vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 02 septembrie 2025

Rușii au bruiat până și comunicațiile avionului șefului de stat major german

Bruiaje rusești raportate de oficiali germani (sursa: Facebook/Bundeswehr)
Bruiaje rusești raportate de oficiali germani (sursa: Facebook/Bundeswehr)

Bruiaje rusești raportate de oficiali germani. Avionul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a suferit duminică interferențe GPS în timp ce zbura spre Bulgaria, potrivit Comisiei Europene.

Deși aparatul a aterizat fără incidente, autoritățile bulgare suspectează că atacul electronic ar fi fost efectuat de Rusia.

Șeful Bundeswehrului confirmă incidente similare

Bruiaje rusești raportate de oficiali germani

Generalul Carsten Breuer, inspectorul general al Bundeswehrului și cel mai înalt ofițer militar al Germaniei, a declarat că și el a trecut prin situații similare.

Citește și: EXCLUSIV Abuz grosolan al ANAF: a inactivat mii de firme cu angajați și fără datorii la stat invocând probleme cu sediul social

„Călătoream cu un avion militar care a fost afectat. Nu este tocmai plăcut. Totuși, piloții pot depăși aceste probleme și au reacționat în mod foarte sigur”, a spus Breuer, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin.

Europa, expusă amenințărilor hibride

Breuer a avertizat că Germania și restul Europei sunt constant expuse unor riscuri precum sabotaj, spionaj, influență hibridă și acțiuni hibride, amenințări atribuite adesea unor actori statali, printre care Rusia.

Avionul inspectorului general a suferit interferențe GPS deasupra Mării Baltice și, cu o altă ocazie, în timpul unei călătorii spre Lituania pentru exerciții militare.

Flota militară și civilă, ținte frecvente

Viceamiralul Jan Christian Kaack, inspectorul Marinei germane, a confirmat că interferențele GPS sunt la ordinea zilei, afectând atât ținte militare, cât și civile.

El a amintit închiderea temporară a aeroportului Tartu din Estonia, din cauza riscului la aterizare și decolare, dar și perturbarea navigației în arhipelagul Stockholm, unde marinarii au fost nevoiți să se bazeze pe hărți pe hârtie.

Reacția Comisiei Europene

Purtătoarea de cuvânt a CE, Arianna Podesta, a confirmat luni incidentul în care a fost implicată aeronava Ursulei von der Leyen.

Ea a subliniat că autoritățile bulgare suspectează Rusia de această „interferență flagrantă”.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră