/

Fanatismul clasei politice românești: un fanariotism care refuză orice formă de educație care nu sfârșește în peșcheș

România nu este mai fanatică sau mai puțin fanatică decât țările europene. Avem și noi diverși fanatici de stânga (mai puțini, ce-i drept, decât în vestul Europei), de dreapta (aici sunt ceva mai mulți, au și partide), religioși etc.

Dar cred că forma cea mai gravă de fanatism românesc este cel al clasei politice, care refuză cu îndârjire să se racordeze la modele mai competente.

În acest moment, cred că doar în Rusia se mai poate întâlni modelul fanariot politic românesc: totul contra peșcheș, dublat de control securistic.

Te îngrozești dacă te uiți la fotografii cu membrii partidelor, mulți par mardeiași cu școală puțină sau, în cel mai bun caz, șmecherași buni de gură și unși cu toate alifiile care abia au trecut printr-o facultate privată fără să dea pe la cursuri.

Continuarea, în interviul acordat Dilemei vechi.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

  1. Dr fapt, într-o lume plină numai de șmecheri,noi ne consideram șmecherii speciali,fără că ceva să recomande specializarea noastră.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:41Tăcere stupefiată în PSD după ce partidul a aflat, de pe Facebook, că Ciolacu îl vrea în opoziție. În 2015, Ponta a demisionat tot pe Facebook de la șefia PSD
13:34Pensiile speciale ale primarilor vor intra în vigoare la 1 ianuarie, dacă Ciolacu nu dă ordonanță de urgență – explică Claudiu Năsui
12:39Surse: Ciprian Ciucu ar fi spus, într-un cadru informal, că îi este „silă” să negocieze cu PSD – pretextul folosit de Ciolacu să se retragă din viitorul Guvern
11:48Ciolacu anunță că PSD se retrage „cu demnitate” de la discuțiile privind formarea unui nou guvern și va vota un guvern de dreapta
11:18Un banal inspector vamal, care a lucrat la frontiera cu Ucraina, prins de agenția de integritate cu o avere nejustificată de peste 160.000 de euro
10:09Acum 415 ani, un boier ridica o biserică. Azi, statul român investește șase milioane de lei pentru a restaura ruina
09:52O amendă penală neplătită s-a plimbat patru ani între instanțe, apoi dosarul s-a prescris. Cum a fost posibil
09:38Marilor orașe din România le-a rămas infrastructura rutieră mică. Numai lărgirea a două ieșiri urbane costă 150 de milioane de lei
20:52Curtea Supremă a SUA va decide dacă legea prin care rețeaua TikTok este obligată să nu mai aibă proprietar chinez încalcă sau nu Constituția americană
20:45Mario Iorgulescu, pedeapsă mai mică după rejudecare: opt ani și opt luni de închisoare pentru accidentul mortal pe care l-a provocat
20:37Americanii, nu serviciile românești, au furnizat datele despre influența Rusiei în alegerile prezidențiale din România, spune Iohannis
20:21Iohannis, despre prelungirea șederii la Cotroceni: „Cum să plec dacă Constituţia îmi spune trebuie să stau? Nu este o alegere”
20:13Casa Națională de Pensii va avea 1.000 de angajați în plus, a decis Guvernul, actuala organigramă este insuficientă pentru recalcularea pensiilor
20:06Rutte (NATO) insistă că 2% din bugetele naționale pentru Alianță este prea puțin în condițiile actuale
19:53Nevasta lui George Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze: „Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”