Doar un judecător din doi a răspuns la chestionarul CSM despre starea justiției
Secția pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat luni că aproximativ 2.600 de judecători au participat la consultarea privind problemele actuale din sistemul judiciar.
Potrivit datelor oficiale, 2.583 de judecători au completat chestionarul, reprezentând 56,5% din totalul magistraților aflați în funcție.
Temele chestionarului: prescripția și schimbarea completurilor
Conform unui comunicat transmis de Secția pentru judecători, chestionarul a fost conceput pentru a analiza subiecte intens dezbătute în spațiul public, în special prescripția răspunderii penale și înlocuirea judecătorilor din completurile de judecată.
Documentul a urmărit atât percepția judecătorilor asupra acestor probleme, cât și existența unor experiențe concrete privind schimbarea completurilor în alte scopuri decât cele legate de buna administrare a instanțelor.
Problemele semnalate de judecători în activitatea curentă
Pe lângă întrebările structurate, chestionarul a inclus și câmpuri deschise, care au permis formularea liberă a observațiilor.
Astfel, judecătorii au putut semnala neajunsuri din activitatea zilnică și disfuncționalități care nu fuseseră identificate explicit la momentul elaborării instrumentului de consultare.
Consultare online, directă și anonimă
Chestionarul a fost adresat tuturor judecătorilor din toate gradele de jurisdicție și a fost disponibil în perioada 16–21 decembrie 2025.
Consultarea s-a realizat online, direct, fără a fi intermediată de conducerile instanțelor, accesul fiind posibil de pe orice dispozitiv.
Secția pentru judecători subliniază că anonimatul a fost o opțiune reală și utilizată efectiv: 1.315 chestionare au fost inițiate anonim.
Acest lucru a contribuit la încurajarea exprimării libere a opiniilor și la semnalarea unor probleme sensibile din sistem.
Rata de participare
Potrivit CSM, rata de participare de peste 56% conferă chestionarului un grad ridicat de reprezentativitate, atât prin numărul absolut de respondenți, cât și prin ponderea acestora în ansamblul corpului judecătorilor.
Reprezentativitatea este confirmată și de distribuția pe grade de jurisdicție, care reflectă structura reală a sistemului judiciar.
Profilul judecătorilor respondenți
Datele arată că:
55,9% dintre respondenți provin de la judecătorii;
24,8% de la tribunale;
16,8% de la curți de apel;
2,5% de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Judecătorii participanți provin din toate materiile de drept, ceea ce întărește caracterul reprezentativ al consultării.
Pondere semnificativă a judecătorilor din penal
Potrivit comunicatului, 63,7% dintre judecători activează exclusiv în materii non-penale, 14,7% soluționează doar cauze penale, iar 21,6% judecă atât cauze penale, cât și non-penale, în special în instanțele fără secții distincte.
CSM subliniază că ponderea cumulată a judecătorilor care soluționează cauze penale, respectiv 36,3%, oferă rezultatelor chestionarului un grad ridicat de relevanță pentru analiza problemelor legate de dreptul penal și funcționarea completurilor de judecată.