Procurorii au trimis în judecată "Ferma Dacilor", unde au murit opt oameni, după doi ani
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat finalizarea cercetărilor în dosarul privind incendiul devastator produs la Ferma Dacilor, în data de 26 decembrie 2023, tragedie soldată cu moartea a opt persoane.
Procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată, sub măsura controlului judiciar, a trei inculpați persoane fizice și a unei societăți comerciale, acuzați de distrugere din culpă cu consecințe dezastruoase.
Activitate desfășurată ani la rând cu încălcarea legii
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2016–26 decembrie 2023, doi administratori de fapt și administratorul statutar al societății au desfășurat activitatea turistică prin încălcarea repetată a legislației în vigoare privind cazarea pentru perioade scurte.
Citește și: Justiția poate fi reformată doar prin schimbări legislative pe care PSD nu le vrea. Restul e blabla
Unitatea ar fi funcționat fără avizele și autorizațiile obligatorii emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cu nerespectarea normelor privind securitatea la incendiu, în contradicție cu Legea 307/2006 și normele tehnice aplicabile.
Clădire construită fără autorizație și „intrare în legalitate” ilegală
Conform comunicatului Parchetului, corpul principal al clădirii – care includea restaurant, bucătărie și spații de cazare – a fost construit în regie proprie, fără autorizație de construire.
Demersurile ulterioare pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate, la rândul lor, cu încălcarea prevederilor legale, ceea ce a contribuit la menținerea unei situații de risc major.
Cauza incendiului: defect electric grav și instalații neconforme
Ancheta a stabilit că incendiul izbucnit în jurul orei 05:45 a fost provocat de un defect de natură electrică.
Instalația electrică era realizată fără proiect, subdimensionată și lipsită de sisteme de protecție funcționale.
Procurorii indică lipsa corelării între puterea consumatorilor electrici și tipurile de cabluri utilizate, precum și absența protecțiilor adecvate la scurtcircuit, situație care a dus la supraîncălzirea conductorilor și aprinderea izolației.
Propagarea focului și lipsa șanselor de salvare
Răspândirea rapidă a incendiului a fost facilitată de neignifugarea materialului lemnos folosit la construcție și de nefuncționarea instalației de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu.
Imposibilitatea salvării victimelor a fost cauzată atât de lipsa unui sistem de alarmare funcțional, cât și de absența unor căi de evacuare conforme, elemente care au privat persoanele aflate în clădire de orice șansă reală de supraviețuire.
Instituții implicate în anchetă
Cercetările penale au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, fiind implicate și alte structuri specializate.
Printre acestea, Inspectoratul General al Poliției Române, Institutul Național de Criminalistică și INSEMEX Petroșani.
Dosarul, trimis la Judecătoria Mizil
După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost înaintat spre soluționare Judecătoria Mizil.
Incendiul de la Ferma Dacilor s-a soldat cu opt victime – cinci adulți și trei copii – și doi răniți, fiind una dintre cele mai grave tragedii petrecute în unități turistice din România în ultimii ani.