duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 09 aprilie 2022

Putin trimite Finlanda în brațele NATO după invazia brutală a Ucrainei

Finlanda, vecina Rusiei, vrea în NATO (sursa: Facebook/Sanna Marin)
Finlanda, vecina Rusiei, vrea în NATO (sursa: Facebook/Sanna Marin)

Finlanda, vecina Rusiei, vrea în NATO. Un partener al coaliţiei guvernamentale din Finlanda care în mod tradiţional era împotriva aderării ţării nordice la NATO şi-a exprimat, sâmbătă, deschiderea faţă de un asemenea scenariu, ceea ce face ca acest stat să fie tot mai aproape de o integrare în Alianţa Nord-Atlantică în viitorul apropiat, informează dpa.

Finlanda, vecina Rusiei, vrea în NATO

Finlanda s-a opus mult timp opţiunii aderării la NATO, dar recenta invazie militară rusă în Ucraina a dus la o schimbare a opiniilor în ţara ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia.

Sondajele de opinie arată că ultimele săptămâni au fost marcate de o creştere spectaculoasă a sprijinului populaţiei pentru intrarea Finlandei în Alianţă.

Şefa guvernului finlandez, Sanna Marin, nu a exprimat o opinie pe acest subiect, dar a precizat că o decizie va trebui luată până la jumătatea lunii iunie.

Decizia în tandem cu Suedia

Ea a spus că obiectivul este ca Finlanda şi Suedia, care sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor '90 prin intermediului programului "Parteneriat pentru Pace", să ia decizii similare aproximativ în acelaşi timp.

Citește și: VIDEO Ororile ocupației ruse: forțați să trăiască, 25 de zile, într-un subsol, printre cadavre (BBC)

Invazia rusă din Ucraina a dus la o intensificare a dezbaterii asupra acestui subiect şi în Suedia, dar în Finlanda opiniile publicului par să se fi modificat mai rapid.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră