Macron face un summit pentru Ucraina la care invită și România, dar fără greii UE

Nouă reuniune în Franța, România, invitată. Franța va găzdui miercuri o a doua reuniune la nivel înalt dedicată Ucrainei și securității europene, transmite France 24. Spre deosebire de întâlnirea de luni de la Paris, acest nou summit va include și state europene care nu au fost prezente anterior, precum România și Canada.
Nouă reuniune în Franța, România, invitată
Conform unor surse diplomatice, la reuniunea de miercuri vor participa: Norvegia, Canada, Lituania, Estonia, Letonia, Cehia, Finlanda, Grecia, România, Suedia și Belgia.
Citește și: Susținătorul lui Georgescu, săltat de Poliție după ce a amenințat cu moartea familia lui Bolojan
Evenimentul va avea un format hibrid, incluzând și participarea prin videoconferință, potrivit unor diplomați.
Reuniunea "greilor"
Luni, președintele francez Emmanuel Macron a găzduit o reuniune de urgență cu lideri din Germania, Regatul Unit, Italia, Polonia, Spania, Olanda și Danemarca
De asemenea, la discuții au participat Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene), Antonio Costa (președintele Consiliului European) și Mark Rutte (secretarul general al NATO).
Întâlnirea a avut ca obiectiv analizarea evoluțiilor recente din Ucraina, mai ales în contextul noilor inițiative de pace propuse de administrația americană condusă de Donald Trump.
Europa, presată să acționeze
Summitul face parte din eforturile de identificare a unor garanții de securitate pentru Ucraina și de accelerare a investițiilor europene în apărare.
Potrivit unor oficiali ai Uniunii Europene, reuniunea de luni a generat nemulțumiri în rândul unor state membre, deoarece nu a fost un summit al întregii UE, ci doar o întâlnire selectivă între anumite țări.