EXCLUSIV Conflict de interese pe față la Romarm: firma la care lucrează soțul șefei Achizițiilor, contracte cu compania. Cine este Marius Ioana

Bizzell, conflict de interese la Romarm. Marius Ioana, fost șef al Romarm și fost consilier personal al lui Florin Lazăr Vlădică, actualul director al Oficiului pentru Informații Integrate de la Cotroceni, a intrat în afacerile private cu armament.
Una dintre companiile care l-a angajat (ca manager de conformitate), Bizzell Europe, are în derulare cel puțin două contracte cu Romarm, companie de stat deținută de Ministerul Economiei.
Soția lui Marius Ioana, Cristina Ioana, deține funcția de șef birou achiziții chiar la Romarm, unde anterior a fost șef birou derulare contracte.
Șef la IOR SA și Romarm cu sprijin liberal
Marius Ioana, absolvent al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, a lucrat în mediul privat până în septembrie 2008, atunci când a fos numit în funcția de director al IOR SA, una dintre companiile de armament deținute de Ministerul Economiei prin intermediul Romarm.
Ministru al Economiei în acel moment era Varujan Vosganian.
Citește și: Boloș anunță suma astronomică plătită de stat pentru sporuri, bonusuri şi prime către bugetari
După aproape patru ani, în iunie 2012, Marius Ioana a fost numit director general al Romarm, cu sprijinul liberalilor din gruparea Tăriceanu.
A pierdut funcția de la Romarm în iulie 2014, când a și redevenit manager la IOR.
Din nou la Romarm, via Vlădică (MApN)
În martie 2017, Florin Lazăr Vlădică a fost numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale și șef al Departamentului pentru Armamente de către premierul Sorin Grindeanu.
Înainte de a fi numit secretar de stat în MApN, Florin Lazăr Vlădică a fost director la Prospecțiuni SA, una din firmele controlate de controversatul mangnat Ovidiu Tender.
Odată numit la Armamente, Florin Lazăr Vlădică l-a luat consilier personal pe Marius Ioana. După șapte luni în slujba lui Vlădică, Marius Ioana a fost plasat din nou, strategic, la conducerea Romarm.
A semnat pentru afacerea Circinus-Dragnea
Marius Ioana, în calitate de director al Romarm, a semnat un acord de cooperare cu compania americană Circinus Defense, reprezentată de Alan Blain Stone, fost ofițer NSA (National Security Agency, USA).
Acesta era primul pas pentru atribuirea contractului pentru sistemul C4ISR care viza unul din programele de înzestrare a Forțelor Armate, cu o valoare estimată la 180 de milioane de euro.
O afacere putredă, în contextul în care patronul firmei Circinus, Elliot Broidy, era cel care-l invitase pe Liviu Dragnea în ianuarie 2017 la ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump în primul mandat.
Și-a găsit o slujbă la Thales Defense
Marius Ioana a rămas fără funcția de șef al Romarm în ianuarie 2019.
Câteva luni mai târziu, s-a angajat la o companie privată, apoi a ajuns la Thales Defense & Security, reprezentată în România de Cristian Sfichi.
Cel din urmă este fostul director de marketing al BAE Systems, companie de la care MApN a cumpărat în 2002 cele două fregate, Regele Ferdinand și Regina Maria, achiziție soldată cu un mare scandal de corupție pe axa Marea Britanie – România.
Atunci, mai mulți diplomați români au fost suspectați atunci că ar fi primit o mită de șapte milioane de lire sterline pentru încheierea acestei achiziții. În România, dosarul fregatelor a fost închis de DNA în iunie 2009.
Consultanță de Impact
Din septembrie 2024, Marius Ioana a preluat conducerea firmei Impact Advisory.
Societatea s-a numit inițial Smart Ideas Consult și a fost înființată în octombrie 2003 de Bianca Georgeta Ioana și Ana Maria Marinca. În februarie 2004, Ana Maria Marinca și-a cesionat părțile sociale Biancăi Georgeta Ioana.
La finalul anului 2024, Bianca Ioana a cedat firma și funcția de administrator lui Marius Ioana.
Noi legături cu Romarm, prin Bizzell
Marius Ioana lucrează acum pentru Bizzell Europe, companie deținută de americanul Michael Paul Hrobuchak și Massimiliano Nicoletti. Firma are contracte cu Uzina Mecanică Plopeni și Uzina Mecanică Dragomirești, din subordinea Romarm.
Michael Paul Hrobuchak a fost promovat printre șefii companiilor de armament de stat din România ca "agent CIA", dar în realitate este un fost lunetist din armata americană.
După ce a fost lăsat la vatră, Hrobuchak a intrat în afacerile cu armament din SUA și Europa.
În SUA, a înființat Bizzell Corporation, o firmă care se judecă cu partenerii de afaceri pentru că nu și-ar fi respectat reciproc angajamentele contractuale. O altă firmă a fost înființată în Cehia, iar Bizzell Europe, în România.
Bizzell, achiziții explozive
Firma românească Bizzell Europe a plătit cinci milioane de euro pentru a cumpăra 25% din societatea Valdunes Industries, parte a holdingului francez Europlasma.
"Europlasma salută acest acord, care confirmă relevanța preluării Valdunes în vederea creării de valoare și sinergii în cadrul mai larg al Grupului Europlasma", se menționează într-un comunicat al Europlasma.
În octombrie 2024, tot Bizzell Europe a cumpărat 50% din firma Explorom Special Services de la Cornel Purcărea, fost ofițer de informații militare până în anul 1995, atunci când a trecut în rezervă cu gradul locotenent-colonel. Explorom se ocupă de umplerea bombelor de diverse calibre.
Război Nicoletti - Hrobuchak
Massimiliano Nicoletti, celălalt asociat al firmei Bizzell Europe, este fiul vitreg al lui Dan Ioan Popescu, fostul ministru al Industriilor din perioada guvernării lui Adrian Năstase.
Cei doi asociați, Massimiliano Nicoletti și Michael Paul Hrobuchak, au ajuns la un conflict din cauza afacerilor cu armament.
Pe prima pagină a site-ului companiei, bizzell.eu, Massimiliano Nicoletti a postat următoarele:
"În calitate de asociat și administrator cu puteri depline al societății Bizzel Europe SRL, sunt obligat de circumstanțe să vă informez cu privire la existența unui abuz și a unor acte nelegale, efectuate și emise de către asociatul meu, Michael Hrobuchak".
Într-o altă informare, se precizează că "Bizzell Europe este complet independentă de Bizzell Corporation".
Bizzell, conflict de interese la Romarm
Între timp, Marius Ioana s-a căsătorit cu fosta sa subalternă de la Romarm, Cristina Ioana, fostă șefă de birou derulare contracte.
Cristina Ioana este în prezent șefa biroului achiziții la Romarm.
Întrebată de către DeFapt.ro dacă consideră că se află în conflict de interese, în contextul în care soțul ei reprezintă mai multe companii private de armament care au contracte cu Romarm, Cristina Ioana a declarat astfel:
"Nu sunt în conflict de interese pentru că eu nu lucrez pe partea de comercial. Sunt șef birou achiziții, nu mai sunt la derulare contracte".
Contactat de către DeFapt.ro, Marius Ioana a vorbit despre relația cu Florin Vlădică:
"Am fost consilierul dânsului (Florin Lazăr Vlădică - n.r.) acum foarte mulți ani. Nu mi-ați explicat de ce faceți articolul.
Vă aștept întrebările pe mail pentru că puneți niște întrebări foarte directe și la obiect. (...) Nu este un lucru rău că am fost consilierul domnului Vlădică".