Și noul premier al Franței, François Bayrou, are probleme de legitimitate, e acuzat că ar fi protejat scandaluri sexuale într-o școală catolică

Premierul Franței, implicat în scandaluri sexuale. Prim-ministrul francez, François Bayrou, se confruntă miercuri cu a șasea moțiune de cenzură, depusă de Partidul Socialist (PS). Fragilizat de un scandal privind violențe și agresiuni sexuale petrecute timp de decenii într-o școală catolică, Bayrou este acuzat de opoziție că ar fi mințit cu privire la acest caz.
O nouă moțiune de cenzură
Moțiunea depusă de PS va fi examinată la sfârșitul după-amiezii, însă șansele sale de succes sunt reduse fără sprijinul Rassemblement National (RN, extrema dreaptă), care nu și-a anunțat încă poziția.
Citește și: Călin Georgescu a jonglat cu zeci de milioane de dolari de la USAID, fiind sprijinit de PSD
Spre deosebire de PS, alte partide de stânga – ecologiștii, comuniștii și stânga radicală – refuză orice colaborare cu guvernul.
Premierul Franței, implicat în scandaluri sexuale
Textul moțiunii atrage atenția asupra scandalului de la școala Notre-Dame-de-Bétharram, un internat catolic cu o vechime de aproape două secole, unde ar fi avut loc violențe fizice și agresiuni sexuale timp de mai multe decenii.
Această instituție, unde au studiat și unii dintre copiii lui François Bayrou, este acum în centrul unei ample anchete judiciare.
Miercuri, parchetul din Pau a anunțat arestarea a trei suspecți, acuzați de viol cu circumstanțe agravante, agresiuni sexuale și violențe.
Ancheta, deschisă anul trecut, se bazează pe 112 plângeri, majoritatea referindu-se la fapte petrecute între 1970 și 1990.
Bayrou neagă orice implicare
François Bayrou, fost ministru al Educației între 1993 și 1997, afirmă că nu a fost niciodată informat despre abuzurile de la Bétharram.
El susține că a dispus o inspecție generală în 1996, după ce un elev – coleg de clasă cu fiul său – a semnalat violențe severe suferite din partea unui supraveghetor.
În timpul unui discurs în Adunarea Națională, Bayrou s-a apărat spunând:
„Credeți că ne-am fi trimis copiii într-o școală despre care s-ar fi bănuit că se întâmplă astfel de lucruri?”
Însă noi informații pun la îndoială această versiune.
Un jandarm implicat în anchetă a declarat că Bayrou ar fi intervenit în favoarea fostului director al instituției, acuzat de viol în 1998.
O criză politică majoră în Franța
Acest scandal izbucnește într-un climat politic deja instabil.
De la dizolvarea Adunării Naționale de către Emmanuel Macron, în urma eșecului său la alegerile europene, scena politică franceză este împărțită în trei blocuri rivale (stânga, centru-dreapta și extrema dreaptă), niciunul neavând majoritate.
În plus, Bayrou este criticat pentru pozițiile sale privind imigrația și pentru concesiile făcute Rassemblement National.
În trecut, el a fost ministru al Justiției pentru scurt timp, în 2017, dar a demisionat în urma unei anchete privind angajări fictive – o umbră care încă planează asupra carierei sale politice.