duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Mediu 11 aprilie 2023

VIDEO Rețea de braconaj care acționa în trei județe cu zeci de ogari, echipamente sofisticate și autoturisme modificate, destructurată

Rețea de braconaj foarte complexă, destructurată (sursa: Facebook/Romsilva)
Rețea de braconaj foarte complexă, destructurată (sursa: Facebook/Romsilva)

Rețea de braconaj foarte complexă, destructurată. Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au găsit 42 de câini ogari şi 12 pui, 120 de păsări de interes naţional, pentru care este interzisă deţinerea şi capturarea, şi au indisponibilizat 10.000 de euro în urma percheziţiilor la braconieri.

Rețea de braconaj foarte complexă, destructurată

"De asemenea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 50.000 de lei pentru nemicrociparea câinilor ogari", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis luni.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Au fost ridicate 15 telefoane mobile aparţinând persoanelor care au fost percheziţionate, alte bunuri ce pot sprijini în soluţionarea cauzei, precum laptop-uri, proiectoare, binocluri şi dispozitive de capturare a păsărilor/capcane, precum şi trei carcase de iepuri şi a fost întocmită o notă de constatare de către Garda de Mediu Giurgiu, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie aplicate măsuri legale.

"15 persoane ar fi săvârşit infracţiuni la regimul cinegetic şi la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, prin capturarea vânatului de talie mică şi mijlocie, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte", arată sursa citată.

Ogari, echipamente, mașini

Braconierii ar fi folosit câini ogari sau metişi (VIDEO), dispozitive de vedere pe timp de noapte şi autoturisme special modificate pentru accesul pe fondurile de vânătoare.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor criminalişti, echipelor de intervenţie, precum şi al poliţiştilor structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale şi de la protecţia animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Giurgiu şi Teleorman.

Citește și: NASA dezvăluie un nou instrument prin care va monitoriza poluarea în America de Nord

Activităţile au fost realizate simultan, în judeţele Ilfov şi Giurgiu, cu suportul specialiştilor Gărzii Naţionale de Mediu, Consiliului Judeţean Ilfov şi Societăţii Ornitologice Române, conform competenţelor ce le revin.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Mediu

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră