marți 20 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Internațional

5868 articole
Internațional

Germania riscă penuria de gaz, caz în care se va confrunta cu „alegeri foarte dificile”, anunță ministrul economiei

Germania riscă penuria de gaz, caz în care se va confrunta cu „alegeri foarte dificile” pentru familii și firme, anunță ministrul economiei, Robert Habeck. „Ar trebui închise anumite sectoare industriale (...) Toate procesele economiei de piaţă ar fi atunci suspendate. Pentru anumite sectoare ar fi catastrofal. Nu vorbim despre două zile sau două săptămâni, ci de o lungă perioadă. Vorbim aici despre persoane care ar fi în şomaj, de regiuni care ar pierde complexuri industriale întregi”, a explicat Habeck într-un interviu pentru săptămânalul Der Spiegel. Germania riscă penuria de gaz Riscul unei penurii de gaz în această iarnă se profilează de când gigantul rus Gazprom a redus drastic livrările prin gazoductul Nord Stream de care Germania este în mod special dependentă.Berlinul se teme ca Rusia să nu întrerupă complet această rută de aprovizionare. „Suntem deja într-o situaţie în Germania nu s-a mai aflat niciodată. Pur şi simplu, dacă livrările de gaz rusesc vor rămâne la fel de slabe cum sunt acum, ne îndreptăm spre penuria de gaz”, a prevenit ministrul Habeck, care este şi vicecancelar din partea Verzilor. „Oricum, va fi doar în această iarnă”, a adăugat el în interviu. Germania încearcă să compenseze această scădere prin achiziţii de la alţi producători şi dezvoltarea accelerată de infrastructuri pentru importul de gaz natural lichefiat. De asemenea, va creşte temporar utilizarea cărbunelui, iar guvernul a îndemnat cele 41 milioane de gospodării să economisească energie. Dacă toate acestea nu vor fi suficiente, „va trebui să facem alegeri de societate foarte dificile”, a explicat Habeck. În caz de raţionalizare a gazului, reglementările europene dau prioritate gospodăriilor în faţa companiilor, dar 'această reglementare a fost concepută pentru întreruperi de livrări pe termen scurt, nu pe termen lung', a subliniat el. Germania, prima economie europeană, al cărei consum, mai ales industrial, depinde în proporţie de 35% de importul de gaz din Rusia, acuză Moscova că duce o strategie deliberată de reducere a fluxurilor spre Europa pentru a destabiliza piaţa energetică. Livrările prin Nord Stream, în scădere De săptămâna trecută, livrările prin Nord Stream sunt în scădere cu 60%, Gazprom invocând o problemă tehnică. Germania se teme cu atât mai mult de mentenanţa regulată la care trebuie să fie supus Nord Stream începând din 11 iulie, care va opri întreg fluxul timp de zece zile. Conform scenariilor Agenţiei federale a reţelelor, penuria de gaz ar interveni de la mijlocul lui decembrie în caz de încetare totală a livrărilor din Rusia. Kremlinul a afirmat joi că fluxurile vor creşte din nou de îndată ce vor fi livrate turbinele lipsă pentru gazoduct.

Germania riscă penuria de gaz, caz în care se va confrunta cu „alegeri foarte dificile”, anunță ministrul economiei
Statutul de țară candidată la UE este "lumina de la capătul tunelului", spune Maia Sandu
Internațional

Statutul de țară candidată la UE este "lumina de la capătul tunelului", spune Maia Sandu

Speranțe europene pentru Moldova. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat vineri că acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană (UE) reprezintă "lumina de la capătul tunelului" şi un obiectiv pentru care instituţiile şi societatea ţării lucrează de ani de zile, relatează EFE. "Statutul de ţară candidată ne oferă o direcţie clară de dezvoltare şi, mai important, ne dă speranţă. Suntem o ţară mică care va fi mai sigură în familia UE", a declarat ea într-o conferinţă de presă privind decizia luată joi seara de Cei 27. Speranțe europene pentru Moldova În discursul său, transmis în direct la televiziunea publică, Sandu a avertizat că statutul "nu schimbă lucrurile peste noapte", dar pentru moldoveni "este o speranţă, lumina de la capătul tunelului". "Apartenenţa la UE înseamnă să faci parte din piaţa UE. Pentru cetăţeni, apropierea de UE înseamnă garantarea drepturilor şi libertăţilor lor şi mai multe oportunităţi aici, acasă". Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Preşedinta a subliniat că bucuria pentru obţinerea de către Republica Moldova a statutului de candidat la UE este umbrită de criza majoră provocată de războiul din Ucraina. Potrivit acesteia, nu există niciun domeniu al vieţii sociale şi economice care să nu fie afectat de război, creşterea preţurilor la combustibil şi nu numai, toate au fost afectate în mod dramatic de război. Aceste crize au cauze externe, iar instrumentele cu care ne putem apăra împotriva lor sunt limitate. Maia Sandu a subliniat că moldovenii "s-au mobilizat în mod exemplar pentru a-i ajuta pe refugiaţii ucraineni" şi a făcut apel la aceeaşi mobilizare pentru a aduce standardele moldoveneşti mai aproape de cele europene, potrivit Agerpres. Pe cetăţenii moldoveni îi aşteaptă "o muncă grea şi îndelungată pentru a construi o Moldovă europeană", iar autorităţile moldovene îşi vor asuma "orice cost politic" pentru a atinge acest obiectiv, a mai spus preşedinta Republicii Moldova.

Candidatura Ucrainei la UE, catalogată drept o "afacere internă a Europei" de Rusia
Internațional

Candidatura Ucrainei la UE, catalogată drept o "afacere internă a Europei" de Rusia

Kremlinul a calificat vineri drept o ''afacere internă a Europei'' decizia şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene (UE) de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţări candidate la aderarea la UE, relatează AFP. "Este o afacere internă europeană", le-a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că este "important" pentru Moscova ca "toate aceste procese să nu creeze mai multe probleme Rusiei şi (...) în relaţiile acestor ţări cu Rusia". Rușii nu se simt deranjați de candidatura Ucrainei la UE El a afirmat totodată că speră ca această decizie să nu conducă la o deteriorare a relaţiilor dintre Moscova şi Bruxelles, care în prezent sunt la un nivel atât de scăzut "încât este foarte dificil să fie şi mai mult deteriorate". Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a denunţat, de asemenea, dorinţa Republicii Moldova "de a deveni mai europeană decât europenii înşişi". Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” El a reamintit că Turcia, care este ţară candidată la UE de circa douăzeci de ani, "nu a reuşit niciodată să avanseze mai mult. Însă, în acelaşi timp, a devenit o ţară suverană şi independentă", a mai spus Peskov. Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene au acordat joi Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de țări candidate la aderarea la clubul comunitar, după ce săptămâna trecută Comisia Europeană (CE) a făcut o recomandare în acest sens. Această decizie marchează începutul unui proces lung şi complex în vederea aderării la forul comunitar, potrivit Agerpres. Consiliul European a decis să recunoască "perspectiva europeană" a Georgiei, dar nu i-a acordat încă statutul de candidat.

UE trebuie să cumpere energie în mod colectiv pentru a preveni criza din timpul iernii, spune premierul belgian
Internațional

UE trebuie să cumpere energie în mod colectiv pentru a preveni criza din timpul iernii, spune premierul belgian

UE caută soluții pentru a preveni criza energetică. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să cumpere energie în mod colectiv și să implementeze plafoane de preț la gaze pentru a preveni ceea ce ar putea fi o iarnă grea, a declarat vineri premierul belgian Alexander De Croo. Ne îndreptăm spre o iarnă care ar putea fi dificilă. Putem trece peste această perioadă dificilă doar dacă lucrăm împreună", a declarat De Croo înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles. UE caută soluții pentru a preveni criza energetică "Trebuie să formăm un bloc energetic, trebuie să cumpărăm energie în mod colectiv, trebuie să ne folosim de plafoanele de preț și trebuie să ne coordonăm mai bine între noi", a adăugat el. De Croo a continuat spunând că Comisia Europeană "ar trebui să preia cu adevărat conducerea în acest moment". Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Dacă operăm fiecare pe cont propriu, nu vom putea ieși din această situație", a subliniat el.Europa a încercat să își reducă dependența de gazele naturale rusești de la invazia din Ucraina de la sfârșitul lunii februarie. Criza energetică a Europei a escaladat luna aceasta, când Moscova a redus și mai mult livrările către Germania, Italia și alți membri ai Uniunii Europene. Douăsprezece țări UE au fost afectate până în prezent de reducerile de aprovizionare cu gaze rusești, a declarat joi șeful politicii climatice a blocului, Frans Timmermans. Aprovizionarea cu gaze în UE este "garantată în prezent", dar situația "trebuie luată în serios", a declarat joi Comisia Europeană, potrivit CNN. Joi, UE și Norvegia au convenit să își consolideze în continuare cooperarea în domeniul energetic, asigurând UE cu livrări suplimentare de gaze.

Un copil de patru ani din Buftea care se plimba cu o trotinetă a fost spulberat o mașină. Șoferul a fugit de la locul accidentului
Internațional

Un copil de patru ani din Buftea care se plimba cu o trotinetă a fost spulberat o mașină. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Băiatul a murit după câteva ore. Scene șocante s-au petrecut joi seară pe o stradă din Buftea, în județul Ilfov. Un băiețel de patru ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit de o mașină în timp ce încerca să traverseze, pe trotinetă, strada. Ulterior, copilul a murit. Șoferul a fugit de la locul faptei, însă mai târziu a mers la secția de poliție și a mărturisit ce a făcut. Băiatul a murit după câteva ore Copilul era cu mama lui pe stradă când a avut loc accidentul. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum băiețelul se plimbă cu trotineta pe mijlocul drumului. Când vede mașina care se îndreaptă spre cel mic, începe să strige cu disperare să se întoarcă pe trotuar, însă nu ascultă și traversează strada. O clipă mai târziu, este lovit în plin de autoturism. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Trotineta a ajuns tocmai în celălalt capăt al străzii, acolo unde șoferul a reușit să oprească mașina. Între cele două puncte sunt în jur de 200 de metri distanță. Circulația e oprită pe strada Muncii din Buftea, până când politiștii vor termina cercetările. Șoferul a fugit de la locul accidentului Șoferul a părăsit locul accidentului, dar după puțin timp a mers singur la poliție să declare ce a făcut. Martorii povestesc că circula cu viteză. În imagini se observă că nu există nicio intenție de frânare înainte de impact. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum autoturismul care l-a lovit pe băiat se oprește pentru foarte scurt timp, iar din mașină coboară și o rup la fugă 3 persoane. Potrivit unor surse apropiate de anchetă, doi dintre cei care au fugit erau frații victimei, în vârstă de aproximativ 15-16 ani. De asemenea, potrivit surselor citate, la volan se afla un tânăr de aproximativ 20 de ani. În momentul în care s-a produs accidentul, ei mergeau să joace fotbal, undeva în zona Chitila. La fața locului au ajuns imediat mai multe ambulanțe, care l-au găsit pe cel mic în stop cardio-respirator. Băiețelul a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost dus la spital, însă, din păcate ... nu a mai rezistat mult și a pierdut lupta cu viața, potrivit observatornews.ro Șoferul a fost verificat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a indicat că acesta nu băuse înainte de a se urca la volan. El a fost reținut, iar procurorii vor lua o decizie.

Rusia a pierdut 34.530 de soldați în Ucraina, 1.507 tancuri și peste 3.637 de vehicule blindate
Internațional

Rusia a pierdut 34.530 de soldați în Ucraina, 1.507 tancuri și peste 3.637 de vehicule blindate

Război în Ucraina - ziua 121. În ultimele 24 de ore, forțele armate ale Ucrainei au ucis 100 de militari ruși. În total, forțele ruse au pierdut 34.530 de soldațiu de la începutul agresiunii la scară largă, a declarat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Război în Ucraina - ziua 121 Potrivit armatei ucrainene, Federația Rusă a suferit cele mai mari pierderi pe fronturile de la Sloviansk și Bakhmut, potrivit Pravda. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Pierderile totale ale Rusiei în luptă din 24 februarie până la 24 iunie sunt estimate la (cifrele din paranteze reprezintă cele mai recente pierderi - n.r.): 34.530 (+100) soldați1.507 (+3) tancuri3.637 (+5) vehicule blindate de luptă759 (+3) sisteme de artilerie241 (+1) sisteme de rachete cu lansare multiplă99 (+1) sisteme de apărare aeriană216 (+0) aeronave183 (+0) elicoptere622 (+2) UAV de nivel operațional-tactic137 (+0) rachete de croazieră14 (+0) nave/ambarcațiuni2.553 (+5) vehicule și avioane-cisternă60 (+0) vehicule speciale Forțele ucrainene vor trebui să se retragă din Severodonetsk, a declarat vineri șeful administrației militare regionale din Luhansk, Serhiy Hayday, acuzând Rusia că a distrus cea mai mare parte a infrastructurii orașului. "Din păcate, va trebui să ne retragem militarii [din Severodonețk]. Nu are niciun sens să rămânem pe poziții rupte după multe luni [de ostilități], deoarece numărul morților în teritoriile nefortificate poate crește în fiecare zi", a declarat Hayday într-un discurs televizat. Potrivit lui Hayday, încercările rusești de a se infiltra în oraș cu grupuri de sabotaj și de recunoaștere au fost respinse. El a adăugat că evacuările și livrările de ajutoare militare și umanitare în oraș sunt în curs de desfășurare.

Forțele rusești au primit ordin să blocheze două porturi ucrainene importante și să exploreze Marea Neagră, afirmă SUA
Internațional

Forțele rusești au primit ordin să blocheze două porturi ucrainene importante și să exploreze Marea Neagră, afirmă SUA

Rusia blochează porturile Odesa și Ochakiv. Statele Unite au informații potrivit cărora Flota Mării Negre a Marinei ruse "are ordin să blocheze efectiv porturile ucrainene Odesa și Ochakiv", a declarat un oficial american pentru CNN, citând ceea ce a fost descris ca fiind informații recent declasificate. Potrivit acestui oficial, aceste informații au dezvăluit, de asemenea, indicii că forțele rusești desfășoară mine în Marea Neagră și că au minat anterior râul Dnipro. Rusia blochează porturile Odesa și Ochakiv Oficialii occidentali au acuzat Moscova că "înarmează" aprovizionarea cu alimente, în timp ce liderii și experții avertizează asupra unei crize alimentare iminente, milioane de tone de cereale ucrainene neputând ajunge pe piața globală din cauza războiului. "Putem confirma că, în pofida afirmațiilor publice ale Rusiei că nu exploatează mine în nord-vestul Mării Negre, Rusia desfășoară de fapt mine în Marea Neagră, în apropiere de Ochakiv", a declarat joi oficialul american. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” The Guardian a relatat pentru prima dată despre concluziile serviciilor de informații recent declasificate. Moscova a susținut că nu împiedică transporturile agricole din Ucraina și a spus că Kievul trebuie să deminare apele pentru ca navele să poată tranzita. "Federația Rusă nu creează niciun obstacol pentru trecerea navelor sau vaselor. Nu împiedicăm nimic", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov la începutul lunii iunie. În cadrul unei convorbiri telefonice cu jurnaliștii joi, găzduită de Centrul regional pentru mass-media din Africa al Departamentului de Stat al SUA, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat: "Nu ar trebui să credem argumentul că Ucraina este cea care a blocat marea cu minele sale pentru a nu permite transportul sau navele să intre și să iasă", potrivit CNN. "Rusia a minat marea. Noi minam marea pentru a ne apăra. Rușii o minau pentru - nu pentru a permite - pentru a ne distruge navele", a spus el. "Adevărata problemă este ce se întâmplă atunci când portul este deminat. Cine se va asigura și cum se poate asigura că Rusia nu va abuza de portul deschis și nu va ataca Odesa de pe mare? Aceasta este întrebarea la care toată lumea se agită: cum să ne asigurăm că Rusia nu va ataca Odesa de pe mare."

VIDEO Spectacol morbid la Mariupol. Rusia vrea să transforme Azovstalul, simbolul rezistenței ucrainene, în parc de distracții
Internațional

VIDEO Spectacol morbid la Mariupol. Rusia vrea să transforme Azovstalul, simbolul rezistenței ucrainene, în parc de distracții

Parc de distracții pe mormântul Azovstalului. Rusia vrea să transforme fostul combinat Azovstal într-un parc industrial sau de distracții, scrie The Moscow Times. Conform Ministerului rus al Apărării, în total 2.439 de soldaţi şi ofiţeri ucraineni, majoritatea membri ai batalionului de extremă-dreapta Azov, s-au predat la Mariupol după ce trupele ucrainene au încetat pe 16 mai să opună rezistenţă la Azovstal. Parc de distracții pe mormântul Azovstalului Procesul de reconstrucție a parcului a început deja, a anunțat vicepremierul rus Marat Khusnullin. „Nu e nevoie să restaurăm Azvostalul. Zona poate continua să funcționez ca parc industrial sau de distracții”. Proprietarul fostei uzine Rinat Akhmetov, cel mai bogat om al Ucrainei, a declarat luna trecută că intenționează să dea în judecată Rusia pentru prejudicii de 20 de miliarde de dolari ca urmare a distrugerii combinatului. În timpul atacurilor asupra Azvostalului au murit 153 de angajați. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Khusnullin a mai transmis că Rusia intenționează să extindă capacitatea portului Mariupol și să dezvolte turismul local. „Costurile acestei lucrări sunt greu de estimat, dar sunt destul de mari”, a spus el pentru Rossiya 24. https://www.youtube.com/watch?v=MwRsBL0sC4I&ab_channel=EpochTimesRom%C3%A2nia Denis Pushilin, liderul autoproclamat al Republicii separatiste Doneţk a declarat săptămâna trecută că uzina Azovstal va fi transformată într-un parc industrial, parc public sau zonă rezidenţială. Rusia a preluat controlul deplin asupra Mariupol luna trecută, când cei aproximativ 2.500 de soldați ucraineni din subteranele combinatului s-au predat. Unii dintre prizonierii de la Azovstal au fost transferați în Rusia, iar comandanții ucraineni capturați ar fost trimiși în renumita închisoare Lefortovo din Moscova.

Forțele ucrainene, nevoite să abandoneze orașul cheie Severodonețk
Internațional

Forțele ucrainene, nevoite să abandoneze orașul cheie Severodonețk 

Ucraina renunță la apărarea din Severodonețk .Trupele ucrainene care apără orașul cheie din estul țării Severodonețk vor „trebuie să se retragă”, a confirmat guvernatorul regiunii vineri dimineață, adăugând că pozițiile armatei sunt compromise, iar numărul morților este în creștere. Ucraina renunță la apărarea din Severodonețk ”A rămâne pe poziții sfărâmate în bucăți timp de multe luni doar de dragul de a rămâne acolo nu are sens”, a declarat Serghei Haidai pentru televiziunea ucraineană, potrivit The Guardian. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” https://twitter.com/RALee85/status/1539911462457688065 Haidai a scris și pe platforma Telegram: ”Din păcate, va trebui să ne scoatem armata din Severodonețk, pentru că rămânerea pe poziții compromise nu are sens - numărul morților este în creștere”, potrivit CNN. Guvernatorul a adăugat că 90% din casele din Severodonețk au fost avariate sau distruse.

UE afirmă că va "lucra rapid la o nouă creștere a sprijinului militar" pentru Ucraina
Internațional

UE afirmă că va "lucra rapid la o nouă creștere a sprijinului militar" pentru Ucraina

UE va continua să sprijine militar Ucraina. Uniunea Europeană spune că va lucra "rapid" la creșterea sprijinului militar pentru Ucraina și va lucra la o asistență financiară suplimentară. Într-un comunicat de presă după prima zi a summitului UE de două zile, Consiliul European a declarat: "Uniunea Europeană rămâne ferm angajată să ofere un sprijin militar suplimentar pentru a ajuta Ucraina să își exercite dreptul inerent de autoapărare împotriva agresiunii rusești și să își apere integritatea teritorială și suveranitatea. În acest scop, Consiliul European solicită Consiliului să lucreze rapid la o nouă creștere a sprijinului militar." UE va continua să sprijine militar Ucraina De asemenea, Consiliul European a îndemnat Rusia "să înceteze imediat să mai atace instalațiile agricole și să scoată cereale și să deblocheze Marea Neagră, în special portul Odesa, pentru a permite exportul de cereale și operațiunile comerciale de transport maritim", acuzând Rusia pentru criza globală a securității alimentare. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” "Rusia, prin faptul că a transformat alimentele în arme în războiul său împotriva Ucrainei, este singura responsabilă pentru criza globală de securitate alimentară pe care a provocat-o", a declarat acesta. Consiliul European a condamnat, de asemenea, "atacurile nediscriminatorii ale Rusiei împotriva civililor și a infrastructurii civile", adăugând că "dreptul umanitar internațional, inclusiv în ceea ce privește tratamentul prizonierilor de război, trebuie respectat", potrivit CNN. "Rusia, Belarus și toți cei responsabili de crime de război și de celelalte crime cele mai grave vor fi trași la răspundere pentru acțiunile lor, în conformitate cu dreptul internațional", a declarat acesta.

Sancțiunile occidentale "înarmează" economia mondială, afirmă președintele Chinei
Internațional

Sancțiunile occidentale "înarmează" economia mondială, afirmă președintele Chinei

Avertisment din partea lui Xi Jinping.Liderul chinez Xi Jinping a dat tonul unui summit virtual cu liderii principalelor economii emergente într-un discurs ascuțit miercuri seară, în care a denunțat sancțiunile care "înarmează" economia mondială și a îndemnat la unitate în fața provocărilor financiare. Xi, care a vorbit la un forum de afaceri înaintea summitului virtual de joi cu liderii din blocul economic BRICS, format din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, a descris lumea ca fiind într-un moment critic, în timp ce se străduiește să își revină după pandemie, în contextul a ceea ce el a numit noi "provocări de securitate". Avertisment din partea lui Xi Jinping "Tragediile trecutului ne spun că hegemonia, politica de grup și confruntarea între blocuri nu aduc pace sau securitate; ele duc doar la războaie și conflicte", a declarat el. "Criza din Ucraina este un alt semnal de alarmă pentru toți cei din lume. Ea ne reamintește că încrederea oarbă în așa-numita 'poziție de forță' și încercările de a extinde alianțele militare și de a căuta propria securitate în detrimentul altora nu vor face decât să ne aducă într-o dilemă de securitate", a declarat Xi. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Comentariile au părut a fi o referire voalată la Statele Unite și la NATO, pe care Beijingul le-a acuzat în mod repetat că au provocat agresiunea Rusiei în Ucraina. De asemenea, el a țintit sancțiunile occidentale, spunând că astfel de penalizări sunt o "sabie cu două tăișuri" care a înarmat economia globală și va "aduce prejudicii popoarelor lumii". În schimb, țările ar trebui să "îmbrățișeze solidaritatea și coordonarea", a spus el, prezentând totodată noile inițiative de dezvoltare și securitate ale Chinei ca fiind proiecte. Comentariile oferă o perspectivă asupra priorităților Chinei, care găzduiește summitul anual al BRICS - un eveniment virtual la Beijing care este, de asemenea, prima întâlnire a președintelui rus Vladimir Putin într-un forum cu liderii marilor economii globale de la invazia din Ucraina de la începutul acestui an, potrivit CNN. În propriul său discurs video la evenimentul de miercuri, Putin a declarat că Rusia își "redirecționează" fluxurile comerciale către țările BRICS și alți "parteneri internaționali de încredere", potrivit unei transcrieri a Kremlinului.

Zelenski și Maia Sandu, în culmea fericirii după țările lor au primit statutul de candidate la aderarea la UE
Internațional

Zelenski și Maia Sandu, în culmea fericirii după țările lor au primit statutul de candidate la aderarea la UE

Primele reacții ale președinților Ucrainei și Moldovei. Președinții Volodimir Zelenski și Maia Sandu salută decizia de acordare a statutului de țări candidate la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că este "un moment unic şi istoric", după ce Ucrainei i-a fost atribuit statutul oficial de candidat la Uniunea Europeană. Primele reacții ale președinților Ucrainei și Moldovei "Acesta este un moment unic şi istoric în relaţiile dintre Ucraina şi UE", a salutat Zelenski într-o postare pe Twitter, spunând că, în opinia sa, "viitorul Ucrainei se află în UE". Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” „Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor”, a scris pe Facebook Maia Sandu. Președintele Republicii Moldova spune că drumul spre UE va cere multă muncă și efort. „Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort - și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a adăugat Maia Sandu. Președintele Klaus Iohannis a declarat joi seara că prin acordarea statutului de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova s-a schimbat paradigma lărgirii UE, iar politica de extindere a primit un nou implus, calificând decizia liderilor UE drept „un mare pas” și un demers istoric. „Cred că Ucraina, Moldova și Georgia au primit un nou implus și sunt convins că toți se vor pune pe treabă, pentru a pune în practică reformele și proiectele care sunt încă necesare pentru a face următorul pas. Îi felicit. Îmi doresc ca acest drum să fie rapid, bun, încununat de succes”, a spus președintele în declarațiile de presă susținute la încheierea reuniunii liderilor UE.

SUA anunță că va  oferi Ucrainei un ajutor militar  suplimentar de 450 de milioane de dolari
Internațional

SUA anunță că va oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari

Un nou ajutor financiar pentru Ucraina . Statele Unite vor oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari, a anunţat joi John Kirby, oficial care coordonează comunicarea Casei Albe pe probleme strategice, transmite AFP. Aceasta duce la "aproximativ 6,1 miliarde" de dolari suma totală a ajutorului militar oferit de Washington Kievului de la invadarea ţării de către Rusia şi la 6,8 miliarde de dolari de când Joe Biden este preşedinte, a afirmat Kerby. Un nou ajutor financiar pentru Ucraina Această nouă componentă a asistenţei oferite Ucrainei prevede în special livrarea a patru sisteme Himars (High Mobility Artillery Rocket System), lansatoare de rachete puternice montate pe blindate uşoare. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Armata ucraineană insistă mult asupra necesităţii de a avea acest tip de sisteme, în contextul în care, în prezent, conflictul a intrat într-o nouă fază, mai statică, concentrată pe regiunea Donbas din estul ţării şi în care artileria grea a căpătat un rol mai important. Noua componentă a asistenţei militare americane mai cuprinde, printre altele, muniţie, 2.000 de arme automate şi bărci de patrulare, potrivit Agerpres. John Kirby a mai spus că partea americană este "zilnic" în contact cu cea ucraineană cu privire la nevoile militare şi a precizat că Statele Unite îşi proporţionează şi îşi reconfigurează livrările de echipamente pentru ca ajutorul acordat să rămână "pertinent".

Consiliul European a acordat joi Ucrainei și Republicii Moldova statutul de ţări candidate la aderarea UE
Internațional

Consiliul European a acordat joi Ucrainei și Republicii Moldova statutul de ţări candidate la aderarea UE

Ucraina și Moldova au primit statutul de țări candidate la UE. Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene (UE) au acordat joi Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţări candidate la aderarea la clubul comunitar, după ce săptămâna trecută Comisia Europeană (CE) a făcut o recomandare în acest sens, transmit agenţiile internaţionale de presă. Liderii celor 27 au făcut, la summitul de la Bruxelles, primul pas spre aderarea celor două ţări, un proces care poate fi reversibil dacă acestea nu se vor conforma reformelor cerute de CE în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate sau aplicarea legii care limitează puterea oligarhilor. Ucraina și Moldova au primit statutul de țări candidate la UE Ziua de "astăzi marchează un pas crucial în drumul vostru spre UE", a scris preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pe Twitter, felicitându-i pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi popoarele lor. "Avem un viitor împreună", a adăugat el, scriind pe Twitter şi în limbile celor două ţări ţări, potrivit AFP. https://twitter.com/CharlesMichel/status/1540037281444241409 Consiliul European a decis să recunoască "perspectiva europeană" a Georgiei, dar nu i-a acordat încă statutul de candidat. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Acordarea candidaturii Ucrainei şi Republicii Moldova a fost garantată înainte de începerea summitului, dar a durat mai mult decât era prevăzut iniţial pentru ca liderii să o aprobe, deoarece aprobarea a fost precedată de o discuţie mai amplă privind viitorul procesului de extindere a Balcanilor de Vest, potrivit unor surse diplomatice, relatează EFE. Discuţia a fost declanşată de frustrarea exprimată public de liderii Albaniei, Macedoniei de Nord, Serbiei şi Kosovo la finalul summitului UE cu Balcanii de Vest de joi dimineaţă, care s-a încheiat fără un progres în procesul lor de aderare. "Ceea ce se întâmplă acum este o problemă gravă şi o lovitură serioasă pentru credibilitatea UE. Pierdem timp preţios de care nu dispunem", a declarat premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski, referindu-se la veto-ul Bulgariei privind începerea negocierilor de aderare cu Skopje şi Tirana. Ca urmare a acestor plângeri, Austria şi Slovenia, în special, au făcut presiuni pentru ca disponibilitatea UE de a primi Balcanii să fie mai clară în concluziile summitului european, potrivit EFE. https://twitter.com/ZelenskyyUa/status/1540038995178037249 La sfârşitul anului, Comisia urmează să facă o primă evaluare a reformelor solicitate Ucrainei şi Republicii Moldova, care se referă în special la lupta împotriva corupţiei şi la independenţa sistemului judiciar. Următoarea etapă, deschiderea negocierilor oficiale, va necesita din nou unanimitatea celor 27 de state membre, potrivit Agerpres. https://twitter.com/sandumaiamd/status/1540042435186892801 Aceste negocieri nu sunt încă deschise pentru Macedonia de Nord şi Albania, care sunt candidate din 2005 şi, respectiv, 2014. Ţările din Balcanii de Vest şi-au exprimat joi frustrarea faţă de ritmul lent al procesului de aderare, consemnează şi AFP.

Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la "un pachet exhaustiv de asistenţă"
Internațional

Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la "un pachet exhaustiv de asistenţă"

Ucraina, parteneriat foarte important cu NATO. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că la summitul NATO care va avea loc săptămâna viitoare la Madrid vor fi luate "decizii importante" la cinci capitole "cheie", printre care sprijinul pentru Ucraina, consolidarea prezenţei militare şi aprobarea noului Concept Strategic, documentul care va orienta strategiile Alianţei în anii următori, relatează agenţia EFE. Un nou concept strategic al Alianței Vorbind la o conferinţă de presă comună cu premierul ceh Petr Fiala, secretarul general al NATO a amintit despre acest Concept Strategic că reprezintă "planul cardinal pentru viitorul Alianţei noastre" şi "va stabili poziţia noastră comună faţă de Rusia, provocările emergente şi China, precum şi asocierea noastră cu UE, care a atins niveluri fără precedent". Acest document, revizuit ultima dată în anul 2010, descrie obiectivele NATO, identifică trăsăturile esenţiale ale mediului de securitate şi oferă orientări pentru adaptarea forţelor armate. Ucraina, parteneriat foarte important cu NATO "Intensificăm descurajarea şi apărarea, ne consolidăm prezenţa, capacităţile şi disponibilitatea, în special în partea estică a Alianţei", a adăugat Stoltenberg. Vor fi de asemenea adoptate măsuri de susţinere a Ucrainei şi a "altor parteneri în situaţie de risc", NATO având prevăzut să aprobe pentru Ucraina "un pachet exhaustiv de asistenţă". La summitul NATO va participa şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va interveni prin legătură video. Liderii statelor NATO vor aborda de asemenea la summit problema bugetelor alocate apărării şi "vor ameliora repartizarea cheltuielilor, cu mai multe investiţii în apărare care să fie făcute împreună". Disputa Finlanda & Suedia vs Turcia Summit-ul de la Madrid va lua în discuţie şi cererile Finlandei şi Suediei de aderare la Alianţă, blocate însă de veto-ul Turciei, care solicită celor două ţări să-şi schimbe radical atitudinea faţă de organizaţiile politice kurde. "Turcia are preocupări legitime pentru securitatea sa şi lucrăm la soluţionarea lor împreună cu Suedia şi Finlanda", a declarat Stoltenberg despre acest subiect. Summit-ul de săptămâna viitoare, a mai spus el, este "o oportunitate de a ne angaja din nou faţă de legătura vitală între Europa şi America de Nord". Consiliul UE, alături de NATO La rândul său, premierul ceh Petr Fiala a subliniat că războiul rus împotriva Ucrainei va fi în centrul summit-ului de la Madrid şi al preşedinţiei semestriale a Consiliului UE care va fi preluată de Republica Cehă pe 1 iulie. Citește și: Kaliningrad poate declanșa un conflict direct între Rusia și NATO, dacă Moscova decide să atace Lituania. SUA: Un atac împotriva unui membru e un atac împotriva tuturor El şi-a manifestat speranţa că în timpul acestei preşedinţii va fi semnată la Praga o nouă declaraţie comună asupra cooperării între UE şi NATO.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră