2022 – În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul ZĂRNESCU VASILE împotriva sentinţei penale nr.62 din data de 04.02.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr.9749/301/2020.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată și în fond rejudecând: În temeiul art.396 alin.3 din Codul de procedură penală rap. la art.80 alin.1, 2 din Codul penal, dispune, faţă de inculpatul ZĂRNESCU VASILE, renunţarea la aplicarea pedepsei, sub aspectul săvâr?irii a trei infrac?iuni de negare a holocaustului, prev. de art.6 alin.1 din O.U.G. nr.31/2002, cu aplic. art.5 din Codul penal (fapta din data de 28.04.2013, site www.altermedia.info, articol intitulat „Falsitatea noţiunii de holocaustolog”), art.6 alin.1, 3 din O.U.G. nr.31/2002, cu aplic. art.5 din Codul penal (fapta din data de 11.02.2014, site www.altermedia.info, articol intitulat „Înşelătoria secolului XX”), respectiv art.6 alin.1 din O.U.G. nr.31/2002, cu aplic. art.5 din Codul penal (fapta din data de 24.11.2017, cartea intitulată „Sabin Orcan Suporter”, publicată la editura Tempus Bucureşti, expusă spre vânzare la librăria Eminescu din mun. Bucureşti).

În temeiul art.81 alin.1, 2 din Codul penal, aplică inculpatului un avertisment, în sensul de a-l atenţiona ca pe viitor să nu mai săvârşească alte infracţiuni. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.
Document: Hotarâre  326/2022  31.03.2022”.

Zărnescu salută decizia instanței, scriind că „mai avem justiție în România”

Într-un articol publicat pe site-ul incorectpolitic.ro, Vasile Zărnescu a scris că „am fost iertat” și că „Mai avem Justiție în România, dar, evident, este sub presiune politică!”.

Zărnescu nu a scăpat prilejul ca să le ia apărarea și celor care au distribuit revista antisemită „Certitudinea” la Teatrul Național din București, la spectacolul lui Dan Puric, un fan al lui Vladimir Putin.

Citește și: FOTO Publicație antisemită, distribuită la TNB înainte de spectacolul lui Dan Puric, sub ochii directorului interimar, Mircea Rusu

În proces, Zărnescu s-a apărat tot negând Holocaustul

În timpul procesului, Vasile Zărnescu s-a apărat de acuzațiile privind negarea Holocaustului susținând că el doar a făcut o cercetare, relativizând din nou Holocaustul.

„6.000.000 de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, uciși în lagărele de concentrare. Sunt de acord cu prezentările și afirmațiile procurorului de caz. Sunt evenimente pe care domnia sa le cunoaște dintr-un anumit punct de vedere și nimeni nu poate să reproșeze pe această temă domniei sale ori Parchetului ori publiocului larg. Totuși, ținând cont de un alt punct de vedere, susținut cu argumente concrete în ambele lucrări și care răstoarnă propaganda favorabilă Holocaustului, mai avem oare de-a face cu infracțiunile indicate de OUG 31/2002?”.

Într-un text publicat în 2021, în ziua când ar fi trebuit să primească prima sentință, a susținut că „escrocheria Holocaustului a fost demonstrată de multe articole chiar de presa din SUA”.

În primă instanță, Judecătoria Sectorului 3 a reținut că Zărnescu neagă Holocaustul în mod clar, evident și repetat

Judecătoria Sectorului 3 l-a condamnat însă pe Zărnescu la 13 luni de închisoare. Instanța a reținut că Vasile Zărnescu neagă Holocaustul „în mod clar și evident”.

„Contrar susținerilor inculpatului, instanța, în acord cu organele de urmărire penală, observă că faptele sale sunt tipice, că în articolele ce fac obiectul acuzațiilor formulate, existența Holocaustului este negată în mod clar și evident, iar autorul nu doar că tratează așa-zisa afacere dezvoltată pe memoria victimelor Holocaustului, ci chiar pune semnul egalității între Holocaust și această așa-zisă afacere, susținând, așadar, că Holocaustul nu este altceva decât o născocire în scopul strângerii de fonduri, echivalând cu cea mai mare escrocherie a secolului al XX-lea.

Nici apărările inculpatului potrivit cărora în anumite articole publicate ar face doar trimitere la opiniile altor autori, că în realitate nu a negat Holocaustul, ci este vorba doar de o documentare științifică a acestui eveniment istoric, iar O.U.G. 31/2002 ar fi neconstituțională, întrucât ar încălca dreptul la liberă exprimare, nu pot fi argumente de natură să conducă la exonerarea de răspundere penală a persoanei acestuia.

(…) exercitarea unei propagande naționalist-șovine reprezintă, în esență, o manifestare abuzivă a drepturilor și libertăților de mai sus. Dimpotrivă, tolerarea unor asemenea fapte ar contraveni tuturor dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției referitoare la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare și tratatelor internaționale privind drepturile omului, precum și prevederilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind libertatea de gândire, de conștiință și de religie”, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 3, consultată de jurnalistul Defapt.ro.

În curs de actualizare

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

16:11Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea de stat a Șantierului Mangalia: aproape 300 de angajați vor fi dați afară. Șantierul, îngropat în datorii
15:49De frica Rusiei, Finlanda vrea să se aprovizioneze din nou cu mine antipersonal, deși a renunțat la acestea în 2012
15:40Andrew Tate a pierdut un proces de fraudă fiscală în Marea Britanie, i se vor confisca două milioane de lire sterline
15:30Ciocolata va fi din ce în ce mai scumpă, prețurile la cacao s-au majorat deja cu aproape 50% în ultimii ani
15:03Ozempic, medicamentul minune pentru slăbit, poate duce la orbire, arată două noi studii. Agenția Europeană a Medicamentului analizează dovezile
14:39Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate
13:20Fost ministru al Energiei explică de ce vrea compania lui Orban să cumpere E.ON România: ca să vândă gazele Gazprom, fiindcă afacerea cu China nu merge
12:28Călin Georgescu habar nu are că E.On România nu extrage gaze în România: „Gazele noastre vor veni din Ungaria. Sunt gazele noastre”
11:12Rafila și Câciu nu au fost capabili să cheltuie nici un euro din patru miliarde de euro oferiți în cadrul fondurilor de coeziune alocate Sănătății
10:28Asasinarea generalului rus Kirilov la Moscova a fost văzută în timp real la Kiev, la sediul SBU (serviciul de securitate)
10:20Viktor Orban reduce numărul numărul de parlamentari din Budapesta, oraș care tradițional votează cu opoziția, pentru a încerca să rămână la putere
10:13A doua etapă a recalculării pensiilor, abandonată de guvernul Ciolacu. Oficial, cauza este volumul mare de documente de procesat
10:05Prețul locuințelor de lux a scăzut și cu 700.000 de euro pe proprietate în ultimul an, dar cumpărătorii tot nu apar
09:58Cartier transformat în ghetouri fără utilități pentru că asociația de proprietari și furnizorul de apă comunică prost
09:50Soldații nord-coreeni, măcelăriți în Kursk: sute au fost deja uciși și răniți, susține un oficial al SUA