/

EXCLUSIV Generalul SRI la care este conectată gruparea GPL Caracal-Crevedia, scandaluri cu Coldea, Sebastian Ghiță și procurorul Negulescu. Generalul Iancu, în anturajul LOV

Generalul SRI-GPL Iancu, garantat Lia Olguța
Generalul SRI-GPL Iancu, garantat Lia Olguța (sursa: Facebook/Mihăiță Goga)

Generalul SRI-GPL Iancu, garantat Lia Olguța. Generalul Sabin Iancu, șeful SRI Oltenia, își convoacă subalternii, ofițeri operativi, la cârciumile din Craiova în timp ce se află la masă cu afaceriști locali. Printre aceștia, și Cristian Berceanu, asociat al fraților Doldurea în firme de GPL.

Protejat în trecut de generalul Florian Coldea, eternul număr doi din SRI, Sabin Iancu a ajuns sub aripa protectoare a nașului său, generalul Adrian Ciocîrlan, unul din adjuncții actuali ai Serviciului Român de Informații.

Citește și: Paul Stănescu, secretarul general al PSD, confirmă că primarul GPL de Caracal e protejatul său: M-am întâlnit frecvent cu primarul de la Caracal. Sunt de partea dânsului

Numele generalului Sabin Iancu a devenit cunoscut opiniei publice în urma războiului dintre serviciile secrete, politicieni și justiție. Război în care au fost implicați fostul procuror Mircea Negulescu, zis Portocală, afaceristul și politicianul Sebastian Ghiță și generalul SRI Florian Coldea.

Ghiță: Procurorul Negulescu, omul lui Sabin Iancu

Sabin Iancu a intrat la Facultatea de Psihosociologie a Academiei SRI în anul 1994. După o carieră de ofițer operativ, avea să fie numit șef al SRI Teleorman.

Citește și: FOTO Fiul pistolar al primarului GPL de Caracal, relație strânsă cu avocatul soților Ceaușescu din procesul de la Târgoviște, generalul Constantin Lucescu. Primarul Doldurea i-a fost alături la moarte generalului

De acolo, a ajuns la conducerea SRI Prahova, județ cunoscut pentru afacerile tenebroase în care au fost implicați de-a lungul timpului șefii serviciului secret. Nici Sabin Iancu nu a fost mai prejos față de predecesorii săi.

Sebastian Ghiță, de exemplu, a susținut acum câțiva ani că Sabin Iancu, pe atunci colonel, l-a selectat pe procurorul Mircea Negulescu pentru a face treburile murdare ale justiției și serviciului secret. Adică ar fi măsluit dosare și s-ar fi folosit de martori și denunțători falși.

Negulescu despre Sabin Iancu: Acționa la ordinul lui Coldea

La rândul lui, fostul procurorul Mircea Negulescu pretindea, într-un interviu, că Florian Coldea, în calitate de prim-adjunctul SRI, l-ar fi sunat pe colonelul Sabin Iancu ca să-l întrebe de ce DNA l-a chemat la audieri pe Sebastian Ghiță. După ce ar fi aflat că este „muls” de informații de colonelul Sabin Iancu, Negulescu i-ar fi limitat accesul la informațiile din dosarul de corupție al lui Sebastian Ghiță.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Apoi, a adăugat Negulescu, colonelul Sabin Iancu ar fi fost chemat regulat la structura centrală a SRI să facă test poligraf pentru ca Florian Coldea să vadă dacă este mințit de subalternul său.

În urma scandalului de la Prahova, colonelul Sabin Iancu a fost retras de pe funcția de șef al SRI Prahova. Se întâmpla în mai 2017. Dar, la scurt timp, directorul SRI de atunci, Eduard Hellvig, l-a numit la conducerea SRI București, cea mai valoroasă structură de informații din cadrul serviciului secret.

Generalul SRI-GPL Iancu, garantat Lia Olguța

Serviciul Român de Informații s-a reorganizat în format regional în septembrie 2019. Cu acea ocazie, colonelul Sabin Iancu a renunțat la șefia SRI București pentru a fi numit șeful Direcției de Informații Regionale Oltenia, structură care gestionează județele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți și Vâlcea. Sediul central al DIR Oltenia a fost stabilit la Craiova. Între timp, colonelul Sabin Iancu a fost avansat la gradul de general.

O dată ajuns la Craiova, în toamna anului 2019, generalul Sabin Iancu și-a făcut o poză cu pesedistul Ovidiu Aurelian Flori, fost primar al localității doljene Ișalnița și fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Generalul SRI Sabin Iancu (stânga) și Ovidiu Flori, nașul cuplului LOV – Manda (sursa: Facebook/Mihăiță Goga)

Pentru a-și arăta relațiile sus puse, pesedistul Ovidiu Aurelian Flori a distribuit poza în toată Craiova. Ovidiu Flori este mult mai cunoscut ca nașul cuplului Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda. Prima conduce primăria Craiova, celălalt este europarlamentar PSD.

„Fratele” Ionuț Pîrvulescu

Un alt apropiat al generalului Sabin Iancu este Ionuț Pîrvulescu, fostul denunțător al primarului Olguța Vasilescu. Tribunalul București a decis să excludă din dosar mai multe declarații de martor, inclusiv denunțul – declarație făcut de Ionuț Pîrvulescu.

„Vreau să îi mulțumesc și lui Ionuț Pîrvulescu pentru modul în care s-a comportat, iar acum e atacat pe nedrept de multe persoane care au înțeles că el a fost denunțător în cazul meu și că m-a înregistrat. A dat o declarație, luată în condiții ilegale de procuror, după cum a admis și instanța, și a fost înregistrat, la rândul lui, de altă persoană, tot în condiții ilegale”, spunea primarul Lia Olguța Vasilescu.

Ionuț Pîrvulescu, pe Dunăre (sursa: defapt.ro)

Și chiar i-a mulțumit: în anul 2017, după ce Claudiu Manda a fost numit președinte al Comisiei Permanente pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, Pîrvulescu a fost numit consultant parlamentar al lui Claudiu Manda. Ulterior, cu ajutorului cuplului Claudiu Manda – Olguța Vasilescu, a fost numit director al High – Tech Industry Park Craiova SA, societate deținută de Consiliul Județean Dolj.

Atunci când vorbește despre generalul Iancu, Pîrvulescu spune că este „fratele” lui.

O stradă cu nume de flori

În anturajul generalului Sabin Iancu se află și Claudia Delia Ciucă, director executiv în Primăria Municipiului Craiova și o apropiată a primarului Lia Olguța Vasilescu. Cu sau fără legătură cu aceasta, o mașină de lux Mercedes S Class Coupé parchează uneori în fața unui bloc de pe strada Toporași din Craiova.

Mercedesul de pe strada Toporași din Craiova (sursa: defapt.ro)

Acolo unde are locuința de serviciu tocmai generalul Sabin Iancu. Sau chiar în parcarea privată a blocului. Ce este sigur este că o astfel de mașină de lux de aproape 100.000 de euro nu apare în ultima declarație de avere a Claudiei Delia Ciucă.

Generalul Sabin Iancu are la dispoziție o mașină Audi Q5 cu șofer. Mașina a fost cumpărată de Serviciul Român de Informații din banii publici, dar generalul o folosește pentru „vizitele de lucru” pe care le face la barul CRUSH sau la alte cârciumi de lux din Craiova. 

Ședințe de lucru la restaurant

Defapt.ro a dezvăluit că generalul Sabin Iancu a avut întâlniri de taină cu afaceristul mason Cristi Berceanu, unul dintre patronii ADE Gas (firmă ale cărei cisterne se aflau tot timpul parcate la Crevedia), la restaurantul Epoca Stake House din Vraiova.

Citește și: EXCLUSIV La stația GPL ilegală din Crevedia parcau des cisternele firmei ADE Gas. Printre asociați, un mason care stă des la șpriț cu șeful SRI Oltenia în restaurantul lui din Craiova

O altă cârciumă preferată de general pentru ședințe operative cu subalternii și afaceriștii olteni este Trattoria Trevi din Craiova. Acolo a fost fotografiat generalul Sabin Iancu alături de doi dintre subalternii săi, dar și de afaceristul milionar Ionuț Ștefan și conferențiarul universitar Cosmin Fratostițeanu.

Generalul SRI Sabin Iancu, ședințe de lucru la restaurant (sursa: defapt.ro)

Afaceristul Ionuț Ștefan controlează societatea Diversinst, specializată în proiectarea și execuția sistemelor de distribuție a gazelor naturale, dar și în lucrări de apă-canal și instalații conexe. De pe site-ul firmei aflăm că a montat peste 1.000 km de conducte gaze naturale și peste 15.000 de branșamente de gaze naturale. Firma Diversinst a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de peste 32,1 milioane lei și un profit declarat de 5,27 milioane lei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

19 Comments

    • PSD -,ul nu-și mai face de foarte foarte mult tlpm prezenta la guvernare , așa că, dacă prostimea îl vrea , atunci, să se spele cu EL pe cap…lume proastă n-am mai văzut..hala națiune…mi-e scârbă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:06Rutte (NATO) insistă că 2% din bugetele naționale pentru Alianță este prea puțin în condițiile actuale
19:53Nevasta lui George Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze: „Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”
16:11Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea de stat a Șantierului Mangalia: aproape 300 de angajați vor fi dați afară. Șantierul, îngropat în datorii
15:49De frica Rusiei, Finlanda vrea să se aprovizioneze din nou cu mine antipersonal, deși a renunțat la acestea în 2012
15:40Andrew Tate a pierdut un proces de fraudă fiscală în Marea Britanie, i se vor confisca două milioane de lire sterline
15:30Ciocolata va fi din ce în ce mai scumpă, prețurile la cacao s-au majorat deja cu aproape 50% în ultimii ani
15:03Ozempic, medicamentul minune pentru slăbit, poate duce la orbire, arată două noi studii. Agenția Europeană a Medicamentului analizează dovezile
14:39Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate
13:20Fost ministru al Energiei explică de ce vrea compania lui Orban să cumpere E.ON România: ca să vândă gazele Gazprom, fiindcă afacerea cu China nu merge
12:28Călin Georgescu habar nu are că E.On România nu extrage gaze în România: „Gazele noastre vor veni din Ungaria. Sunt gazele noastre”
11:12Rafila și Câciu nu au fost capabili să cheltuie nici un euro din patru miliarde de euro oferiți în cadrul fondurilor de coeziune alocate Sănătății
10:28Asasinarea generalului rus Kirilov la Moscova a fost văzută în timp real la Kiev, la sediul SBU (serviciul de securitate)
10:20Viktor Orban reduce numărul numărul de parlamentari din Budapesta, oraș care tradițional votează cu opoziția, pentru a încerca să rămână la putere
10:13A doua etapă a recalculării pensiilor, abandonată de guvernul Ciolacu. Oficial, cauza este volumul mare de documente de procesat
10:05Prețul locuințelor de lux a scăzut și cu 700.000 de euro pe proprietate în ultimul an, dar cumpărătorii tot nu apar