VIDEO Liviu Dragnea s-a făcut "chef" de Youtube: are propria sa emisiune de gătit, "Bucătăria de acasă". Anunțul, făcut pe pagina sa de Facebook
Dragnea are emisiune online de gătit. Fostul lider al PSD pare să se fi reprofilat: din politician, Liviu Dragnea s-a transformat în bucătar de ocazie. Și are și propria emisiune online: "Bucătăria de acasă".
Dragnea are emisiune online de gătit
Cel puțin asta anunță pagina de Facebook a lui Dragnea. Potrivit acesteia, lansarea canalului de Youtube "Bucătăria de acasă" are loc duminică seara la ora 21.00. Alte amănunte nu au fost oferite de Dragnea.
Într-adevăr, la 21.00, Dragnea și-a lansat emisiunea.
Că Dragnea gătește feluri complexe de mâncare a fost "dezvăluit" de Anca Alexandrescu la Realitatea TV în decembrie, anul trecut. Atunci, fostul președinte al PSD a gătit varză călită cu cârnați de casă și mămăligă.
Dragnea și-a prezentat și bucătăria la TV. "Mama m-a învățat și să gătesc și să am grijă de gospodărie", i-a spus ex-politicianul Ancăi Alexandrescu.