duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 25 iunie 2022

Un parlamentar de la Kiev, spion rus: trebuia să asigure intrarea în orașele ucrainene a trupelor rusești

Parlamentar de la Kiev, spion rus (sursa: Agerpres)
Parlamentar de la Kiev, spion rus (sursa: Agerpres)

Parlamentar de la Kiev, spion rus. Principala agenţie de securitate internă a Ucrainei a anunţat vineri că a descoperit o reţea rusă de spionaj în care este implicat parlamentarul ucrainean Andrii Derkaci, acuzat anterior de Statele Unite că este agent rus, transmite Reuters.

Parlamentar de la Kiev, spion rus

Serviciul de Securitate de Stat (SBU) a declarat că Derkaci, despre care nu a fost dezvăluit locul în care se află în prezent, a înfiinţat o reţea de firme private de securitate pentru a le folosi cu scopul de a facilita şi a sprijini intrarea unităţilor ruseşti în oraşele ucrainene în timpul invaziei ruse începute pe 24 februarie.

Citește și: Schizofrenie la Moscova în legătură cu deschiderea ușii UE pentru Ucraina și Moldova: Putin spune că nu are nimic împotrivă, MAE rus denunță o „abordare agresivă”

Derkaci nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii. El a negat anterior că ar fi comis infracţiuni şi a spus că devenit o ţintă pentru că a demascat corupţia.

Într-o declaraţie, SBU a citat mărturia consilierului parlamentar al lui Derkaci, Ihor Kolihaiev, despre care informează că a fost arestat la începutul războiului şi acuzat că a acţionat ca intermediar între Derkaci şi agenţia de informaţii militare a Rusiei.

SUA: Derkaci, "agent rus activ de peste un deceniu"

Kolihaiev a declarat că firmele de securitate ale lui Derkaci "trebuiau să asigure trecerea vehiculelor (ruseşti), să urce în vehicule blindate cu steaguri ruseşti şi, astfel, să asigure intrarea paşnică în oraşe" a armatei ruse.

SBU a mai informat că Derkaci a primit sume în valoare de 3-4 milioane de dolari la fiecare câteva luni pentru a duce la îndeplinire acest plan.

Derkaci a fost sancţionat de Trezoreria SUA în septembrie 2020 pentru tentativă de influenţare a alegerilor prezidenţiale din SUA în 2020. În anunţul sancţionării sale se afirma că acesta a fost "de peste un deceniu, un agent rus activ".

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră