sâmbătă 12 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10165 articole
Eveniment

Doi ani de la incendiul de la "Matei Balș", fieful lui Streinu Cercel și Rafila: anchetele Parchetului și DNA, învăluite în mister. Nici un vinovat pentru 21 de morți, unii arși de vii

Se împlinesc, azi doi ani de la incendiul de la Institutul Matei Balș, fieful lui Streinu Cercel și Rafila: anchetele Parchetului și DNA, învăluite în mister. Până acum, statul român nu a identificat nici un vinovat pentru 20-21 de morți (datele diferă, nu există un comunicat oficial), unii arși de vii, nimeni n-a fost trimis în judecată. Doi ani de la incendiul de la Balș, fieful lui Cercel și Rafila Senatorul PSD Adrian Streinu Cercel a condus peste 20 de ani acest spital, părăsind postul cu câteva săptămâni înainte de producerea incendiului, întrucât fusese ales senator PSD. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila era angajat la acest institut. După incendiu, care ar fi cauzat moartea a 20 sau 21 persoane, din care patru chiar pe 29 ianuarie 2020, iar celelalte în zilele următoare, au fost declanșate două anchete: una a parchetului general, iar alta DNA, după o sesizare a Corpului de Control a Guvernului. Premier era, la acel moment, Florin Cîțu. Buletin de București a solicitat, pe 4 ianuarie 2023, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și DNA informații privind stadiul anchetelor în dosarul Institutului Matei Balș. „A răspuns doar DNA care a informat că s-a dispus clasarea achetei cu privire la suspiciune infracțiunii de abuz în serviciu și declinarea cauzei către Parchetul de pe lângă Tribunalul București”, scrie Buletin de București. Ce spunea Florin Cîțu la 10 martie 2021: „O sesizare, da, se face către Direcţia Naţională Anticorupţie şi este vorba de: asigurarea serviciilor în domeniul intervenţiilor în situaţii de urgenţă cu o firmă ce nu era avizată de IGSU şi nu era organizată pentru a putea asigura cerinţele obligatorii într-o unitate spitalicească cu un număr de 640 de paturi”. Chiar Antena 3 scria, în februarie 2020: „Firma care trebuia să apere de incendii Institutul Matei Balş din Capitală este o societate cu un singur acţionar, care are sediul într-o casă din oraşul Pantelimon (...) Firma Midan Fire Exit SRL, care a încasat în ultimii doi ani 286.000 de lei de la Institutul Matei Balş pentru servicii de pompieri, are sediul într-o căsuţă modestă din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov”. Contractul a fost atribuit fără licitație. Presa arată corupția de la spital „În ultimii trei ani, 20 de milioane de lei au fost atribuiți direct unor firme fără angajați sau fără experiență. Mai mult, Institutul Balș a făcut afaceri de zeci de mii de euro și cu Hospital Technical Solutions, aceeași firmă care i-ar fi oferit mită fostului ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea. În plus, în urma incendiului care a avut loc vineri dimineață am aflat că societatea care a primit 55 de mii de EURO pentru a se ocupa de prevenția și stingerea incendiilor, Midan Fire Exit, nu are nici un angajat și zero experiență”, arăta Starea Presei. La un an de la incendiu, Parchetul General a comunicat, pentru DeFapt.ro, că ancheta se desfășoară in rem, adică nici o persoană n-a fost pusă sub acuzare. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care transmis că se desfășoară cercetări in rem „sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă care a avut drept urmare un dezastru”. DNA nu a comunicat dacă are vreun dosar deschis în acest caz. Pe scurt, nici o persoană n-a fost pusă sub acuzare sau trimisă în judecată. Nu se știe clar nici până astăzi câți dintre pacienții decedați au murit din cauza bolii și câți din cauza incendiului, în afară de cei trei găsiți carbonizați. Mogulii spitalului, Rafila și Cercel Înainte de a fi parlamentar PSD și ministru, Alexandru Rafila era angajat la Matei Balș și câștiga aproape 19.000 de lei pe lună, doar de aici. Adrian Streinu Cercel, acum senator PSD, lua și el aceeași sumă. Citește și: Fritz prevestește finalul carierei politice a lui Cioloș: „Dacă eşti deja la al treilea sau al patrulea proiect politic, cine te mai ia în serios?” În anul 2015, Agenția Națională pentru Integritate (ANI) l-a acuzat pe Streinu-Cercel că a fost incompatibil între 2008 și 2012, pentru că a fost simultan manager la Institutul Balș și președinte al Senatului Universității Carol Davila. De asemenea, ANI l-a declarat incompatibil și pentru că între 2010-2012 a fost în același timp manager la Balș și secretar de stat la Ministerul Sănătății.

Doi ani de la incendiul de la "Matei Balș", fieful lui Streinu Cercel și Rafila: anchetele Parchetului și DNA, învăluite în mister. Nici un vinovat pentru 21 de morți, unii arși de vii
Presa locală: „Individ oleacă băut” prins când conducea un Golf în care mai aflau 13 persoane
Eveniment

Presa locală: „Individ oleacă băut” prins când conducea un Golf în care mai aflau 13 persoane

Un „individ oleacă băut” a fost prins când conducea un Golf în care mai aflau 13 persoane, scrie Obiectiv de Suceava. Publicația nu oferă însă fotografii care să explice aceasă performanță. Individ oleacă băut conducea un Golf cu 13 persoane „Joi, la ora 13.55, pe raza comunei Vama, polițiștii au observat un autoturism marca Volkswagen Golf circulând pe D.N. 17, sensul de mers Câmpulung–Moldovenesc către Molid. Datorită faptului că existau informații precum în interiorul autoturismului s-ar afla mai multe persoane decât numărul maxim prevăzut în certificatul de înmatriculare (5), mașina a fost oprită, iar la volan se afla V.P., de 37 ani, domiciliat în Câmpulung-Moldovenesc. Acesta avea permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, precum și polița R.C.A.valabile, însă cartea de identitate era expirată din data de 09.08.2022. Au fost legitimate restul persoanelor din autoturism, constatându-se că în interior se aflau un număr total de 14 pasageri (5 majori și 9 minori)”, scrie publicația locală, care titrează „Individ oleacă băut, prins de polițiști de două ori la volanul unui Volkswagen Golf în care se aflau încă 13 persoane”. Șoferul avea o alcoolemie de 0,17% alcool pur în aerul expirat. Citește și: Fritz prevestește finalul carierei politice a lui Cioloș: „Dacă eşti deja la al treilea sau al patrulea proiect politic, cine te mai ia în serios?” La 15 minute după ce șoferului i s-a reținut permisul de conducere și a fost amendat, a fost oprit de poliție din nou, la 400 de metri distanță de locul primului incident. În mașină erau tot 14 persoane, dar alcoolemia se înjumătățise: era de 0,08% alcool pur în aerul expirat. De data aceasta, poliția i-a făcut dosar penal, pentru conducere fără permis.

Tancurile Abrams pe care SUA le vor trimite în Ucraina, fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit
Eveniment

Tancurile Abrams pe care SUA le vor trimite în Ucraina, fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit

Tancurile Abrams pe care SUA le vor trimite în Ucraina vor fi fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit, scrie The Times. Statele Unite au în rezervă mii de tancuri Abrams, modelul M1A1, dar în Ucraina va ajunge modelul M1A2. Tancurile Abrams, fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit Cele 31 de blindate Abrams M1A2 care vor fi trimise în Ucraina vor fi echipate cu blindaj Chobham, material de protecție compozit din ceramică și oțel dezvoltat în Marea Britanie în anii 1960. Stratul suplimentar extrem de secret din uraniu sărăcit, care este amplasat pe tancurile Abrams ale armatei americane nu va fi inclus. „Armele și sistemele pe care SUA le trimit în străinătate pentru a fi folosite de aliații și partenerii noștri au în mod necesar anumite măsuri de atenuare pentru a împiedica difuzarea de informații clasificate”, a spus o sursă din sectorul apărării. Blindatele care vor ajunge în Ucraina urmează să fie produse, nu luate din rezerva Pentagonului. People forget that all US M1A1 and M1A2 Abrams tanks in service with or stored by the US Army are filled with a ton of depleted uranium (DU).Every Abrams built after 1 October 1988 has a DU mesh between its steel and ceramic armor plates. The US won't give those tanks to1/4 pic.twitter.com/iQ9KVTZNJt— Thomas C. Theiner (@noclador) January 23, 2023 Ucraina stă la coadă după Polonia și Taiwan „Tancurile Abrams care se îndreaptă spre Ucraina ar putea să nu aibă, de asemenea, cele mai secrete sisteme electronice și comunicații aflate pe modelul armatei americane. Cu toate acestea, modelul de export M1A2 are sistem optic pentru țintire mai bun decât M1A1, precum și un sistem sofisticat de imagini termice care îl ajută pe comandantul echipajului tancului să vâneze tancuri inamice în toate condițiile meteo. Dacă uzina de tancuri General Dynamics din Lima, Ohio, nu avea alte comenzi, contractul cu Ucraina putea fi finalizat în aproximativ trei luni. Dar compania construiește deja 250 de Abrams M1A2 de export pentru Polonia și 108 pentru Taiwan. Ucraina este a treia la rând, așa că ar putea dura multe luni până să fie terminată”, scrie The Times. În plus, pregătirea echipajului pentru tancurile M1A2 durează 22 de săptămâni cel puțin. Pentru manevre tactice va fi nevoie de instruire suplimentară. #M1Abrams use #JP8 jet fuel and have depleted uranium in a classified armor mix, which has never been exported. #Abrams are incredibly complex to operate and maintain and will require intense, lengthy training for #UkrainianArmy crews.#RussianUkrainianWarhttps://t.co/OuKHnx8Lqe— Sky Islander (@Sky_Islander) January 27, 2023 Însă, scrie The Times, cea mai mare problemă este cea logistică, respectiv asigurarea cu combustibil a acestor blindate, cu un consum uriaș. SUA vor trimite în Ucraina și trei vehicule blindate pentru reparații și tractare, M88 Hercules (Heavy Equipment Recovery Combat Utility Lifting Extraction System). Citește și: Un general american spune că războiul cu China ar putea începe în 2025: „Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate”

Oncologa care lua nouă șpăgi pe oră de la pacienți, apărată de un polițist lider de sindicat: Să arestăm toți popii pentru că primesc bani în "cutia milei", de ce nu s-ar considera mită?
Eveniment

Oncologa care lua nouă șpăgi pe oră de la pacienți, apărată de un polițist lider de sindicat: Să arestăm toți popii pentru că primesc bani în "cutia milei", de ce nu s-ar considera mită?

Polițiști și medici apără oncologa șpăgară. Șefa secției de oncologie de la spitalul județean din Suceava, Anca Dumitrovici Ababneh, lua zeci de șpăgi zilnic. Ca "recompensă", spune președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, Bogdan Bănică, nu pentru că ar fi condiționat actul medical. În apărarea Ancăi Dumitrovici Ababneh au sărit și doi medici suceveni. Oana Mihaela Andronachi, de exemplu, de la spitalul municipal din Rădăuți, foarte vehementă împotriva procurorilor, este soția candidatului PSD la alegerile pentru primăria Rădăuți. Polițiști și medici apără oncologa șpăgară "Aș condamna la ani grei de închisoare #condiționarea actului medical de primirea mitei, sub orice formă! Dacă însă foloasele primite de un cadru medical drept #recompensă, din propria inițiativă a unui pacient mulțumit de serviciile prestate, sunt considerate fapte de corupție, ar trebui să arestăm toți popii pentru că primesc bani în “cutia milei”. Prin comparație, de ce nu s-ar considera #mită și acești bani grei, necuantificați, neimpozitați și adesea însușiți fără drept? P.S. Am oferit și un buchet de flori sau o cutie de bomboane unui medic, la fel cum uneori am lăsat și bănuți în cutia milei, asta ca să înlătur interpretările tendențioase.", a scris Bănică pe Facebook. Citește și: Cutremurător: într-o singură oră, doctorița oncolog de la Suceava putea lua nouă șpăgi ca să elibereze rețete pentru bolnavii de cancer. Media: o șpagă la un sfert de oră Oana Mihaela Andronachi, de la spitalul municipal din Rădăuți, a fost de-a dreptul furibundă împotriva procurorilor. Andronachi a spus că se dezice de statul care aplică o astfel de justiție și că lucrurile sunt mai rele decât înainte de 1989. Medicul din Rădăuți este soția lui Traian Andronachi, fostul manager al spitalului municipal din Rădăuți (calitate în care era șeful soției lui), repus de o decizie de instanță în funcție. Traian Andronachi este și viitorul candidat al PSD la poziția de primar al municipiului.

Un general american spune că războiul cu China ar putea începe în 2025: „Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate”
Eveniment

Un general american spune că războiul cu China ar putea începe în 2025: „Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate”

Un general american, Michael Minihan, șeful forțelor aeriene de transport (Air Mobility Command), spune că războiul cu China ar putea începe în 2025: „Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate”. General american: războiul cu China ar putea începe în 2025 Generalul Michael A. Minihan, care, în calitate de șef al Comandamentului de Mobilitate Aeriană, supraveghează flota de aeronave de transport și realimentare a Forțelor Aeriene, a avertizat personalul din subordine să-și accelereze pregătirile pentru un potențial conflict, invocând aspirațiile președintelui chinez Xi Jinping și posibilitatea ca americanii să nu fie atenți până nu este prea târziu. „Sper că mă înșel”, a scris Minihan, citat de Washington Post. „Instinctul îmi spune că ne vom lupta în 2025. Xi și-a asigurat al treilea mandat și și-a stabilit consiliul de război în octombrie 2022. Alegerile prezidențiale din Taiwan sunt în 2024 și îi vor oferi lui Xi un motiv. Alegerile prezidențiale din Statele Unite sunt în 2024 și îi vor oferi lui Xi o Americă distrasă. Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate pentru 2025”, a mai afirmat generalul. Această notă lansează un apel trupelor să se antreneze pentru luptă, inclusiv să meargă la standuri pentru a trage în ţinte. Generalul îi invită să "vizeze capetele". ? Un général américain alerte sur le risque de guerre avec la Chine en 2025 Michael Minihan juge que les élections taïwanaises de 2024 donneront au dirigeant chinois une «raison» pour agir, face à une Amérique «distraite» par son scrutin présidentiel. https://t.co/u3LTrTxYnR— Le Figaro (@Le_Figaro) January 28, 2023 În august, China a efectuat importante exerciţii militare în jurul Taiwanului, o demonstraţie de forţă fără precedent, ca represalii la vizita pe insulă a lui Nancy Pelosi, la acea dată preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite. Citește și: Cutremurător: într-o singură oră, doctorița oncolog de la Suceava putea lua nouă șpăgi ca să elibereze rețete pentru bolnavii de cancer. Media: o șpagă la un sfert de oră

Viktor Orban: Ungaria va bloca sancţiuni UE privind energia nucleară rusă. Ieri, Szijjarto a anunțat că Ungaria vrea să accelereze lucrările la centrala Paks 2, construită cu Rosatom
Eveniment

Viktor Orban: Ungaria va bloca sancţiuni UE privind energia nucleară rusă. Ieri, Szijjarto a anunțat că Ungaria vrea să accelereze lucrările la centrala Paks 2, construită cu Rosatom

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că Ungaria va bloca prin veto eventuale sancţiuni UE privind energia nucleară rusă. Anunțul său vine în continuarea declarațiilor oficialilor maghiari care doresc să accelereze lucrările la centrala nucleară Paks 2, construită împreună cu Rosatom. Orban: Ungaria va bloca sancţiuni privind energia nucleară rusă "Nu vom permite ca planul de a include energia nucleară în sancţiuni să fie pus în aplicare", a declarat premierul ungar Viktor Orban, citat de news.ro. "Acest lucru iese din discuţie", a punctat el. Ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto a declarat, joi, că a purtat o conversație telefonică cu viceprim-ministrul rus Alexander Novak, în timpul căreia părțile au convenit să accelereze investițiile în construcția centralei nucleare (NPP) Paks-2. "Am convenit că energia nucleară este energia viitorului și este o veste bună pentru noi că guvernul rus acordă, de asemenea, o mare importanță dezvoltării Paks. Am convenit că vom accelera investițiile ori de câte ori este posibil", a spus șeful diplomației maghiare. Ungaria, membră a UE, a criticat în repetate rânduri sancţiunile Bruxelles-ului împotriva Rusiei, afirmând că acestea nu au reuşit să slăbească semnificativ Rusia, în timp ce riscă să distrugă economia europeană. Centrala nucleară Paks din Ungaria are patru mici reactoare VVER 440 construite în Rusia, cu o capacitate combinată de aproximativ 2.000 de megawaţi, care au început să funcţioneze între 1982 şi 1987. Centrala generează aproximativ jumătate din energia din Ungaria, iar centrala îşi procură combustibilul nuclear din Rusia. Citește și: Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise În cadrul unui acord semnat în 2014 cu Rusia, Ungaria intenţionează să extindă centrala Paks cu două reactoare VVER de fabricaţie rusească cu o capacitate de 1,2 gigawaţi fiecare.

Cadou de la Guvern pentru rectorul Tudorel Toader: un han de două milioane de lei în Suceava trece de la Academie la UAIC
Eveniment

Cadou de la Guvern pentru rectorul Tudorel Toader: un han de două milioane de lei în Suceava trece de la Academie la UAIC

Guvernul, cadou pentru rectorul Tudorel Toader. Executivul României şi Filiala Iaşi a Academiei Române fac un cadou Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Guvernul, cadou pentru rectorul Tudorel Toader E vorba de un teren de aproape 10.000 de metri pătraţi cu clădirile aferente, care trec din proprietatea Academiei în cea a universităţii. Hotărârea de Guvern prin care se face acest transfer precizează şi o evaluare de inventar a bunurilor, care este mult sub-estimată, de obicei, faţă de valoarea de piaţă. Citește și: Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise Astfel, UAIC primeşte cadou bunuri de aproape două milioane de lei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Se fură catalizatoare de autoturism cu zecile pe săptămână de la începutul anului. Unii au ajuns să-și păzească noaptea mașinile
Eveniment

Se fură catalizatoare de autoturism cu zecile pe săptămână de la începutul anului. Unii au ajuns să-și păzească noaptea mașinile

Se fură masiv catalizatoare de autoturism. În Iaşi, furturile de catalizatoare au expodat la începutul acestui an. Se fură masiv catalizatoare de autoturism Iar ieşenii cu maşinile cu garda înaltă au ajuns să şi le păzească peste noapte. Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Iaşi, până în prezent au fost semnalate aproximativ 35 de cazuri de furt de catalizatoare. Citește și: Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise După ce fură catalizatoarele, hoții le duc la fier vechi unde iau bani frumoşi pe componentele din interiorul pieselor, mai ales pe platină. Continuarea, în Ziarul de Iași.

ANALIZĂ Putin are planuri pentru o ofensivă de primăvară, dar se pregătește pentru ani de război, potrivit Bloomberg. Occidentul se teme de un conflict static, ca-n primul război mondial
Eveniment

ANALIZĂ Putin are planuri pentru o ofensivă de primăvară, dar se pregătește pentru ani de război, potrivit Bloomberg. Occidentul se teme de un conflict static, ca-n primul război mondial

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, are planuri pentru o ofensivă de primăvară, dar se pregătește pentru ani de război, scrie agenția de presă Bloomberg. Aliații vestici ai Kievului se tem că războiul din Ucraina va degenera într-un conflict de tipul celui din primul război mondial, cu dueluri de artilerie și linii defensive puternice și nemișcate, ceea ce ar favoriza Moscova. Putin are planuri pentru o ofensivă de primăvară „La aproape un an de la o invazie care ar fi trebuit să dureze săptămâni, Vladimir Putin pregătește o nouă ofensivă în Ucraina, în același timp pregătind țara sa pentru un conflict cu SUA și aliații săi care ar putea să dureze ani de zile. Ofensiva reînnoită poate începe în februarie sau martie, au spus apropiații Kremlinului”, explică Bloomberg. EXCLUSIVE: Even Vladimir #Putin can’t deny the weaknesses of his military in #Ukraine, sources say. The setbacks have led many in the Kremlin to be more realistic about their immediate ambitions https://t.co/kBepL7yWla via @bpolitics #Russia— Rosalind Mathieson (@RosMathieson) January 27, 2023 Kremlinul își propune să demonstreze că forțele sale pot recâștiga inițiativa după luni de pierderi teritoriale, punând presiune asupra Kievului și a susținătorilor săi pentru a conveni asupra unui fel de armistițiu care să permită Rusiei să controleze teritoriul pe care îl ocupă acum, potrivit oficialilor, consilierilor și a celor familiarizați cu situația, consultați de Bloomberg. Interlocutorii acestei agenții spun că Putin rămâne convins că forțele mai mari, numeric, ale Rusiei și voința politică de a accepta un număr mare de victime îi vor permite să câștige, în ciuda eșecurilor de până acum. O nouă rundă de mobilizare este posibilă încă din această primăvară, întrucât economia și societatea sunt din ce în ce mai subordonate nevoilor războiului. Bătălia pentru inutilul Bakhmut a epuizat Ucraina Aliații se tem că vine o nouă ofensivă rusă și sugerează că ea ar putea începe înainte ca Kievul să primească promisele tancuri americane și europene. În plus, atacurile brutale ale Rusiei în Bakhmut, un oraș estic cu o valoare strategică limitată, au uzat forțele ucrainene, blocând trupele și minând capacitatea Kievului de a organiza operațiuni ofensive în altă parte. “The push for Ukraine to shift its battlefield tactics comes amid signs that Russian President Vladimir Putin is weighing making a big move in the next several weeks to regain the initiative in the war, officials familiar with the intelligence told CNN.” https://t.co/10a7yJE3jl— Shashank Joshi (@shashj) January 25, 2023 După ce atacurile fulger ale forțelor ucrainene din vara și toamna au rupt liniile sale defensive, Rusia și-a intensificat protecția, folosind tranșee, capcane de tancuri și mine pentru a încetini orice avans potențial. Oficialii militari americani și europeni se tem că conflictul s-ar putea transforma într-o luptă de artilerie în stilul Primului Război Mondial, cu liniile frontului înghețate, un scenariu care ar putea favoriza Rusia, cu populație și industria militară mai mare. Citește și: Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise

Vasile Dîncu distruge proiectul legii educației și se laudă că el este cel care le-a blocat, în coaliție. În octombrie 2022, a fost forțat de Iohannis să plece de la ministerul Apărării
Eveniment

Vasile Dîncu distruge proiectul legii educației și se laudă că el este cel care le-a blocat, în coaliție. În octombrie 2022, a fost forțat de Iohannis să plece de la ministerul Apărării

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, distruge proiectul legii educației și se laudă, pe Facebook, că el este cel care le-a blocat, în coaliție. În octombrie 2022, el a fost, practic, concediat de președintele Iohannis din funcția de ministru al Apărării. Dîncu distruge proiectul legii educației „Sunt multe măsuri administrative, dar puține schimbări de paradigmă care să ne dea certitudinea că vor asigura adaptarea școlii și a copiilor la schimbările rapide de la nivelul culturii, civilizației și mediului tehnologic”, a susținut Dîncu. Printre altele, el a criticat eliminarea orelor de istorie a holocaustului - vineri, 27 ianuarie, fiind marcată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. „Sunt și lucruri care au inflamat opinia publică înainte de a ajunge în transparență așa cum este eliminarea specializării învăţător-educatoare din oferta educaţională a liceelor pedagogice sau eliminarea orelor de istorie a holocaustului din programă, dar toate aceste teme vom fi repuse în discuție cu specialiștii și cu colegii din coaliție”, a susținut președintele Consiliului Național al PSD. Ulterior, într-o declarație pentru edupedu.ro, el a detaliat aceste critici. „În ceea ce privește învățământul particular și confesional trebuie, credem noi, să se încurajeze investițiile private, generalizarea principiului nonprofit nefiind benefică în condițiile în care este nevoie de investiții în infrastructura școlară și statul nu poate face față singur. Atât timp cât avem în ARACIP și ARACIS instituții de acreditare și verificare, credem că gestiunea financiară sau managementul general trebuie lăsate la latitudinea investitorului”, a apreciat liderul PSD. Citește și: Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise

Biden ar putea vizita Europa în februarie, la un an de la invazia rusă. Șeful căilor ferate ucrainene întreabă, pe Twitter: „Hei, Amtrak, ce fel de ceai/cafea preferă președintele vostru?”
Eveniment

Biden ar putea vizita Europa în februarie, la un an de la invazia rusă. Șeful căilor ferate ucrainene întreabă, pe Twitter: „Hei, Amtrak, ce fel de ceai/cafea preferă președintele vostru?”

Președintele SUA, Joe Biden, ar putea vizita Europa în februarie, la un an de la invazia rusă în Ucraina, anunță NBC. Administrația de la Casa Albă a spus că, deocamdată, nu există planuri pentru o călătorie. Biden ar putea vizita Europa în februarie „Președintele Joe Biden are în vedere o călătorie în Europa luna viitoare, care va coincide cu aniversarea invaziei Ucrainei de către Rusia, au declarat trei oficiali ai administrației și o persoană familiară cu discuțiile. Sunt luate în considerare mai multe locații, inclusiv Polonia, au spus două dintre surse. Casa Albă explorează modalități în care Biden ar putea marca războiul din Ucraina, au spus sursele. Scopul, au spus ei, este ca el să folosească acest moment pentru a atrage atenția asupra rezistenței Ucrainei în fața campaniei militare brutale a Rusiei și pentru a reafirma solidaritatea SUA cu poporul ucrainean pe măsură ce conflictul intră într-o nouă fază. Oficialii administrației Biden au discutat, de asemenea, despre anunțarea unui alt pachet important de ajutor militar pentru Ucraina, care să coincidă cu aniversarea, au declarat trei oficiali americani. Nu au fost luate decizii finale cu privire la călătoria președintelui, au spus oficialii administrației și persoana familiarizată cu discuțiile”, arată NBC. Oficial, administrația a negat că ar avea, acum, planuri de călătorie. Invazia rusă în Ucraina a început la 24 februarie. Hey, @Amtrak, tell me what tea/coffee your President prefers? https://t.co/wC8j85WbhX— Alexander Kamyshin (@AKamyshin) January 26, 2023 Șeful căilor ferate ucrainene, Alexander Kamișin - care a adus, la Kiev, toți vizitatorii străini, întrucât deplasările în spațiul aerian sunt periculoase - a scris, pe Twitter: „Hei, Amtrak, ce fel de ceai/ cafea preferă președintele vostru?”. Kamișin a scris și că știe că, pe vremea când era senator, Biden a folosi zilnic Amtrak, pentru a face naveta în Delaware, din Washington DC. Citește și: Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise

Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise
Eveniment

Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise

Apar detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: ea a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Când acesta a plătit, a fost comandat medicamentul de care era nevoie. Medicamentul a venit în două săptămâni, dar pacientul a murit între timp. A amânat un tratament până când pacientul a dat șpaga „Un prim denunț a fost înregistrat în martie 2022, conform căruia medicul a pretins și a primit bani pentru prescrierea tratamentului, iar în iunie 2022 a fost al doilea denunț, care reclama faptul că dr. Anca Dumitrovici Ababneh nu ar fi prescris tratamentul recomandat de un alt medic oncolog din Iași, în tratamentul căruia pacientul s-a aflat până la un moment dat. Medicamentul administrat la Suceava, altul decât cel prescris de la Iași, i-ar fi provocat bolnavului agravarea stării de sănătate, ceea ce a dus la întreruperea tratamentului oncologic. Din declarațiile martorilor reiese că doctorița chema pacientul la cabinet, dar tot amâna începerea tratamentului, din decembrie 2021 până în martie 2022. Între timp familia pacientului ar fi aflat de la alți bolnavi de cancer pe care i-a întâlnit la spital că pentru a primi tratamentul potrivit pacientul trebuie «să dea plicul». În aprilie 2022, disperați că tratamentul oncologic nu a fost reluat, martorul i-ar fi promis doctoriței Dumitrovici Ababneh că face un împrumut și vine cu banii, iar imediat a primit spre completare formularul de consimțământ pentru administrarea tratamentului. Medicamentul comandat a venit în aproximativ două săptămâni, dar nu a mai fost cui să-l administreze deoarece pacientul a murit. Din anchetă reiese că pacienții discutau între ei că oferirea unei anumite sume era condiția pentru administrarea tratamentului corespunzător”, scrie Monitorul de Suceava. Șpăgi mici și dese Conform Parchetului Tribunalului Suceava, în perioada aprilie 2022-ianuarie 2023, în mod repetat, ar fi cerut și primit diferite sume de bani (câte 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte bunuri (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora. „Banii și produsele alimentare au fost primite pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”, spun procurorii. Citește și: Sistemul medical de stat: șefa Secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost reţinută, pentru luare de mită Doctorița a fost plasată în arest la domiciliu.

Proiect faraonic al Olguței Vasilescu la Craiova: fântâni arteziene de 15 milioane de euro pe un bulevard care se inundă. În același timp, facturile la căldură au explodat
Eveniment

Proiect faraonic al Olguței Vasilescu la Craiova: fântâni arteziene de 15 milioane de euro pe un bulevard care se inundă. În același timp, facturile la căldură au explodat

Proiect faraonic al Olguței la Craiova. Majoritatea PSD-PER din Consiliul Local Craiova a votat, joi, un studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui ansamblu de fântâni arteziene pe scuarul de pe Bulevardul 1 Mai, precum şi trei documentaţii de avizare a lucrărilor de reabilitare pentru fântânile din zonele "Ciupercă", "Doljana" şi fântâna muzicală din Piaţa Prefecturii, valoarea acestor proiecte fiind de circa 15 milioane de euro. Proiect faraonic al Olguței la Craiova Consilierii PNL şi USR au criticat decizia majorităţii PSD-PER din Consiliul Local Craiova, susţinând că nu acestea sunt priorităţile de dezvoltare ale municipiului. "Olguţa Vasilescu a încercat să convingă azi consilierii că aceste fântâni arteziene şi statui fac parte dintr-un proiect de regenerare urbană mult mai amplu. În primul rând, nu există o axă de finanţare pentru statui şi fântâni, există una pentru regenerare urbană, care implică nişte obiective mult mai importante pentru Craiova, cum ar fi reabilitarea sau construirea de locuinţe sociale (avem cartierul chinezesc care zace în paragină) sau reabilitarea monumentelor sau mobilitate urbană (piste de biciclete sau benzi dedicate autobuzelor). Sunt destule obiective importante pentru oraş care ar putea fi puse pe agenda de investiţii, însă primarul PSD nu face nimic în acest sens. În schimb, dă bani pentru statui şi fântâni", afirmă consilierul local USR Eduard Alexandru Cîrceag într-un comunicat. "Mofturile Olguţei Vasilescu" La rândul său, preşedintele USR Dolj, Cezar Drăgoescu, consilier local în CL Craiova, susţine că respectivul proiect nu are nicio legătură cu realitatea sau cu necesităţile cetăţenilor din Craiova. "Din păcate, ştim cu toţii că administraţia Vasilescu nu are nicio treabă cu absorbţia de fonduri europene. Prin urmare, bugetul local a fost ciuruit încă de la prima şedinţă de Consiliu Local, cu proiecte ce ţin strict de dorinţele şi mofturile Olguţei Vasilescu, fără nicio legătură cu realitatea sau cu necesităţile cetăţenilor din Craiova", susţine Cezar Drăgoescu, preşedintele USR Dolj. Împotriva acestor proiecte au votat şi consilierii PNL. "De când sunt consilier local, niciodată nu au fost pe ordinea de zi patru puncte care să se refere la acelaşi lucru şi anume la fântâni. Nu cred că acesta este proiectul de dezvoltare al Craiovei, nici dacă fântânile vor fi construite pe fonduri europene. Pur şi simplu consider că nu acesta trebuie să fie proiectul de dezvoltare al Craiovei. Nu acestea sunt priorităţile Craiovei. De aceea, eu voi vota împotriva acestor patru puncte de pe ordinea de zi", a spus consilierul liberal Marinel Florescu. Primărița spune că nu poate da banii pe altceva La rândul său, consilierul PNL Teodor Sas a afirmat că fântânile arteziene nu sunt prioritatea numărul 1 pentru municipiul Craiova. "Această sumă este de trei ori mai mare decât subvenţionare creşterii preţului la căldură pentru 40.000 de familii din Craiova. Regenerare urbană nu reprezintă doar să dai zece milioane de euro pe nişte fântâniţe arteziene, cu un bulevard care este inundat de câte ori plouă. N-am rezolvat problemele de canalizare, n-am rezolvat problemele de reţea de termoficare. Deci, este total aberant să cheltui nişte sume uriaşe pe aşa ceva. Aşadar, voi vota împotrivă", a declarat Sas la şedinţa CL Craiova. Citește și: Facturile la întreținere au explodat la Craiova, ajung și la 2.000 de lei lunar pentru un apartament, după majorarea prețului gigacaloriei Primarul Olguţa Vasilescu a afirmat că regenerarea urbană urmăreşte revitalizarea zonelor urbane aflate în dificultate, pe baza mai multor principii: reabilitarea patrimoniului reprezentat de cartierele istorice, îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, starea funcţională şi socială în zonele nou construite, accesul la condiţii de locuire decentă a categoriilor defavorizate, amenajarea şi înfrumuseţarea spaţiului public: pieţe, scuaruri, parcuri, mobilier urban etc. "Şi aici aş vrea să vă spun că într-un proiect de regenerare urbană nu intră doar fântânile şi nu avem de gând să lăsăm doar fântâni arteziene într-un proiect de regenerare urbană cu o prealocare de 44 de milioane de euro pe care o avem la dispoziţie. Deci, aceşti 44 de milioane de euro nu pot fi daţi la gigacalorie sau în altă parte. Pur şi simplu pot merge doar pe ceea ce apare în ghid ca fiind finanţabil", a spus Vasilescu la şedinţa CL Craiova.

Primele aplicații comune România-Republica Moldova pentru accesarea fondurilor europene: se pregătește infrastructura pentru noul pod de la Ungheni
Eveniment

Primele aplicații comune România-Republica Moldova pentru accesarea fondurilor europene: se pregătește infrastructura pentru noul pod de la Ungheni

Primele aplicații comune România-Republica Moldova pentru accesarea fondurilor europene: ele vor contribui la dezvoltarea conectivității infrastructurii de transport și vor fi finanțate prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility #CEF), anunță Moldopres. Primele aplicații comune pentru accesarea fondurilor europene Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), finanțarea este destinată pentru dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere Ungheni (RO) - Ungheni (MD) și Albița (RO) - Leușeni (MD). În ceea ce privește primul proiect Ungheni – Ungheni, pe partea română va fi dezvoltată legătura cu infrastructura rutieră existentă în România prin modernizarea DJ249A la un profil de drum național, care va face legătura cu noul pod peste Prut. Această infrastructură va funcționa și după conectarea podului de la Ungheni cu Autostrada A8, ca nod rutier cu drumul național din proximitate. Totodată, în Republica Moldova va fi construită infrastructura de acces între noul pod de la Ungheni și rețeaua de drumuri existentă. Valoarea totală a proiectului este de 66,3 mln de euro, dintre care contribuția Uniunii Europene este de 33,1 mln de euro. Cel de-al doilea proiect vizează punctul de trecere al frontierei Leușeni – Albița, care va fi dotat cu echipamente noi. Totodată, pe partea română va fi reorganizat fluxul de mărfuri care intră în țară, prin extinderea și relocarea Agenției de Cântărire Albița. În paralel, Ministerul Transporturilor din România realizează documentația tehnică pentru un nou pod peste Prut în locul celui existent, cu două benzi pe sens, care, de asemenea, va fi propus spre finanțare din programul CEF. Valoarea totală a proiectului este de 19,6 mln de euro. Citește și: Pod strategic peste Prut, la Ungheni, finanțat de UE prin pachetul „Mobilitate militară”. Despre construcția acestui pod se discută din 2003 Pod strategic, la Ungheni La 13 ianuarie, podul peste Prut de la Ungheni, legătura rutieră între România și Republica Moldova în continuarea Autostrăzii Unirii, a fost avizat la Compania de Drumuri, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu. Va fi primul pod între România și Republica Moldova cu patru benzi, iar licitația ar putea fi lansată în primăvară. Costul estimat al proiectului este de 40 de milioane de Euro, podul urmând să fie construit de CNAIR : ,,Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat astăzi devizul general al Podului peste Prut de la Ungheni, obiectiv de investiție ce are ca scop îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane, precum și sprijinirea relațiilor economice, sociale şi frățești dintre România și Moldova.

Primăria Capitalei ar putea colabora cu asociaţia de motociclişti Ride&Ride pentru intervenţii în situaţii de urgenţă
Eveniment

Primăria Capitalei ar putea colabora cu asociaţia de motociclişti Ride&Ride pentru intervenţii în situaţii de urgenţă

Primăria Capitalei ar putea colabora cu asociaţia de motociclişti Ride&Ride pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, urmând să încheie un parteneriat. Un proiect de hotărâre în acest sens figurează pe ordinea de zi a şedinţei de marţea viitoare a Consiliului General al Capitalei. Foto: Facebook Ride&Ride Primăria Capitalei ar putea colabora cu asociaţia de motociclişti Ride&Ride „Grupul Emergency Ride&Ride este format din medici, asistenţi şi mecanici moto care şi-au oferit disponibilitatea şi răspund apelurilor în situaţiile care presupun o intervenţie rapidă. Asociaţia Ride&Ride prin particularitatea grupului Emergency Ride&Ride a participat la acţiuni de pregătire cu Poliţia Rutieră Bucureşti, la sesiuni de instructaj în poligon alături de Brigada Rutieră, privind modul de reacţie în cazurile de urgenţă: evitarea obstacolelor la viteză, frânare de urgenţă, deplasare cu grad de risc. De asemenea, voluntarii asociaţiei au participat la simulări de evenimente împreună cu SMURD, pentru prevenirea accidentelor, dar şi pentru învăţarea modului de gestionare a unei situaţii de accident după caz, precum şi la acţiuni preventive asupra consumului de substanţe şi asupra criminalităţii împreună cu Inspectoratul de Poliţie Târgovişte şi Departamentul Antidrog din cadrul Poliţiei Române”, se arată în raportul de specialitate, atașat propunerii de hotărâre. În baza protocolului, membrii asociaţiei urmează să se deplaseze la locul exerciţiului/evenimentului pentru a se alătura echipelor de intervenţie, folosind mijloacele proprii de transport, în principiu motociclete, pentru intervenţii în care se oferă asistenţă medicală de prim ajutor. De asemenea, ei se vor implica în transportul medicamentelor, alimentelor sau altor echipamente medicale de mici dimensiuni în locuri greu accesibile cu autoturismele sau la orice intervenţie în care timpii de deplasare ai Ride&Ride sunt mai mici decât cu autoturismul. Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Generală Situaţii de Urgenţă, Statistică şi Strategii, va iniţia, va gestiona şi va conduce orice activitate de prevenţie şi/sau intervenţie conform legii. Protocolul va avea o perioadă de valabilitate de trei ani. Citește și: Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, zdrobit de un coleg social-democrat din Luxemburg, în competiția pentru postul de vicepreședinte al Parlamentului European Asociaţia Ride&Ride a fost înfiinţată în anul 2019, având peste 3.000 de membri pe Telegram şi peste 9.300 membri pe grupul de Facebook.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră