sâmbătă 19 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10195 articole
Eveniment

Nevaccinații pot merge la supermarketurile din mall, spune Prefectul Capitalei

Nevaccinații pot intra la supermarketurile din mall, a declarat Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru. Bucureștiul a ajuns la cea mai ridicată incidență de la debutul pandemiei, iar valul cinci încă nu și-a atins vârful, potrivit specialiștilor. Duminică, aproape jumătate din totalul național de infectări s-au înregistrat în Capitală. Cu toate acestea, Guvernul a modificat unele din regulile antiepidemice care se vor aplica în următoarea lună și a eliminat o restricție - cea care privea accesul în supermarketurile din malluri pentru persoanele nevaccinate. Magazinele alimentare din mall-uri vor putea primi clienți fără să le mai ceară certificatul verde, dacă își fac culoare de acces, circulație și ieșire separate, potrivit noilor reglementări adoptate săptămâna trecută, odată cu prelungirea stării de alertă pentru încă o lună. Până acum, accesul în supermarketurile din mall nu era permis decât pentru clienții care dovedeau că sunt vaccinați, testați sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. Acum, dacă aceste magazine își fac culoare de acces separate, vor putea primi toți clienții. Citește și: Firea a găsit ceva de făcut la Ministerul Familiei: exploatează drama familiei de români din Danemarca – părinții, arestați; bebelușul, în spital Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, a declarat duminică seara la Digi24 că după prelungirea stării de alertă prin hotărâre de guvern, a fost convocată vineri o ședință a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), iar de duminică noaptea au intrat în vigoare la nivelul Capitalei noile măsuri. Nevaccinații pot intra la supermarketurile din mall În ceea ce privește accesul tuturor persoanelor în magazinele alimentare din parcurile și centrele comerciale, o altă condiție este asigurarea unui spațiu de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și a unui număr limitat de coșuri de cumpărături, a menționat Alexandra Văcaru. Instituția prefectului nu a primit însă până în acest moment solicitări sau apeluri telefonice din partea centrelor comerciale pentru clarificări suplimentare în privința noilor reglementări. Alexandra Văcaru a explicat ce alte modificări au intervenit după hotărârea de guvern de prelungire a stării de alertă. Citește și: Înregistrări din ședința conducerii USR: Cioloș a amenințat cu demisia „Principala modificare este că nu mai avem două praguri de incidență - aveam de 1 și de 3 la mia de locuitori. Acum rămâne unul singur, cel de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, în funcție de care au loc o serie de modificări, în principal în ceea ce privește gradul de ocupare a suprafeței maxime din cadrul diferitelor spații, în funcție de context - că e vorba de săli de spectacol, că e vorba de săli de joc, restaurante, cafenele - deci avem un prag, la peste 3 la mia de locuitori: un grad de ocupare de 30 la sută”, a precizat Alexandra Văcaru. Ea a subliniat că în condițiile actuale ale ratei de incidență din București, de peste 30 la mia de locuitori, această cerință, grad de ocupare de doar 30 la sută, rămâne în vigoare. Există o singură excepție pentru acest prag - în cazul sălilor de joacă pentru copii, acolo este permis 50 la sută. O altă modificare se referă la persoanele care au trecut prin boală, în ceea ce privește accesul lor în spațiul public. „Până acum, aveam o perioadă de referință între a 5-a zi și a 180-a zi de la momentul confirmării infectării, dar acum avem ca punct de plecare pentru această perioadă ultima zi a izolării”, a precizat Alexandra Văcaru. Școlile, în format fizic Prefectul a confirmat că nu se pune problema, cel puțin pentru moment, a trecerii tuturor școlilor în sistem online în București. Această situație ar putea interveni doar când gradul de ocupare a paturilor COVID din spitalele bucureștene ar ajunge la 75 la sută. În rest, școlile pot intra online individual, pe o perioadă limitată, în condițiile specifice. Din ianuarie până în prezent, CMBSU a aprobat o astfel de măsură în cazul a 24 de unități de învățământ din Capitală, dintre care 12 între timp și-au reluat deja activitatea cu prezență fizică, a precizat Alexandra Văcaru.

Nevaccinații pot merge la supermarketurile din mall, spune Prefectul Capitalei
Firea a găsit ceva de făcut la Ministerul Familiei: exploatează drama familiei de români din Danemarca - părinții, arestați; bebelușul, în spital
Eveniment

Firea a găsit ceva de făcut la Ministerul Familiei: exploatează drama familiei de români din Danemarca - părinții, arestați; bebelușul, în spital

Firea exploatează drama familiei din Danemarca. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a transmis că luni dimineață va solicita aducerea în țară a bebelușului spitalizat din Danemarca, atunci când starea de sănătate i-o va permite. Firea exploatează drama familiei din Danemarca "În calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse fac următoarele precizări referitor la cazul familiei din Danemarca al cărui copil se află în prezent spitalizat, părinților fiindu-le interzise legăturile cu acesta: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va solicita mâine dimineață aducerea în țară a copilului atunci când starea de sănătate i-o va permite. Cererea se va baza pe principiul de drept potrivit căruia menținerea în familia extinsă a unui copil este o opțiune mai bună decât plasarea într-o instituție sau familie străină. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului Având în vedere circumstanțele în care s-a produs acest caz vom începe discuțiile cu autoritățile daneze și ne exprimăm speranța că acestea vor da rezultate cât mai rapide având în vedere interesul copilului. De asemenea vom rămâne în strânsă coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe, cu care reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au fost în contact permanent, pentru a vedea în ce măsură îi vom putea asista și pe părinții minorului aflați într-o situație extrem de dificilă", arată mesajul Gabrielei Firea de pe Facebook. Bebelușul - în spital, părinții - arestați Părinții unui bebeluș de numai o lună, români, au fost arestați în Danemarca pentru patru săptămâni. Medicii de acolo au cerut ajutorul poliției după ce copilul a fost adus la spital, iar starea lui le-a trezit suspiciuni. Ambasada României la Copenhaga a obținut permisiunea de la centrul de arest unde se află mama copilului ca aceasta să fie vizitată de reprezentanții Ministerului român de Externe. Se fac demersuri similare și pentru o vizită la tatăl copilului, care este deținut într-un alt centru. Copilul se află în continuare în spital. Alexandru Grădinar, ambasadorul României la Copenhaga, a declarat sâmbătă pentru Digi24 că medicii suspectează că micul pacient ar suferi de "sindromul bebelușului scuturat". Corlățean, foarte activ pe subiect Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, a anunţat că, luni, îl va invita pe ambasadorul Danemarcei acreditat la Bucureşti la o discuţie în comisie referitoare la "cazul extrem de grav" al familiei Rotundu, care se află în detenţie, fără "vreo verificare prealabilă", sub acuzaţia de tratamente abuzive împotriva bebeluşului lor de cinci săptămâni. "În acest caz dramatic din Danemarca, familia Rotundu cu copilaşul de 5 săptămâni - părinţii Sorana şi Ionuţ au exclusiv cetăţenia română şi au drept de rezidenţă în Danemarca, iar copilul (...) prin naştere dobândeşte cetăţenia română, chiar dacă nu are deocamdată certificat de naştere românesc. Din ce am discutat cu cei de la MAE, Secţia Consulară a Ambasadei României la Copenhaga va procesa rapid, în această situaţie excepţională, documentele pentru acordarea actelor de identitate româneşti şi pentru bebeluşul Mathias. Situaţia este foarte serioasă şi a generat deja reacţii publice în mediile din societatea românească şi mediile româneşti din străinătate. (...) Este firesc ca statul român să intervină foarte rapid. Personal, am constatat că, în străinătate, sunt situaţii în care autorităţile naţionale ale unor state vest europene intervin în viaţa de familie a cetăţenilor români care locuiesc acolo şi nu informează, potrivit regulilor de drept internaţional, statul de cetăţenie. Noi am aflat de la membrii familiei şi din presă şi nu mi se pare firesc ca notificările diplomatice să absenteze şi să nu fie informat statul român", a declarat, pentru Agerpres, Corlăţean. Ambasadorul danez, invitat la Senat Senatorul PSD a explicat că este interesat de "o cooperare rapidă, corectă, transparentă, pentru că este foarte multă lipsă de transparenţă deja din partea autorităţilor daneze". "Acesta este motivul suplimentar pentru care am luat decizia să îl invit săptămâna viitoare pe domnul ambasador al Danemarcei la Bucureşti. Luni aş dori să adresez invitaţia pentru a avea o discuţie la nivelul Comisiei de politică externă din Senat. (...) Eu sper să aibă loc în săptămâna care începe această întâlnire cu ambasadorul Danemarcei. Va fi o discuţie purtată în termeni corecţi, diplomatici între state partenere în Uniunea Europeana şi NATO", a adăugat Corlăţean. "Poate că autorităţile daneze ar trebui să examineze un malpraxis" "Poate că autorităţile daneze ar trebui să examineze şi o posibilă culpă medicală, un malpraxis, la nivelul celor care au gestionat neinspirat momentul travaliului şi naşterii, de la bun început. Sunt lucruri de discutat, le vom discuta în spirit constructiv şi este necesară o cooperare corectă astfel încât adevărul să prevaleze şi nu eventual tentaţiile de a acoperi greşelile unui sistem, aşa cum am mai văzut şi în alte state, cum este cazul Norvegiei, Germaniei şamd", a mai spus Titus Corlăţean. Senatorul a menţionat că pentru această invitaţie nu are nevoie "de niciun fel de accept de la Biroul permanent al Senatului". "Am această competenţă ca preşedinte al Comisiei de politică externă şi este obligaţia şi altor structuri parlamentare şi guvernamentale să reacţioneze foarte rapid, fiind vorba de protecţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate", a conchis Corlăţean.

Ministrul Agriculturii dă asigurări că alimentele nu vor fi raționalizate
Eveniment

Ministrul Agriculturii dă asigurări că alimentele nu vor fi raționalizate

Alimentele nu vor fi raționalizate, spune Ministrul Agriculturii. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că exclude apariţia unei crize alimentare în România şi că nu ne vom întoarce la raţionalizarea alimentelor, aşa cum era înainte de 1989, relatează news.ro. Chesnoiu a adăugat că la nivelul coaliţiei de guvernare sunt în analiză metode de intervenţie pentru sprijinirea producătorilor şi consumatorilor. Întrebat într-o conferinţă de presă care a avut loc duminică, la sediul PSD, dacă urmează o criză alimentară şi dacă va urma o plafonare a preţului la alimentele de bază, Adrian Chesnoiu a declarat că nu poate fi vorba de o criză alimentară sau de o raţionalizare a alimentelor. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului ”La nivel global, pot exista zone şi continente unde poate apărea penuria de alimente. În România şi în Europa, în general, la nivelul de producţii pe care noi le avem este exclus să apară o criză alimentară. Legat de ceea ce s-a vehiculat în spaţiul public, vă spun un singur lucru, că alimentele nu vor fi raţionalizate, ca să eliminăm şi această zonă în care unii care nu cunosc agricultura României şi capacitatea fermierilor români de a produce, speculează. Nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor ca să ajungem ca pe vremurile dinainte să să luăm alimente pe cartelă”, a declarat Adrian Chesnoiu. Alimentele nu vor fi raționalizate Ministrul Agriculturii a precizat că sunt în analiză metode de intervenţie a statului pentru sprijinirea producătorilor şi consumatorilor. Citește și: Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență ”Legat de mijloacele de intervenţie ale statului în echilibrarea şi menţinerea unei sustenabilităţi a producătorilor pe de-o parte şi a consumatorilor de cealaltă parte, la nivelul PSD şi la nivelul arcului guvernamental, analizăm mai multe metode de intervenţie în vederea sprijinirii pe de-o parte a producătorului, pe partea cealaltă a cetăţeanului. Fiţi siguri că atunci când vom avea analiza de impact, voi veni şi voi anunţa”, a declarat Adrian Chesnoiu.

VIDEO Un șofer din Caraș Severin a tras șase copii cu săniile legate de microbuz
Eveniment

VIDEO Un șofer din Caraș Severin a tras șase copii cu săniile legate de microbuz

Copii puși în pericol de un șofer inconștient. Un bărbat de 34 de ani, din judeţul Hunedoara, a intrat în atenţia poliţiştilor după ce, în apropierea staţiunii Semenic, s-a folosit de un microbuz pentru a trage o sanie cu mai mulţi copii şi tineri, a informat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin. Cercetările au început după ce imaginile surprinse cu fapta bărbatului au apărut în spaţiul public, la nivelul IPJ Caraş-Severin fiind declanşate verificări pentru stabilirea locului unde a avut loc întâmplarea şi pentru dispunerea măsurilor legale. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului Copii puși în pericol de un șofer inconștient "În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care şase copii şi tineri sunt tractaţi cu sania de un microbuz, la nivelul IPJ Caraş-Severin au fost demarate verificări imediate, în vederea stabilirii locului în care s-a produs fapta şi dispunerii măsurilor legale. Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că evenimentului s-a produs sâmbătă, 5 februarie, în jurul orei 14,00, pe DJ 582E, în apropierea staţiunii Semenic", a precizat sursa citată. Citește și: Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență Poliţiştii l-au identificat pe conducătorul autovehiculului, în persoana unui bărbat de 45 de ani, din judeţul Hunedoara. Acesta a fost invitat la sediul poliţiei şi va fi sancţionat contravenţional cu amendă cuprinsă între 870 şi 1.160 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind remorcarea, a menţionat IPJ Caraş-Severin.

Aurescu asigură Rusia că scutul de la Deveselu e strict defensiv
Eveniment

Aurescu asigură Rusia că scutul de la Deveselu e strict defensiv

Scutul antirachetă de la Deveselu este un sistem defensiv care nu are nicio legătură cu Federaţia Rusă şi că acesta vizează eventuale ameninţări cu rachete balistice din Orientul Mijlociu, a declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Șeful MAE a mai explicat că scutul nu permite amplasarea de rachete ofensive. Bogdan Aurescu a declarat duminică, la Prima TV, că Federaţia Rusă susţine că scutul de la Deveselu ar avea caracter ofensiv, însă acesta este un sistem defensiv în realitate, scrie ziare.com. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului „Este o susţinere repetată constant de Federaţia Rusă cum că acest scut de la Deveselu ar avea caracter ofensiv, cum că ar exista amplasate acolo sau că ar putea fi amplasate foarte rapid, iminent, rachete ofensive de tip tomahawk şi că, evident, acest scut, pentru Federaţia Rusă reprezintă o ameninţare, ceea ce este complet fals. Noi am răspuns de-a lungul timpului, încă de la momentul negocierii, deci chiar înainte de 2016 (...) E vorba de un sistem defensiv, el nu are legătură cu Federaţia Rusă, pentru că amplasarea lui şi tipurile de interceptoare care sunt puse acolo vizează eventuale ameninţări cu rachete balistice din afara spaţiului euro-atlantic, dinspre Orientul Mijlociu”, a declarat Bogdan Aurescu. Citește și: Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență Scutul antirachetă de la Deveselu este un sistem defensiv Ministrul de Externe a mai precizat că scutul nu poate permite amplasarea de rachete ofensive.De asemenea, am arătat foarte clar, cu probe, care se pot regăsi şi în textul acordului pe care l-am încheiat cu Statele Unite la momentul respectiv, că acest scut nu poate să permită amplasarea de rachete ofensive, deci interceptorii care sunt puşi acolo nu pot fi înlocuiţi cu alte tipuri de rachete şi oricum, rachetele intercontinentale pe care Federaţia Rusă le are sunt mult mai numeroase decât interceptorii pe care îi avem la Deveselu şi oricum, au capacităţi mult superioare faţă de capacităţile acestor interceptori”, precizează ministrul de Externe.

Ministrul de Externe spune că nu există pericolul atragerii României într-un război cu Rusia
Eveniment

Ministrul de Externe spune că nu există pericolul atragerii României într-un război cu Rusia

România nu poate fi atrasă într-un război cu Rusia. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că nu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federaţia Rusă în acest moment. "Nu e cazul să existe cetăţeni români care să fie alarmaţi că vom fi târâţi într-un război în vecinătatea noastră", a afirmat, duminică, şeful diplomaţiei române, la Prima Tv. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului El a adăugat că, în cazul unei acţiuni militare a Rusiei în Ucraina, "există un răspuns care va fi dat Federaţiei Ruse". România nu poate fi atrasă într-un război cu Rusia "Ne-am pregătit deja pentru acest răspuns şi el va fi în termeni în care eu sper că Federaţia Rusă trebuie să fie conştientă că nu-şi doreşte un astfel de răspuns. Este vorba de un răspuns din partea NATO pe de o parte, printr-o consolidare proporţională, dar consistentă a flancului estic, pe de altă parte răspunsul este reprezentat de o reacţie a Uniunii Europene printr-un pachet foarte robust, foarte substanţial de sancţiuni", a detaliat ministrul. Respectivele sancţiuni sunt "cu caracter economic, care ating domeniul financiar şi comercial, sancţiuni individuale cu privire la persoane care sunt implicate în lanţul de luare a deciziilor". Citește și: Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență Acest pachet este "extrem de substanţial" şi "va produce consecinţe masive şi costuri severe Federaţiei Ruse", a mai spus ministrul. "Nu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federaţia Rusă în acest moment, ca urmare a unor eventuale evoluţii în vecinătate", a reiterat ministrul de Externe. El a adăugat că "există în acest moment o umbrelă de securitate extrem de puternică, care oferă toate garanţiile posibile pentru securitatea şi stabilitatea României şi a cetăţenilor săi, şi anume apartenenţa la NATO, la care se adaugă Parteneriatul strategic foarte puternic cu Statele Unite".

Alina Mungiu-Pippidi s-a supărat pe preferatul ei, Raed Arafat, după ce a fost amendată de DSP
Eveniment

Alina Mungiu-Pippidi s-a supărat pe preferatul ei, Raed Arafat, după ce a fost amendată de DSP

Alina Mungiu-Pippidi s-a supărat pe Raed Arafat, cel pe care îl lăuda peste măsură cu numai 2-3 luni în urmă. a anunțat, într-un comentariu publicat pe site-ul România Curată că ea și soțul ei au fost amendați de DSP pentru că nu ar fi completat formularul de localizare la intrarea în țară, pe 27 decembrie anul trecut. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului ”Nu cunosc baza de date, și cine sunt competenții autori (STS?) sau căutători, dar am auzit că există vreo 50 000 de cetățeni români cărora autoritățile nu le găsesc PFL-ul, după ce au ratat să îi controleze la intrare, nu au pus măcar un coș de hîrtii. Pe profilele noastre de la transportator, Ryan Air, acestea oricum există, împreună cu certificatele verzi și toate testele făcute în decursul vremii, pentru că transportatorii serioși nu permit nimănui să se urce în avion fără toate dovezile, scrie Alina Mungiu-Pippidi. În postare, Alina Mungiu-Pippidi protestează față de neregulile pe care consideră că statul român, prin Raed Arafat, șeful DSP, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, le patronează. Alina Mungiu-Pippidi s-a supărat pe Raed Arafat din cauza amenzii ”Trebuie să recunosc că ați dus pe culmi statul de drept cu amenzi gigantice (3000 de lei fiecare) pentru nimic (voi ați construit o bază de date care nu reține datele, deși emite coduri QR și formulare digitale solicitanților, vedeți alăturat), unde dovezile contrare pot fi prezentate doar instanței la o dată anterioară celei la care ați pus voi scrisoarea la poștă. Nu e tentant ca în loc de o plîngere individuală să vă facem o plîngere colectivă pentru abuz în serviciu și încă 3-4 infracțiuni care sar în ochi?”, notează Alina Mungiu-Pippidi. Citește și: Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență Ea subliniază că nu va plăti amenda și va contesta decizia DSP. ”Sper că nu vă plătește nimeni nici o amendă și să o să curgă acțiunile penale pentru abuz în serviciu. De cum o scriu pe a mea o și postez ca să o ia lumea de model și să o poată trimite fără avocat. O fi și acesta un motiv pentru care nu regulile nu au autoritate și managerizarea pandemiei merge prost?”, se arată în postare. Alina Mungiu-Pippidi îl voia premier pe Arafat Cu aproape trei luni în urmă, pe 14 octormbrie 2021, când multe voci contestau măsurile restrictive luate de DSP și Raed Arafat, Alina Mungiu-Pippidi se plasa printre apărătorii fermi ai șefului DSP și chiar a postat pe site-ul România Curată un comenatariu în care sugera că Rad Arafat ar fi un premier bun. „Nimeni nu are curaj să ia măsurile care trebuie, deci putem avea doar un singur prim ministru în ceasul în care am ajuns să concurăm doar cu Peru la morțile în exces și doar cu bulgarii la număr de morți la zece minute. Pe Raed Arafat, dacă ne mai salvează viața o dată. Pe urmă o să vedem cum îl apărăm de haită, că oricum asta facem de vreo zece ani în timpul liber, dar ne trebuie un om care să nu vrea să rămînă în politică, și care să nu meargă la aprobarea unuia din oportuniștii ăștia, ci să aibă puterea de a lua decizii singur. Mai puneți niște oameni de la BNR sau Consiliul Fiscal la alte ministere economice și ăsta e tot guvernul”, posta în 14 octombrie Alina Mungiu-Pippidi.

Giurgiu ar putea rămâne fără căldură, de marți. Primarul PNL cere, disperat, ajutor
Eveniment

Giurgiu ar putea rămâne fără căldură, de marți. Primarul PNL cere, disperat, ajutor

Giurgiu ar putea rămâne fără căldură, de marți. Primarul municipiului, Adrian Anghelescu, a transmis o scrisoare deschisă Guvernului, Ministerului Finanţelor şi parlamentarilor PNL şi PSD în care afirmă că nu mai poate plăti agentul termic. Din lipsa banilor, livrarea agentului termic se va face de către furnizor doar către Spitalul Judeţean şi instituţii sociale. Primarul este membru al PNL. Giurgiu ar putea rămâne fără căldură Primarul explică faptul că, în 2021, a plătit 5,5 milioane de lei pentru subvenţia la încălzire pentru tot sezonul rece, iar acum deja a alocat 16 milioane de lei pentru doar 2 luni. Acesta explică faptul că, deşi a făcut demersuri pentru a obţine ajutor finaniar nu a primit până acum niciun răspuns, scrie news.ro. ”Această scrisoare deschisă pe care o lansez şi o susţin este în primul rând un strigăt disperat de ajutor, dar în acelaşi timp un apel la solidaritate şi la conectarea tuturor parlamentarilor PNL şi PSD pentru acelaşi deziderat, de a sprijini solicitarea administraţiei locale din Giurgiu. Vă aduc la cunoştinţă faptul că, în acest moment Primăria municipiului Giurgiu a epuizat toate resursele financiare disponibile, mai mult decât atât săptămana aceasta am vândut 700 de certificate de CO2, obţinând suma de 350.000 lei, bani care asigură agentul termic, până marţi 8 februarie 2022”, arată primarul în document. Timișoara, într-o situație similară Potrivit primarului, în situaţia în care municipalitatea din Giurgiu nu va primi un ajutor financiar cât mai repede, Uzina Termoelectrica Production Giurgiu va funcţiona în urma unui plan de urgenţă. Acesta a explicat că toate resursele financiare ale administraţiei din Giurgiu au fost epuizate pentru plata gazului în avans şi în curând nu o să mai poată asigura întreţinerea oraşului (plata operatorului de salubritate), dezvoltarea (proiecte noi) şi cofinanţarea pentru proiectele europene ce urmează să fie implementate. Citește și: Gabriela Firea ar dori postul de ministru al Muncii, spun surse din PSD Şi alte administraţii din ţară se confruntă cu probleme, cea mai gravă fiind la Timişoara.

Doi soți români, arestați în Danemarca, după ce copilul lor a ajuns la spital cu hemoragie cerebrală
Eveniment

Doi soți români, arestați în Danemarca, după ce copilul lor a ajuns la spital cu hemoragie cerebrală

Doi români au fost arestați în Danemarca. Cei doi, soț și soție, rezidenți în Danemarca au fost arestați preventiv după ce bebelușul lor de nici 2 luni a ajuns la spital cu hemoragie cerebrală. Ionuț și Sorana Rotundu vor rămâne după gratii până când autoritățile stabilesc dacă bebelușul s-a născut cu probleme, a fost victima neglijenței sau a fost lovit. În prezent, statul danez ar fi preluat tutela micuțului. Informații despre acest caz au fost date publicității sub forma unui apel umanitar postat în numele celor doi români pe pagina de Facebook „Voluntari în Europa”, scrie ziare.com. Citește și: EXCLUSIV Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității, păstrat ilegal în conducerea Ministerului Sportului „(…) După multe apeluri telefonice ale mămicii disperate, datorate plânsetelor copilului și ignorării din partea moașei care susținea că: `așa plâng bebelușii` Mathias a ajuns la Spitalul din Odense, iar medicii după ce au pus diagnosticul de hemoragie craniană, au anunțat poliția pentru a stabili dacă copilul s-a născut cu ceva probleme sau s-a întâmplat ceva pe parcurs. Cei doi soți au fost arestați și continuă în închisoare până la terminarea anchetei”, se arată în mesajul „Voluntari în Europa”. Doi români au fost arestați în Danemarca după ce copilul lor a fost internat Potrivit fratelui Soranei, mama micuţului Mathias, Sorana a avut o naştere dificilă, transmite EpochTimes.ro. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator „Povestea a început acum o lună de zile când Sorana trebuia să nască. Ea a fost la toate controalele, căci a pierdut înainte o sarcină din motive medicale. (...) S-a dus cu dureri la spital vineri, vineri noaptea i-a făcut o injecţie de durere şi apoi au trimis-o acasă că nu avea dilataţia suficientă, cu durerile alea, a revenit înapoi sâmbătă noaptea că nu mai putea de durere... S-a dus cu maşina, că ambulanţa n-a vrut s-o ia, a ajuns la spital, a fost un travaliu de două zile, s-a chinuit foarte mult să nască copilul, la sfârşit le-a zis asistentelor că nu mai poate, şi i-au dat un cearceaf de el să tragă până iese bebeluşul”, a povestit unchiul Soranei, pentru sursa citată La două zile după ce a născut, Sorana a fost trimisă cu copilul acasă, deşi bebeluşul nu se simţea bine, nu mânca, vomita. Medicii i-ar fi spus însă că e normal, că bebeluşul are colici, a mai povestit Beniamin, fratele Soranei. Bebelușul a avut probleme de sănătate o săptămână întreagă, însă solicitările familiei de a fi preluat cu o ambulanță ar fi fost refuzate. Micuțul a ajuns la spital abia pe 31 ianuarie, în urma unei crize. Acesta a ajuns la spitalul Esbjerg, unde ar fi fost diagnosticat cu hemoragie craniană. ______________________________

Gafă a Ministerului Apărării: Crimeea, trecută ca aparținând Rusiei
Eveniment

Gafă a Ministerului Apărării: Crimeea, trecută ca aparținând Rusiei

Crimeea apare ca parte a Rusiei pe o hartă MApN, postată pe portalul Inforadar și pe Facebook. Pentru aproape o oră sâmbătă, pe contul de Facebook și pe portalul Inforadar al Ministerului Apărării a apărut o hartă în care Crimeea era recunoscută ca făcând parte din Federația Rusă, deși anexarea este considerată ilegală de către România, relatează hotnews.ro. Citește și: EXCLUSIV Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității, păstrat ilegal în conducerea Ministerului Sportului Ironic este că postarea de pe Facebook populariza Inforadar, portalul Ministerului Apărării, prezentat ca „portalul știrilor corecte”. Aici sub titlul „NATO-Rusia să spunem lucrurilor pe nume” este publicat un articol cu „primele cinci mituri ruseşti demontate/demistificate”. Articolul era ilustrat cu harta în care Crimeea era parte a Federației Ruse. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator Gafa a fost corectată după aproape o oră atât pe Facebook, cât și pe site. Imaginea care a apărut inițial pe Facebook și pe site-ul MApN.

Românii sunt atrași de propaganda Kremlinului, pe TikTok, să-l simpatizeze pe Putin
Eveniment

Românii sunt atrași de propaganda Kremlinului, pe TikTok, să-l simpatizeze pe Putin

TikTok îi influențează pe români să îl simpatizeze pe Putin, potrivit unui studiu. 23,3% dintre români au încredere multă și foarte multă în Vladimir Putin, arată un sondaj publicat în 26 ianuarie de Strategic Thinking Group. Cifrele diferă față de cele de anul trecut - 21% era încrederea în președintele Federației Ruse în septembrie 2021, 23,9% în iunie 2021 și 19% în martie 2021, relatează Digi24. 19,3% dintre cei intervievați declară că au încredere multă și foarte multă în Victor Orban, premierul Ungariei (față de 16,4% în septembrie 2021). Cea mai mare parte dintre cei care își declară încrederea în liderul de la Kremlin sunt tineri, spun sociologii și politologii. Cum se explică popularitatea acestuia în rândurilor tinerilor din România? Citește și: EXCLUSIV Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității, păstrat ilegal în conducerea Ministerului Sportului Un răspuns vine de la cea mai populară aplicație de socializare din lume - Tik Tok. Propaganda rusă și-a rafinat conținutul pe care îl folosește pentru a ținti mințile copiilor și adolescenților din România și livrează în social media mesaje în limba română (34,4% dintre cei intervievați declară că au încredere multă și foarte multă în Joe Biden, președintele SUA (față de 25,9% în septembrie 2021, 36,4% în iunie 2021 și 41,6% în martie 2021). TikTok îi influențează pe români să îl simpatizeze pe Putin În Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, au încredere multă și foarte multă 33,1% dintre români (față de 28,8% în septembrie 2021). 24,8% dintre români au încredere multă și foarte multă în Emanuel Macron). Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator Dan Andronache, vice-președinte True Story Project, explică creșterea popularității lui Putin în rândul românilor prin succesul înregistrat de propaganda rusă în social media. ”În cazul președintelui Putin, pare că acesta și-a consolidat imaginea de lider puternic, preponderent în rândul populației tinere, sensibile la canalele social media alternative precum Tik Tok. Cum anticipam în iunie anul trecut, președintele Putin este deja în viitor prin prezența structurată în mentalul publicului tânăr, în ciuda potențialului mai puțin pacificator al acțiunilor sale.”

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a încălcat legea făcând reclamă unor ceaiuri de slăbit. Care sunt sancțiunile
Eveniment

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a încălcat legea făcând reclamă unor ceaiuri de slăbit. Care sunt sancțiunile

Gorghiu a încălcat legea prin publicitate. „Sunt cele mai produse naturale”, scrie Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL, pe Instagram despre produsele Veroslim. Urmează un schimb de replici cu Veroslim, care se încheie cu aprecierea Alinei Gorghiu: „Chiar e un ceai bun”. Într-o a doua postare pe Instagram, Gorghiu afirmă: „Ceaiul e chiar gustos”. Gorghiu a încălcat legea prin publicitate Gustos sau nu, ceaiul îi aduce senatoarei PNL Alina Gorghiu o problemă mare cu legea. Este vorba de legea privind statutul deputaților și senatorilor (96/2006). Potrivit articolului 18 din această lege, "Este interzisă folosirea numelui însoţit de calitatea de deputat sau de senator în orice acţiune publicitară privitoare la orice societate reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare, financiară ori industrială sau altele asemenea cu scop lucrativ." Citește și: Pe Instagram, vicepreședintele PNL Alina Gorghiu face reclamă la ceaiuri de slăbit Or, Gorghiu exact asta a făcut: și-a asociat numele în scopuri publicitare cu o firmă. Potrivit aceleiași legi (articolul 51), "Constituie abateri disciplinare parlamentare următoarele fapte săvârşite de deputaţi sau de senatori şi dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni: a) încălcarea dispoziţiilor privind îndatoririle deputaţilor şi ale senatorilor prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege". Care sunt sancțiunile și cum se aplică Articolul 52 din actul normativ citat prevede că "Sancţiunile disciplinare parlamentare pentru abateriledisciplinare prevăzute la art. 51 sunt următoarele:a) atenţionarea verbală;b) chemarea la ordine;c) retragerea cuvântului;d) îndepărtarea din sală pe durata şedinţei;e) avertismentul scris." Iar articolul 53 arată cât de complicat este ca Gorghiu chiar să primească vreun fel de sancțiune: "(1) Sancţiunile prevăzute la art. 52 lit. a)-c) se aplică de cătrepreşedintele de şedinţă. (2) Sancţiunile prevăzute la art. 52 lit. d) se aplică la solicitarea preşedintelui de şedinţă sau a unui grup parlamentar de către plenul Camerei prin votul majorităţii celor prezenţi.(3) Abaterile care implică aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 52 lit. e) se constată de către comisia care are în competenţă analiza problemelor de disciplină la nivelul Camerei respective, la sesizareapreşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori la sesizarea unui deputat sau senator. Sesizarea se adresează preşedintelui Camerei respective în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei." Alina Gorghiu nu a putut fi contactată până în prezent pentru un comentariu.

INSCOP: Două treimi dintre români cred că pandemia a fost provocată de elitele globale
Eveniment

INSCOP: Două treimi dintre români cred că pandemia a fost provocată de elitele globale

Peste 65% dintre români cred că pandemia a fost provocată de „elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii”, arată un sondaj INSCOP. Sub o treime (28.4%) crede că pandemia de Covid19 a apărut în mod natural așa cum s-a întâmplat și cu alte pandemii din istoria omenirii. Nu știu sau nu răspund la această întrebare 5.9% dintre respondenți. „Pandemia a fost provocată de elitele globale” „Această ultimă cifră nu reflectă o negare a pandemiei și a efectelor sale grave, ci tentația unei foarte mari părți a populației pentru interpretări conspiraționiste, alimentată în timp de dezinformări, știri false, unele răspândite chiar de către diverse voci influente din România sau din lume, în dauna explicațiilor rezonabile, acceptate de comunitatea științifică cu privire la cauzele naturale ale apariției virusului COVID19”, a comentat Remus Ștefureac, directorul INSCOP. Potrivit sondajului, 28,5% dintre respondenți cred că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare, în timp ce 66% resping această teorie, iar 5,5% nu știu sau nu răspund. Neîncredere în Rusia Pe de altă parte, 27,3% dintre români cred că Rusia este principala sursă a acțiunilor de propagandă, dezinformărilor și știrilor false în România (față de 18,1% în septembrie 2021, 25,2% în iunie 2021, 24% în martie 2021). Uniunea Europeană este văzută drept principala sursă a acțiunilor de propagandă, dezinformărilor și știrilor false în România de către 17% dintre respondenți (față de 18,5% în septembrie 2021, 13,8% în iunie 2021, 18,5% în martie 2021), la mică distanță de China cu 17,7% (față de 14,3% în septembrie 2021, 12,2% în iunie 2021, 14,9% în martie 2021). Foto: Strategic Thinking Sondajul de opinie ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a IV-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.

Aurel Pop și BOR iau distanță față de AUR. BOR: Amestecarea nătângă a religiei cu politica a făcut prea multe victime
Eveniment

Aurel Pop și BOR iau distanță față de AUR. BOR: Amestecarea nătângă a religiei cu politica a făcut prea multe victime

BOR, atac la nătângii naționaliști din AUR, deși nu a menționat numele acestei formațiuni. Delimitările Bisericii Ortodoxe Române și ale președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, vin după ce AUR a fost acuzat că este un partid extremist, care promovează cultul mareșalului Antonescu și a legionarilor. BOR, atac la nătângii naționaliști din AUR Într-un comunicat de presă transmis vineri, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei, spune că amestecarea nătângă a religiei cu politica a făcut deja prea multe victime în istorie. „Confundarea programatică a (ultra)naţionalismului zgomotos exacerbat şi grav compromis ideologic cu patriotismul luminat şi echilibrat de credinţa în valorile fidelităţii religioase, culturale şi spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creştin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor”, a subliniat Bănescu. El a mai spus că „nimic nu e mai străin creştinismului real şi Bisericii autentice decât instrumentalizarea credinţei şi a simbolurilor sale în cheie politică, orice culoare ar avea aceasta şi oricât de seducător ar suna vocea sirenelor ei”. „'Cele ale lui Dumnezeu' sunt, prin firea lor, şi aşa trebuie să rămână, precum a spus Însuşi Hristos, deplin separate de "cele ale Cezarului". Ispita unirii lor conduce inevitabil la edulcorarea religiei şi la butaforizarea politicii, ambele efecte fiind profund dăunătoare sănătăţii organismului social. Amestecarea lor nătângă a făcut deja prea multe victime în istorie, inclusiv în cea românească, şi orice încercare de transgresare a graniţei dintre ele s-a dovedit constant sortită eşecului moral şi toxicului exces populist”, a arătat Bănescu. Bănescu: ne fac tuturor un deserviciu Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei mai consideră că aceia care „îngână în lungi litanii politicianiste numele lui Dumnezeu, al ţării şi al Bisericii, ne pot face tuturor un imens serviciu, imposibil de ignorat în posteritate, slujindu-se onest de arhisuficientul instrumentar politic democratic, evitând atent luarea în deşert a numelui Domnului, cultivând decent memoria adevăraţilor eroi, urmând în toate pilda oamenilor exemplari care prin jertfă de sine au creat România modernă, călcând cu sfială pragul bisericii şi evitând, pe cât posibil, 'fluieratul' în ea". „Biserica propovăduieşte îndumnezeirea omului prin "urmarea lui Hristos" şi clarificarea sa morală prin asimilarea mesajului curat al Evangheliei, nu 'rinocerizarea' omului prin pervertire ideologică, denunţată lucid de toate spiritele mari şi oneste care au reflectat la acest grav fenomen din modernitatea noastră târzie, traumatizată de două cumplite totalitarisme, ambele de sorginte socialistă şi purtând masca binelui, ambele adversare ale autenticei credinţe în Dumnezeu şi ale realei libertăţii ca rod al acesteia”, a mai transmis Vasile Bănescu. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator Pop vrea doar să conducă Academia Atacul BOR la nătângii naționaliști a fost urmat de dezicerea președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, de AUR. BOR, atac la nătângii naționaliști din AUR Foto: Facebook George Simion „În urma unor menționări din ultimul timp ale numelui meu, legate de scena politică, trebuie să precizez din nou că singura politică pe care o fac este aceea a Academiei Române și singura mea preocupare publică este menținerea acestei venerabile instituții la nivelul stabilit de fondatori și de înaintași, întru promovarea valorilor intelectuale autentice, a cercetării științifice și creației culturale la standardele cele mai înalte”, a scris Pop, pe Facebook.

Bilete care integrează linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul și STB-ul
Eveniment

Bilete care integrează linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul și STB-ul

Bilete unice pentru metrou, STB și trenul de la Gara de Nord la Otopeni. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, vineri, că, din 15 februarie, vor exista bilete şi abonamente care integrează linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul şi cu transportul public de suprafaţă, ca prim pas în conceptul trenului metropolitan. Biletul unic pentru o zi va costa 20 de lei, iar pentru trei zile 40 de lei. Bilete unice pentru metrou, STB și tren „În urma discuţiilor dintre Primăria Capitalei prin ADI Transport Public Bucureşti Ilfov, Ministerul Transporturilor şi Metrorex, din 15 februarie vom avea bilete şi abonamente care integrează linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul şi cu transportul public de suprafaţă. Este un pas mic în conceptul trenului metropolitan, ca parte a transportului public din zona Bucureşti – Ilfov”, a scris, vineri, pe Facebook, Nicuşor Dan, citat de news.ro. Primarul general anunţă că urmează integrarea tarifară a liniei de tren Bucureşti – Ploieşti până la limita judeţului Ilfov. Citește și: UE a pregătit un pachet de sancțiuni „cuprinzător” pentru Rusia ”Bucureştenii sau ilfovenii care fac naveta zilnică spre sau dinspre Mogoşoaia şi Otopeni (inclusiv angajaţii Aeroportului Otopeni) vor avea la dispoziţie abonamente de o lună, şase luni sau un an, cu care vor putea folosi trenul Gara de Nord – Otopeni, metroul şi transportul public de suprafaţă. Turiştii care ajung în Aeroportul Otopeni vor avea la dispoziţie un bilet unic de 20 de lei pe zi sau un bilet de 40 de lei pentru trei zile, care le oferă acces complet la transportul public de suprafaţă, metrou şi tren de la Gara de Nord la Otopeni”, a mai transmis primarul general. Urmează integrarea Ploieștiului Potrivit acestuia, integrarea tarifară a transportului public ”e un lucru firesc, care există deja în majoritatea zonelor metropolitane ale capitalelor europene”. ”Reamintesc că anul trecut am introdus în Bucureşti biletul unic STB – Metrorex şi abonamentele comune STB – Metrorex, pentru oricine doreşte să folosească ambele modalităţi de transport public din Capitală”, a mai transmis NIcuşor Dan.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră