duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 31 martie 2022

Putin crede că a fost indus în eroare de șefii armatei ruse, care nu-i furnizează informațiile reale despre pierderile din Ucraina, potrivit unui oficial de la Washington

Putin, paranoic din cauza șefilor armatei (sursa: AP)
Putin, paranoic din cauza șefilor armatei (sursa: AP)

Putin, paranoic din cauza șefilor armatei. Preşedintele rus Vladimir Putin este prost informat despre desfăşurarea războiului în Ucraina, consilierii săi se tem să-i dezvăluie pierderile militare şi economice suferite de Rusia, a declarat miercuri un înalt responsabil american, citat de AFP şi Reuters.

Putin, paranoic din cauza șefilor armatei

"Putin nu ştia nici măcar că armata sa recruta şi pierdea recruţi în Ucraina, ceea ce demonstrează o ruptură clară în fluxul de informaţii fiabile care îi parvin preşedintelui rus", a indicat acest responsabil sub rezerva anonimatului, asigurând că se bazează în aceste afirmaţii pe informaţii americane declasificate.

"După părerea noastră, Putin este indus în eroare de consilierii săi asupra slabelor performanţe ale armatei ruse şi asupra severităţii impactului sancţiunilor asupra economiei ruse, pentru că cei mai înalţi consilieri ai săi se tem să-i spună adevărul", potrivit aceluiaşi oficial.

Înaltul responsabil american asigură de altfel că există "de acum o tensiune constantă între Putin şi Ministerul Apărării".

Încrederea, zdruncinată

"Avem informaţii potrivit cărora (Vladimir) Putin a avut impresia că a fost indus în eroare de armata rusă", ceea ce l-a determinat să nu mai aibă încredere în comandamentul militar, a declarat el.

Niciun comentariu cu privire la aceste declaraţii nu a putut fi obţinut pentru moment nici de la Kremlin, nici de la Ambasada Rusiei la Washington.

Citește și: Un mesaj de la soție către un soldat rus aflat în Ucraina: „Andrei, ia tot ce poți”. Jafuri și violuri ale armatei invadatoare

Invazia în Ucraina, lansată în 24 februarie, de Rusia s-a ciocnit pe numeroase fronturi de o rezistenţă tenace a forţelor ucrainene care au recâştigat poziţii în jurul Kievului, în nordul ţării, chiar dacă numeroşi civili sunt prinşi în capcană în oraşele asediat din sudul ţării.

Rușii continuă să atace orașe

Pe teren, armata rusă a bombardat miercuri suburbiile Kievului şi oraşul Cernigov, în nordul Ucrainei, a doua zi după promisiunea unei reduceri drastice a operaţiunilor sale militare în aceste regiuni. Aceasta afirmase că şi-a încheiat prima etapă a operaţiunii sale.

Analişti militari estimează că Rusia a modificat modul de a-şi prezenta obiectivele de război cu scopul de a-i permite lui Vladimir Putin să-şi salveze obrazul datorită unei victorii de faţadă, în pofida înfrângerilor umilitoare suferite de armata rusă în cursul acestei campanii, notează Reuters.

Moscova numeşte această ofensivă drept "operaţiune militară specială" care urmăreşte să "demilitarizeze" şi "denazifice" Ucraina.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră