joi 09 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro
Internațional 05 aprilie 2026

Omanul și Iranul discută redeschiderea Strâmtorii Ormuz, pe fondul amenințărilor lui Trump

Oman și Iran, negocieri pentru Strâmtoarea Ormuz (sursa: Pexels/Doğan Alpaslan Demir)
Oman și Iran, negocieri pentru Strâmtoarea Ormuz (sursa: Pexels/Doğan Alpaslan Demir)

Oman, unul dintre actorii-cheie din regiune și mediator tradițional între Washington și Teheran, a purtat duminică discuții cu Iran pentru a analiza posibilitățile de redeschidere a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Demersul vine în contextul escaladării tensiunilor, după noile amenințări lansate de președintele american Donald Trump.

Discuții diplomatice pentru deblocarea unei rute strategice

Potrivit agenției oficiale ONA, întâlnirea a avut loc la nivel înalt, implicând oficiali din ministerele de externe ale celor două țări.

Citește și: Probabil cea mai îndrăzneață misiune de salvare a unui pilot american: adânc în teritoriul inamic, căutat de civili stimulați de recompensa uriașă. SUA au improvizat un aeroport

„Omanul şi Republica Islamică Iran au avut o întâlnire la nivel de subsecretari de stat din Ministerele de Externe, în cadrul căreia au analizat posibilele opţiuni pentru asigurarea unei treceri line prin Strâmtoarea Hormuz, în circumstanţele regionale actuale”.

La discuții au participat și experți din ambele state: „ambele părţi au prezentat o serie de opinii şi propuneri pe această temă”.

Însă detaliile concrete ale acestor propuneri nu au fost făcute publice.

Strâmtoarea Ormuz, blocată de Iran

Ca reacție la conflictul cu SUA și Israel, Iranul a blocat de facto Strâmtoarea Ormuz, un coridor vital pentru exporturile globale de petrol și gaze.

Teheranul a avertizat că va ataca navele asociate cu Statele Unite, Israelul și aliații acestora, transformând zona într-un punct fierbinte al tensiunilor internaționale.

Trump: amenințări dure și speranțe de acord

Donald Trump a transmis mesaje contradictorii: pe de o parte, a amenințat Iranul cu represalii severe, pe de altă parte a vorbit despre posibile progrese diplomatice.

Într-un interviu acordat postului Fox News, liderul american a declarat:

„Cred că există şanse bune de a ajunge mâine la un acord. Negocieri se desfăşoară chiar acum”.

În paralel, retorica sa a rămas extrem de dură: „Veţi vedea poduri şi centrale electrice prăbuşindu-se în toată ţara. Mă gândesc să arunc totul în aer şi să pun mâna pe petrolul iranian”, a declarat Trump.

Trump a avertizat că, în lipsa redeschiderii strâmtorii până la expirarea ultimatumului, va dezlănțui „iadul” asupra Iranului, vizând infrastructura strategică.

Iranul răspunde: amenințări cu escaladarea conflictului

După ultimatumurile anterioare, Iranul a transmis că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă doar pentru navele care nu au legături cu „inamicii Iranului”.

Totodată, Teheranul a avertizat că, dacă SUA își vor pune în aplicare amenințările strâmtoarea va fi închisă complet, vor fi vizate instalațiile energetice regionale, interesele economice americane din regiune vor deveni ținte, iar infrastructuri vitale, inclusiv uzinele de desalinizare, ar putea fi atacate.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră