duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Mediu 03 aprilie 2023

Bere și apă contra sticlă reciclabilă, rețeta unei colectări de succes: peste 90 de tone de sticlă s-au strâns la Sfântu Gheorghe

Bere și apă contra sticlă reciclabilă (sursa: Facebook/Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe)
Bere și apă contra sticlă reciclabilă (sursa: Facebook/Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe)

Bere și apă contra sticlă reciclabilă. Aproape 90 de tone de sticlă au fost colectate de operatorul regional de salubritate Tega, în cadrul unei acţiuni organizate în municipiul Sfântu Gheorghe la sfârşitul săptămânii trecute.

Bere și apă contra sticlă reciclabilă

Potrivit conducerii societăţii, este o cantitate "record", iar pentru a stimula cetăţenii să participe la acţiune, Tega a oferit câte o jumătate de litru de bere sau un litru de apă minerală în schimbul a 5 kilograme de sticlă predate.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

"Este clar că oamenilor le place această campanie, deoarece de ani de zile vedem cum mulţi oameni aduc sticlă colegilor noştri care îi aşteaptă în diverse locaţii din oraş. La prima colectare de sticlă din acest an, acest lucru a însemnat 1.168 de persoane care au depus o cantitate record de sticlă, 89.711 kg, adică aproape 90 de tone de sticlă au fost colectate de către oamenii din Sfântu Gheorghe, ceea ce vorbeşte de la sine", a declarat luni directorul societăţii Tega, Mathe Laszlo.

Potrivit conducerii societăţii, Tega a dat la schimb 15.272 de beri şi 2.536 de sticle de apă, cea mai mare cantitate de sticlă fiind colectată la punctul din zona Gării: 8.665 kg vineri şi 9.785 kg sâmbăta trecută.

Următoarele beri, la vară

În urma acţiunilor organizate anul trecut s-au adunat 124.585 kg de sticlă în municipiul Sfântu Gheorghe, din care 66.674 kg în luna martie. Următoarea acţiune de colectare de sticle va avea loc în cursul verii, la o dată ce va fi anunţată din timp.

Operatorul regional de salubritate Tega derulează în această perioadă şi o campanie de curăţenie de primăvară în localităţile din mediul rural, în cadrul căreia colectează gratuit obiectele nefolositoare şi deşeurile electronice din gospodăriile populaţiei.

Citește și: VIDEO Peștii pot trăi la adâncimi de peste 8.000 de metri, arată o expediție în largul coastelor sudice ale Japoniei

Campania va dura până pe 7 iulie, iar în această perioadă oamenii pot preda atât aparate electrice şi electronice defecte, hainele vechi, cât şi obiecte voluminoase, cum ar fi mobilă veche sau anvelope uzate. Caravana va trece, pe baza unui program prestabilit, prin toate localitate din judeţul Covasna.

Societatea de salubritate atrage atenţia că această campanie vizează doar obiectele voluminoase şi deşeurile electrice, nu şi deşeurile menajere sau cele reciclabile, cum ar fi hârtie, metal sau plastic, care sunt colectate în mod curent din gospodăriile populaţiei.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Mediu

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră