sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 14 aprilie 2023

Putin a ordonat flotei ruse din Pacific să intre "în stare de alertă maximă de luptă". Decizia, în sprijinul Chinei

Flota rusă din Pacific, alertă maximă (sursa: kremlin.ru)
Flota rusă din Pacific, alertă maximă (sursa: kremlin.ru)

Flota rusă din Pacific, alertă maximă. Rusia şi-a plasat vineri Flota din Pacific în stare de alertă maximă de luptă în vederea unor exerciţii menite să îi sporească capacitatea de respingere a unei agresiuni, conform unui anunţ al ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, exerciţii ce intervin într-un context de apropiere a Moscovei de Beijing şi de tensiuni cu Occidentul.

Flota rusă din Pacific, alertă maximă

"Astăzi, la ora 09:00 (ora Vladivostokului, 23:00 GMT joi), întreaga Flotă din Pacific a fost pusă în stare de alertă maximă de luptă", la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, a declarat Şoigu în cursul unei reuniuni cu oficiali din domeniul apărării.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Ministrul a precizat că principalul obiectiv al acestor exerciţii este "creşterea capacităţii forţelor armate ruse de a respinge agresiunea unui potenţial inamic de pe mări şi oceane".

Flota rusă din Pacific, cu baza la Vladivostok, în Extremul Orient, va lucra "în termene scurte" la antrenamente de luptă în zone maritime "apropiate şi îndepărtate", a indicat ministrul rus al Apărării, adăugând că la exerciţii participă Forţele aerospaţiale şi unităţi de sprijin.

Dispută cu Japonia pentru Kurile

În cursul acestor exerciţii, Flota rusă din Pacific se va antrena "să respingă atacuri aeriene masive", "să caute şi distrugă submarine", precum şi să efectueze tiruri cu torpile, tunuri şi rachete, a enumerat Şoigu.

"Este necesar să fie exersate acţiuni care să împiedice desfăşurarea unor forţe inamice într-o zonă operaţională majoră din Pacific, în partea sudică a Mării Ohoţk, şi să fie respinsă debarcarea sa în Kurilele de Sud şi în insula Sahalin", a subliniat el.

În acest context, trebuie amintită disputa legată de cele patru insule din arhipelagul Kurilelor de Sud, a căror suveranitate este revendicată de Japonia, care a împiedicat până în prezent semnarea unui tratat de pace între Moscova şi Tokyo, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Omologul chinez al lui Șoigu, în Rusia

Amiralul Nikolai Evmenov, comandantul întregii flote ruse, va avea responsabilitatea de a superviza aceste exerciţii, a precizat Şoigu, care a ordonat ca, în cursul manevrelor, unităţile să folosească noi tipuri de acţiuni, în conformitate cu dezvoltarea şi armamentul modern deţinut de inamic.

Şeful Statului Major General al Forţelor armate ruse, generalul Valeri Gherasimov, a declarat că exerciţiile Flotei din Pacific se vor desfăşura în trei etape, prima dintre ele fiind trecerea sa în stare de alertă de luptă.

Citește și: Conferința „Platforma Crimeea” de la București a provocat o reacție la Kremlin: purtătorul de cuvânt al lui Putin spune că Rusia nu va permite ca Marea Neagră să fie controlată de NATO

În cea de-a doua etapă, a adăugat el, navele vor fi desfăşurate în zona de manevră, iar în cea de-a treia şi ultimă fază vor avea loc antrenamente de tragere la ţintă şi alte acţiuni.

Comandamentul militar rus nu a precizat durata acestor exerciţii ale Flotei Rusiei din Pacific.

Anunţul privind lansarea manevrelor intervine în timp ce Beijingul, care desfăşoară cu regularitate exerciţii militare comune cu armata rusă, a anunţat vineri vizita în Rusia a ministrului chinez al Apărării, între 16 şi 19 aprilie.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră