Ucraina are acum drone de producție proprie care pot ataca ținte aflate la 3.000 de kilometri depărtare

Ucraina are drone de producție proprie. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat testarea cu succes a unei drone de producție proprie, capabilă să lovească ținte aflate la 3.000 de kilometri distanță.
Ucraina are drone de producție proprie
Președintele Ucrainei a punctat această evoluție care marchează un pas important în strategia Kievului de a-și consolida capacitățile militare.
Zelenski a confirmat și utilizarea cu succes a rachetei ucrainene Neptune, fără a oferi detalii suplimentare despre atac.
„Și putem spune că suntem mulțumiți de rezultatele atacului”, a declarat președintele ucrainean.
Un pas spre independență
Ucraina își dublează producția de armament, concentrându-se pe drone și rachete cu rază lungă de acțiune.
Prin această strategie, Kievul își propune să reducă dependența de sprijinul extern în conflictul cu Rusia.
Dronele ucrainene au demonstrat deja eficiența lor, lovind ținte aflate la aproximativ 1.000 de kilometri în interiorul teritoriului rus.
O nouă arhitectură de securitate în Europa
Zelenski a subliniat importanța dezvoltării capacității de producție a Ucrainei, afirmând că aceasta, alături de sprijinul partenerilor internaționali, va sta la baza noii arhitecturi de securitate europene.
„Capacitatea de producție a Ucrainei, combinată cu investițiile partenerilor noștri, reprezintă fundamentul fiabil al noii arhitecturi de securitate care se va stabili în mod inevitabil pe continent. Nu există alternativă la asta”, a declarat liderul ucrainean.
Investiții în industria militară
Zelenski a anunțat că joi va avea loc o întâlnire a reprezentanților militari ai partenerilor Ucrainei la Londra, unde se va discuta despre investițiile în industria de apărare a țării.
Această reuniune este crucială pentru viitoarele dezvoltări strategice ale Ucrainei în conflictul cu Rusia.