sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 21 septembrie 2024

Putin refuză să participe la summit-ul de pace pentru Ucraina cerut de Zelenski dacă Rusia nu rămâne cu teritoriul deja ocupat

Summit-ul pentru pace, Rusia refuză prezența (sursa: kremlin.ru)
Summit-ul pentru pace, Rusia refuză prezența (sursa: kremlin.ru)

Summit-ul pentru pace, Rusia refuză prezența. Rusia a anunţat că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că doreşte ca Moscova să fie prezentă de această dată.

Summit-ul pentru pace, Rusia refuză prezența

"Summitul va avea aceleaşi obiective: promovarea iluzoriei 'formule Zelenski' drept orice bază privind soluţionarea conflictului, obţinerea sprijinului majorităţii lumii şi folosirea acesteia pentru a prezenta Rusiei un ultimatum de capitulare", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-un comunicat.

Citește și: VIDEO Prima apariție din ultimii ani a lui Ciolacu alături de soție: cei doi au păstrat distanța la ceremonia de absolvire a facultății a fiului lor

"Nu vom participa la astfel de 'summituri'", a adăugat ea.

Rusia a respins această perspectivă - cu privire la care îşi exprimase deja rezervele serioase - înaintea vizitei lui Zelenski la Washington de săptămâna viitoare, în timpul căreia liderul de la Kiev intenţionează să-şi prezinte propunerile pentru pace preşedintelui Joe Biden, vicepreşedintei şi candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, precum şi fostului preşedinte şi candidat republican Donald Trump.

În timp ce Kievul îşi menţine cererea pentru o pace "justă" care să determine trupele ruse să se retragă din teritoriile ocupate, inclusiv din peninsula Crimeea, Moscova a afirmat că este gata să ia în considerare doar "propuneri serioase" care să ţină cont de "situaţia de pe teren care reflectă realităţile geopolitice".

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în iunie că Moscova nu va accepta negocieri de pace decât cu condiţia ca Ucraina să renunţe la suveranitatea sa asupra a cinci dintre regiunile sale, ocupate parţial sau total de Rusia.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră