Haos mondial după cearta Zelenski-Trump de la Casa Albă: Meloni cere summit urgent cu SUA, UE și aliații lor în timp ce principalii lideri europeni susțin Ucraina

Confruntarea Zelenski vs Trump, haos mondial. Întâlnirea dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și președintele american, Donald Trump, la Casa Albă s-a încheiat într-o notă conflictuală, generând reacții puternice în întreaga lume. Confruntare dintre cei doi a provocat un val de declarații de susținere pentru Ucraina, dar și laude din partea premierului Ungariei.
Confruntarea Zelenski vs Trump, haos mondial
Şefa guvernului italian Giorgia Meloni a cerut vineri seara convocarea "fără întârziere" a unui "summit" între Statele Unite, Europa şi aliaţii lor cu privire la Ucraina.
Citește și: Dacă Ucraina cade, rușii vor fi la Sulina într-o zi iar Trump va negocia cu Putin la fel ca pentru Ucraina
"Este nevoie de un summit fără întârziere între Statele Unite, statele europene şi aliaţii lor pentru a vorbi sincer despre modul în care intenţionăm să ne confruntăm cu marile provocări de astăzi, începând cu Ucraina, pe care împreună am apărat-o în ultimii ani", a declarat Meloni, potrivit unui comunicat.
"Aceasta este propunerea pe care Italia intenţionează să o prezinte partenerilor săi în următoarele ore", a adăugat ea.
Germania, reacție promptă
Viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, a reacționat prompt, într-un mesaj pe X.
„Dragă Volodimir Zelenski, suntem alături de Ucraina, atât la bine, cât și la rău. Nu trebuie să confundăm nici o clipă agresorul și victimele în acest război teribil.”
Și ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a transmis un mesaj clar pe rețelele sociale X și Bluesky:
„Germania și aliații noștri europeni sunt uniți alături de Ucraina și împotriva agresiunii ruse. Ucraina poate conta pe sprijinul neclintit al Germaniei, al Europei și nu numai.”
Emmanuel Macron: „Rusia este agresorul”
Aflat în Portugalia, președintele Franței, Emmanuel Macron, a reafirmat poziția fermă a Europei în sprijinul Ucrainei:
„Rusia este agresorul, iar Ucraina este poporul agresat.
Cred că am avut dreptate să ajutăm Ucraina și să sancționăm Rusia acum trei ani și să continuăm să facem acest lucru.
Noi, adică Statele Unite ale Americii, europenii, canadienii, japonezii și mulți alții.
Și trebuie să le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat și să-i respectăm pe cei care luptă de la început.
Pentru că ei luptă pentru demnitatea lor, pentru independența lor, pentru copiii lor și pentru securitatea Europei.”
Donald Tusk: „Nu sunteți singuri”
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a transmis și el un mesaj de susținere pentru președintele Zelenski și poporul ucrainean:
„Dragă @ZelenskyyUa, dragi prieteni ucraineni, nu sunteți singuri.”
Pedro Sanchez: „Spania este alături de Ucraina”
Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a transmis un mesaj de solidaritate cu Ucraina.
Acesta a declarat: „Ucraina, Spania este alături de tine.”
Premierul Norvegiei critică declarațiile lui Trump
Prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr, a criticat atitudinea lui Donald Trump față de Zelenski și Ucraina:
„Ceea ce am văzut astăzi de la Casa Albă este grav și descurajant.
Ucraina are în continuare nevoie de sprijinul SUA, iar securitatea și viitorul Ucrainei sunt importante și pentru SUA, și pentru Europa.
Președintele Volodimir Zelenski are un sprijin puternic în Ucraina, un sprijin larg în Europa și și-a condus poporul într-o perioadă foarte dificilă și brutală, sub atacul Rusiei.”
El a criticat declarațiile lui Trump, care l-a acuzat pe Zelenski că „se joacă cu Al Treilea Război Mondial”
„Acest lucru este profund nerezonabil și este o declarație de care mă distanțez.
Norvegia este alături de Ucraina în lupta sa pentru libertate. Sperăm că administrația Trump înțelege importanța unei păci juste și durabile în Ucraina”, a declarat Jonas Gahr.
Maia Sandu: „Rusia a invadat Ucraina”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj clar pe rețeaua X, reiterând sprijinul pentru Ucraina:
„Adevărul este simplu. Rusia a invadat Ucraina. Rusia este agresorul. Ucraina își apără libertatea și pe a noastră. Suntem alături de Ucraina.”
Estonia: „Singurul obstacol în calea păcii este Putin”
Ministrul eston de externe, Margus Tsahkna, a subliniat că războiul s-ar încheia dacă Rusia ar înceta atacurile:
„Singurul obstacol în calea păcii este decizia lui Putin de a-și continua războiul de agresiune.
Dacă Rusia încetează să lupte, nu va exista niciun război. Dacă Ucraina încetează să lupte, nu va mai exista Ucraina.
Sprijinul Estoniei pentru Ucraina rămâne neclintit. Este timpul ca Europa să se implice.”
Josep Borrell, reacții dure
Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a reacționat dur la adresa lui Donald Trump și JD Vance.
Trump and Vance have put on a disgraceful show. I am ashamed of that behavior. The U.S. deserves something better. The free world must support Ukraine.I was and still am with @ZelenskyyUa.
Premierul Ungariei, mulțumiri pentru Trump
Premierul ungar Viktor Orban i-a mulţumit vineri preşedintelui american Donald Trump pentru că a "apărat cu curaj pacea", după altercaţia dintre acesta şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă.
"Oamenii puternici fac pace, oamenii slabi fac război.
Astăzi, preşedintele Donald Trump a apărat cu curaj pacea.
Chiar dacă pentru mulţi este greu de digerat. Mulţumesc, domnule Preşedinte!", a scris Orban pe platforma X.
Bolojan susține securitatea Ucrainei
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a subliniat, vineri seară, importanţa securităţii Ucrainei pentru securitatea Europei.
"Securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei. Trebuie să fim uniţi pentru a lupta pentru valorile noastre, libertate şi pace", a transmis Bolojan pe Facebook şi X.
Țările de Jos sprijină Ucraina
Sprijinul Ţărilor de Jos pentru Ucraina rămâne "intact", a declarat vineri premierul Dick Schoof.
Sprijinul "Ţărilor de Jos" pentru Ucraina rămâne intact. Mai ales acum", a spus Dick Schoof pe X, adăugând: "Dorim pace o durabilă şi încheierea războiului de agresiune declanşat de Rusia".