Deșeurile, o problemă din ce în ce mai mare nu doar pe Terra, ci și în spațiu: Staţia Spaţială Internaţională, nevoită să-și schimbe poziția

Staţia Spaţială Internaţională, amenințată de deșeuri. ISS a fost nevoită să se mute pe o altă orbită, luni, pentru a evita coliziunea cu deşeuri spaţiale, conform unor surse ruse.
Staţia Spaţială Internaţională, amenințată de deșeuri
Motorul capsulei Soiuz andocată la ISS a contribuit la realizarea acestei devieri, a indicat agenţia spaţială rusă Roscosmos.
Deşeurile spaţiale, care provin, spre exemplu, de la sateliţi scoşi din funcţiune, sunt considerate o problemă serioasă pentru călătoriile în spaţiu.
Potrivit informaţiilor, aceasta a fost pentru a 334-a oară în istoria ISS când laboratorul spaţial a fost nevoit să se mute pe o altă orbită pentru a evita o coliziune cu deşeurile orbitale.
ISS se află acum la o distanţă de 418,6 kilometri de Pământ, cu 1,2 kilometri mai departe decât înainte.
În prezent, la bordul ISS se află în total 11 membri ai echipajului. Patru dintre aceştia urmează să revină pe Pământ până la sfârşitul săptămânii la bordul capsulei spaţiale americane Crew Dragon. Printre aceştia se numără cosmonauta Anna Kikina.