Președintele blochează creșterea pensiilor, deși veniturile multor pensionari sunt sub pragul sărăciei. Milei are drept de veto
Milei blochează majorarea pensiilor prin veto. Președintele Argentinei, Javier Milei, a folosit dreptul de veto pentru a anula o lege aprobată recent de Parlament, care prevedea o majorare a pensiilor și a unei alocații sociale.
Milei blochează majorarea pensiilor prin veto
Decizia a fost publicată luni în buletinul oficial și anulează creșterea cu 7,2% a pensiilor și acordarea unei alocații suplimentare de 40.000 de pesos (aproximativ 30 de dolari).
Executivul condus de Milei nu deține majoritatea nici în Camera Deputaților, nici în Senat.
Din totalul de 257 de deputați, doar 39 sprijină guvernul, iar în Senat, președintele are susținerea a doar șase senatori și un aliat, din 72.
Pentru ca legea blocată să fie totuși adoptată, opoziția trebuie să obțină o majoritate de două treimi în ambele camere.
Pensionarii, printre cei mai afectați de austeritate
Potrivit studiilor private, pensionarii sunt una dintre categoriile sociale cele mai afectate de politica de austeritate din Argentina.
Peste 70% dintre ei trăiesc cu pensia minimă, echivalentă cu doar 275 de dolari pe lună, sumă aflată sub pragul de sărăcie.
Milei se mai opusese unei recalculări a pensiilor și în august anul trecut.
Veto și împotriva altor măsuri sociale
Președintele a mai blocat și o propunere legislativă de restabilire a unui moratoriu care le-ar fi permis argentinienilor să primească pensie chiar și fără dovada a 30 de ani de contribuții, într-un context în care peste 40% din forța de muncă activează în economia informală.
De asemenea, Milei a blocat și o lege ce ar fi declarat stare de urgență pentru persoanele cu handicap, care ar fi permis plata restanțelor și garantarea alocațiilor de sănătate până în 2027.
Guvernul: costuri nesustenabile, fără surse clare de finanțare
Potrivit administrației prezidențiale, implementarea acestor măsuri ar fi generat în 2025 cheltuieli suplimentare de 4,3 miliarde de euro și, în 2026, de 10,3 milioane de euro.
Guvernul Milei consideră aceste legi „iresponsabile” din punct de vedere fiscal, întrucât nu indică surse clare de finanțare și ar pune în pericol echilibrul bugetar al țării.