Canada vrea să-și reducă dependența militară de SUA: va aloca 2% din PIB pentru apărare

Canada, 2% din PIB pentru apărare. Premierul canadian Mark Carney a anunțat luni că Canada va aloca, începând din acest an, 2% din PIB pentru apărare, atingând astfel obiectivul stabilit de NATO „cu o jumătate de deceniu mai devreme”.
Canada, 2% din PIB pentru apărare
Mark Carney a anunțat alocarea a 2% din PIB pentru apărare, subliniind că „ideea conform căreia poziția geografică a Canadei ne protejează este tot mai arhaică”, iar lumea actuală, din ce în ce mai periculoasă și divizată, impune o reevaluare profundă a priorităților de securitate.
Printre principalele amenințări identificate se numără Rusia, China și noua abordare a Statelor Unite în ceea ce privește alianțele internaționale.
Reducerea dependenței militare față de SUA
„Statele Unite încep să își monetizeze hegemonia: cer plăți pentru accesul pe piețele lor și își reduc contribuțiile la securitatea noastră colectivă”, a declarat premierul Carney.
În acest context, Canada își propune să își sporească autonomia militară și să își modernizeze rapid capabilitățile defensive.
Investiții majore în submarine, drone și tehnologii arctice
Pentru a răspunde noilor provocări, guvernul canadian va investi în submarine și nave militare de ultimă generație, radare, drone și senzori pentru regiunea Arctică.
De asemenea, este vizată modernizarea echipamentelor militare învechite.
Carney a reamintit că suveranitatea Arcticii este o prioritate strategică pentru Canada, în special în contextul tensiunilor geopolitice din nordul planetei.
Canada susține întărirea apărării europene
În plan internațional, Canada își reafirmă angajamentul față de NATO și securitatea transatlantică, participând activ la inițiativa ReArm Europe, menită să consolideze capacitățile militare și industria de apărare a Europei.
În paralel, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a cerut luni la Londra o creștere de 400% a capacităților de apărare antiaeriană și antirachetă ale Alianței, ca răspuns la amenințările tot mai agresive din partea Rusiei, care „provoacă teroare pe cer”.