sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Investigații 17 martie 2022

EXCLUSIV La un pas de catastrofă: motorul unui MiG 21 LanceR s-a oprit brusc înainte de decolare, când rula pe pistă. Cauza: kerosenul vândut de asociatul lui Sebastian Ghiță

MiG 21, catastrofă: kerosenul oprește motorul (sursa: mapn.ro)
MiG 21, catastrofă: kerosenul oprește motorul (sursa: mapn.ro)

MiG 21, catastrofă: kerosenul oprește motorul. Surse din cadrul Ministerului Apărării au declarat sub protecția anonimatului că unui avion de vânătoare MiG 21 LanceR, în timp ce se rula pe pistă pentru a decola, i s-a oprit brusc motorul.

MiG 21, catastrofă: kerosenul oprește motorul

Așa s-a aflat că sunt probleme cu calitatea kerosenului, cum a dezvăluit Defapt.ro în exclusivitate. În urma incidentului de zbor, toate avioanele MiG 21 și elicopterele Puma au fost oprite de zbor.

Acesta a fost incidentul care a făcut ca procurorii de la DIICOT Ploiești să deschidă un dosar penal pe numele lui Dan Berendel, patronul firmei Jetfly Hub, dar și pe numele fratelui său, Cristian Angel Berendel, fost administrator al societății.

Citește și: EXCLUSIV Două MiG 21 LanceR puse pe butuci din cauza kerosenului vândut MApN de un fost asociat al lui Sebastian Ghiță. Afacere de 500 de milioane de lei

Procurorul a cerut judecătorilor să-i aresteze preventiv pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și acte de diversiune.

Dar judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, i-au atras atenția procurorului că nu a dovedit necesitatea cererii. Mai mult, spun judecătorii, fapta de înșelăciune nu se putea realiza decât cu complicitatea reprezentanților Forțelor Aeriene Române.

Avocatul fraților Berendel: Au fost eliminați de pe piață

Avocatul Florin Șurghie susține că în spatele acestui dosar s-ar afla și interese companiilor din industrie care voiau să obțină contractul pentru furnizare de kerosen Forțelor Aeriene. "Au fost eliminați de pe piață, drept dovadă a câștigat OMV următoarea licitație. Securitatea e peste tot", a spus avocatul Florin Șurghie.

După ce s-a constatat că kerosenul livrat de Dan Berendel este neconform, Forțele Aeriene Române au semnat un contract la data de 1 septembrie 2021, pe o perioadă de două luni, cu OMV Petrom. În baza acestui contract, s-a achiziționat o cantitate de 6.360 tone kerosen, în valoare de 25.498.000 lei. Ceea ce înseamnă că s-a plătit pe tona de kerosen în jur de 4.009 lei.

Ulterior, pe 1 noiembrie 2021, s-a semnat un nou contract, tot pe o perioadă de două luni, cu firma Rompetrol Rafinare. De data aceasta, s-a contractat o cantitate de 4.235 tone de kerosen, în valoare de 18.475.000 lei.

Prețul pe tona de kerosen a fost de 4.362,5 lei, adică cu 356,5 lei pe tonă mai mult decât prețul plătit la OMV Petrom. Și cu 1.245 lei mai scump decât kerosenul livrat de Jetfly Hub.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Investigații

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră