sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 22 decembrie 2023

Parlamentarii olandezi dau undă verde aderării Bulgariei la Schengen. Extremiştii s-au abţinut, în timp ce deputaţii premierului Rutte au votat „pentru”

Parlamentarii olandezi, undă verde aderării Bulgariei la Schengen Foto: Facebook
Parlamentarii olandezi, undă verde aderării Bulgariei la Schengen Foto: Facebook

Parlamentarii olandezi dau undă verde aderării Bulgariei la Schengen. Extremiştii s-au abţinut, în timp ce deputaţii premierului Rutte au votat „pentru”, arată news.ro.

Citește și: Primă de Crăciun de 24.000 de lei pentru obscurul director al unui institut „de cercetare”care câștigă, lunar, 30.000 lei, brut. Directorul a candidat pentru PSD

Potrivit ministrului bulgar de Interne, Kalin Stoianov, poziţia Austriei este acum singurul obstacol rămas în ceea ce priveşte candidatura Sofiei la Schengen.

Parlamentarii olandezi, undă verde aderării Bulgariei la Schengen

Discuţii foarte intense sunt în curs de desfăşurare între Bulgaria şi Austria, precum şi între România şi Austria, a spus Stoianov. La negocieri participă şi instituţiile UE implicate în acest proces.

Ministrul şi-a exprimat speranţa că Austria va lua o decizie în zilele următoare. "E greu de spus dacă acest lucru se va întâmpla înainte de Anul Nou. Ceea ce contează pentru noi este să avem o decizie din partea Austriei, este mai puţin important dacă aceasta vine înainte sau după Anul Nou", a comentat el.

După o noapte de dezbateri intense în Parlamentul olandez, intrarea deplină a Bulgariei în spaţiul Schengen a primit undă verde, a relatat Novinite.com.

Guvernul condus de prim-ministrul Mark Rutte a confirmat săptămâna trecută îndeplinirea de către Bulgaria a cerinţelor Schengen şi a transmis decizia sa parlamentului.

Acces deplin, nu doar pe frontiera aeriană

Joi, în timpul dezbaterilor din parlament, s-a propus ca Bulgaria să fie admisă în Schengen doar pe calea aerului - aşa cum doreşte şi Austria. Rezoluţia a fost înaintată de partidul Noul Contract Social (NOD), o forţă politică nou înfiinţată în Ţările de Jos, care a devenit a patra forţă politică la Haga.

Rezoluţia a întrunit însă 59 de voturi "pentru" faţă de 49 "împotrivă". Şi, deşi susţinătorii intrării parţiale a Bulgariei în Schengen au fost mai mulţi, propunerea a fost respinsă deoarece nu a întrunit majoritatea absolută necesară, care era de 76 de voturi.

Presa bulgară scrie că în mod surprinzător, deputaţii partidului premierului Mark Rutte au votat în favoarea rezoluţiei, în timp ce parlamentarii Partidului pentru Libertate (PVV) al lui Geert Wilders, de extremă dreapta, care a obţinut recent cele mai multe voturi la alegerile parlamentare, s-au abţinut de la vot.

Dacă ar fi votat în favoarea rezoluţiei, aceasta ar fi trecut cu 86 de voturi faţă de cele 76 necesare şi Bulgaria ar fi urmat să adere la Schengen doar pe cale aeriană. Astfel, acum, în practică, înseamnă că cererea de a intra doar pe calea aerului a fost respinsă, ceea ce dă undă verde Bulgariei pentru aderarea deplină, au explicat diplomaţii.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră