Danemarca răspunde ferm după vizita vicepreședintelui SUA în Groenlanda: Nu ne place tonul pe care îl folosiți

Declarațiile lui JD Vance inflamează Danemarca. Vicepreședintele american JD Vance a stârnit tensiuni diplomatice după ce a acuzat Danemarca de inacțiune în Groenlanda, în timpul unei vizite la baza militară americană Pituffik, situată pe teritoriul autonom danez.
Mesajul lui JD Vance
„Mesajul nostru către Danemarca este simplu: nu ați făcut o treabă bună pentru poporul Groenlandei.
Citește și: Rezerviștii vor fi mobilizați de MApN în prima jumătate a lui 2025 pentru exerciții de antrenament
Investițiile voastre sunt insuficiente, inclusiv în domeniul securității acestui teritoriu magnific”, a declarat Vance.
Declarația vine în contextul în care președintele Donald Trump a reiterat dorința sa de a anexa Groenlanda, idee care a generat deja controverse internaționale în trecut.
Declarațiile lui JD Vance inflamează Danemarca
Ministrul de externe danez, Lars Løkke Rasmussen, a reacționat prompt, publicând un videoclip în limba engleză pe platforma X (fostul Twitter), în care a transmis că Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance.
„Suntem deschiși la critici, dar, pentru a fi sincer, nu apreciem tonul. Așa nu te adresezi unui aliat apropiat”, a declarat Rasmussen.
Oficialul a subliniat că Danemarca și Statele Unite continuă să fie parteneri strategici, dar orice discuție despre Groenlanda ar trebui purtată cu respect reciproc.
„Nici SUA nu au făcut suficient”
Ministrul danez a admis că Danemarca ar putea face mai mult pentru dezvoltarea și securitatea Groenlandei, dar a subliniat că nici Statele Unite nu și-au îndeplinit complet responsabilitățile.
„Aveți dreptate, nu am făcut suficient. Dar nici voi. În timpul Războiului Rece, SUA aveau 17 baze militare și 10.000 de soldați în Groenlanda. Acum sunt doar 200 de militari într-o singură bază.”
O invitație la dialog privind prezența militară
Rasmussen a menționat Acordul de Apărare din 1951, care reglementează prezența militară americană în Groenlanda, oferind SUA posibilitatea de a-și extinde capacitățile defensive pe acest teritoriu.
„Dacă doriți o prezență militară mai solidă, haideți să discutăm. Acordul permite acest lucru. Putem face mult mai mult în cadrul actual.”
Baza Pituffik – punct strategic în apărarea antirachetă
Baza militară americană Pituffik joacă un rol esențial în sistemul de apărare antirachetă al Statelor Unite, datorită poziționării sale strategice.
Traiectoria cea mai scurtă pentru rachetele lansate din Rusia către SUA trece chiar prin Groenlanda, ceea ce face ca această regiune să fie deosebit de importantă din punct de vedere militar.