sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 14 aprilie 2022

Alertă în SUA. Hackerii avansați pot prelua controlul anumitor infrastructuri vitale

Alertă guvernamentală în SUA privind atacurile cibernetice (sursa: cybersecuritynews.com)
Alertă guvernamentală în SUA privind atacurile cibernetice (sursa: cybersecuritynews.com)

Alertă guvernamentală în SUA privind atacurile cibernetice. Hackerii avansaţi au dovedit că pot prelua controlul multor dispozitive care asigură exploatarea centralelor electrice şi a unor uzine, a recunoscut miercuri guvernul Statelor Unite într-o alertă preluată de Reuters de la adresa https://www.cisa.gov/uscert/ncas/alerts/aa22-103a, unde apare avertismentul privind posibilitatea spionilor informatici de a deteriora infrastructuri vitale.

Agenţia SUA pentru Securitatea Informatică şi a Infrastructurii (CISA) şi alte organizaţii guvernamentale au emis un comunicat comun în care afirmă că "software-ul rău intenţionat poate afecta un tip de dispozitive numite controlere logice programabile (PLC), produse de Schneider Electric şi OMRON".

Alertă guvernamentală în SUA privind atacurile cibernetice

OMRON nu a răspuns imediat unui mesaj prin care Reuters solicita un comentariu.

Din partea Schneider, un purtător de cuvânt a confirmat că firma a colaborat cu oficiali din SUA în vederea apărării împotriva hackerilor, apreciind că a fost "un caz de colaborare de succes pentru descurajarea înainte de apariţie a ameninţărilor la adresa unor infrastructuri vitale".

Citește și: EXCLUSIV Naval Group vrea să construiască cele patru corvete militare într-un timp record în Franța, după ce Gheorghe Bosânceanu a blocat semnarea contractului cu MApN

Controlerele sunt utilizate în multe domenii, de la instalaţii de gaz la industria alimentară. Robert Lee, directorul firmei de securitate informatică Dragos, care a contribuit la descoperirea malware-ului, a afirmat că cercetătorii sunt de părere că hackerii ţintesc instalaţiile electrice şi de gaz lichefiat, potrivit Agerpres.

În alerta emisă, CISA cere organizaţiilor din domeniul infrastructurilor vitale, în special celor din sectorul energetic, să implementeze o serie de recomandări pentru blocarea şi detectarea armei informatice numite Pipedream.

Avertismentul guvernului de la Washington este vag, apreciază Reuters - nu se menţionează cine sunt hackerii din spatele software-ului rău intenţionat sau dacă acesta a fost utilizat efectiv, însă a provocat îngrijorare în toată industria.

Ca un indiciu al gravităţii descoperirii, CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) a afirmat că va face un anunţ comun cu Departamentul Energiei, NSA (Agenţia pentru Securitate Naţională) şi FBI (Biroul Federal de Investigaţii).

PLC sunt prezente într-un număr imens de uzine şi instalaţii şi orice perturbare a funcţionării lor poate provoca daune cum ar fi oprirea, penele de curent, scurgerile de produse chimice, distrugerea de echipamente sau chiar explozii.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră