luni 31 august
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10102 articole
Eveniment

Hoți de lux ca în filme, deși au doar opt clase: filau zile la rând vilele bogaților

Doi bărbați din Republica Moldova, cu doar opt clase și meserii modeste în construcții, au devenit autorii unor furturi spectaculoase din locuințele de lux din Iași. Hoți de lux cu doar opt clase Aceștia își studiau cu atenție țintele, monitorizând zile la rând vilele bogaților pentru a le înțelege programul și a evalua bunurile vizate. Citește și: Ciutacu, angajatul RTV, descrie legăturile cu penalii PSD: „Am primit-o în casă, am omenit-o” Acționau calculat, alegând momentul potrivit în plină zi, când proprietarii erau plecați, pentru a evita orice suspiciune. Într-unul dintre cazuri, o absență de doar o oră și jumătate a fost suficientă pentru ca hoții să dea lovitura. Continuarea, în Ziarul de Iași

Hoți de lux ca în filme, deși au doar opt clase: filau zile la rând vilele bogaților
Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România: Israelul anunță măsuri speciale de securitate
Eveniment

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România: Israelul anunță măsuri speciale de securitate

Statul Israel a anunțat că face „toate demersurile necesare” pentru aducerea Luminii Sfinte de Paște de la Ierusalim la București, în ciuda contextului de securitate tensionat din regiune. Informația a fost transmisă marți de Ambasada Israelului în România, care a subliniat importanța menținerii acestei tradiții religioase în condiții de siguranță. Provocări de securitate în Ierusalim, pe fondul tensiunilor cu Iranul Potrivit ambasadorului Israelului la București, Lior Ben Dor, organizarea evenimentului are loc într-un context complicat, marcat de amenințări la adresa locurilor sfinte. Citește și: Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa „În ciuda provocărilor de securitate generate de încercările repetate ale Iranului de a viza locurile sfinte din Ierusalim, pregătirile logistice pentru acest moment special sunt deja în desfăşurare”, a transmis diplomatul într-o postare pe Facebook. Autoritățile israeliene pregătesc aducerea Luminii Sfinte în siguranță Oficialul israelian a precizat că autoritățile lucrează pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a ceremoniei. „Autorităţile israeliene lucrează pentru a asigura condiţiile necesare desfăşurării în siguranţă a acestei tradiţii vechi şi atât de însemnată. Ambasada României în Israel, precum şi Ministerul Afacerilor Externe al României au fost, de asemenea, informate cu privire la aceste demersuri”, a mai afirmat Lior Ben Dor. Angajament pentru protejarea locurilor sfinte și libertatea religioasă În mesajul său, ambasadorul a reiterat angajamentul Israelului de a proteja locurile sfinte și de a garanta libertatea religioasă pentru toate comunitățile. „Statul Israel îşi reafirmă angajamentul ferm faţă de protejarea locurilor sfinte şi garantarea libertăţii religioase pentru toate comunităţile”, a subliniat acesta. Lumina Sfântă, simbol al credinței pentru milioane de români Diplomatul israelian și-a exprimat, totodată, dorința ca această tradiție să fie celebrată și în România. „Ambasada noastră îşi exprimă, totodată, dorinţa de a celebra aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim alături de milioane de credincioşi din România”, a transmis ambasadorul Israelului la București.

CNA penalizează Realitatea Plus pentru dezinformare: postul, redus la tăcere timp de 3 ore
Eveniment

CNA penalizează Realitatea Plus pentru dezinformare: postul, redus la tăcere timp de 3 ore

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis marți sancționarea postului Realitatea Plus, obligând radiodifuzorul să difuzeze exclusiv textul deciziei de sancționare timp de trei ore. Măsura va fi aplicată miercuri, 1 aprilie 2026, în intervalul orar 18:00 – 21:00, potrivit unui comunicat oficial al instituției. Decizia CNA, după analizarea a 28 de rapoarte de monitorizare Potrivit CNA, sancțiunea a fost stabilită în urma analizării a 28 de rapoarte întocmite de Direcția Monitorizare, ca urmare a sesizărilor primite. Citește și: Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa Dintre acestea, 26 de rapoarte au evidențiat abateri privind conținutul emisiunilor difuzate de Realitatea Plus în perioada 4 – 27 decembrie 2025. În consecință, Consiliul a decis aplicarea uneia dintre cele mai dure sancțiuni prevăzute de legislația audiovizuală: obligarea postului de televiziune să difuzeze, fără alte programe, textul integral al deciziei. Încălcări ale legislației audiovizuale: informare incorectă și lipsa imparțialității CNA a constatat încălcarea mai multor prevederi legale, atât din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cât și din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Printre principalele abateri identificate se numără: nerespectarea obligației de informare obiectivă a publicului; prezentarea incorectă sau incompletă a faptelor și evenimentelor; lipsa distincției clare între fapte și opinii; absența echilibrului și a imparțialității în dezbateri; formularea unor acuzații fără prezentarea de dovezi și fără oferirea dreptului la replică. Ce prevede legea Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, furnizorii de servicii media au obligația de a asigura informarea obiectivă a publicului și de a favoriza libera formare a opiniilor. De asemenea, Codul audiovizualului stabilește reguli clare privind responsabilitatea editorială: orice acuzație privind fapte ilegale sau imorale trebuie susținută cu dovezi; persoanele vizate trebuie informate și invitate să își exprime punctul de vedere; informațiile difuzate trebuie să fie verificate, corecte și prezentate cu bună-credință; în cazul erorilor, rectificările trebuie făcute rapid și în condiții similare de difuzare. Totodată, legislația impune ca emisiunile de știri și dezbateri să asigure echilibrul opiniilor și prezentarea punctelor de vedere opuse. O sancțiune rară, cu impact direct asupra grilei de programe Obligarea unui post de televiziune să difuzeze exclusiv textul unei sancțiuni reprezintă una dintre cele mai severe măsuri aplicate de CNA. Decizia vizează nu doar sancționarea abaterilor constatate, ci și transmiterea unui semnal clar privind respectarea standardelor jurnalistice și a responsabilității față de public.

România intervine în criza energetică din Republica Moldova după atacurile Rusiei asupra Ucrainei
Eveniment

România intervine în criza energetică din Republica Moldova după atacurile Rusiei asupra Ucrainei

Republica Moldova se confruntă cu o nouă criză energetică majoră, după ce atacurile Rusiei asupra infrastructurii din sudul Ucrainei au afectat grav una dintre principalele rute de import de electricitate. În acest context, Guvernul de la Chișinău a instituit stare de urgență în sectorul energetic la nivel național, invocând necesitatea protejării infrastructurii critice și a mobilizării rapide a resurselor. În paralel, autoritățile române au intervenit pentru a susține stabilitatea sistemului energetic și pentru a limita efectele colaterale asupra populației, inclusiv în ceea ce privește accesul la apă potabilă. Sprijin rapid pentru energie și apă, în plină criză Ambasada României în Republica Moldova a transmis un mesaj public în care detaliază măsurile adoptate în ultimele 24 de ore: Citește și: Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa „„În ultimele 24 de ore, România a acționat din nou rapid și hotărât pentru a proteja viața de zi cu zi a cetățenilor Republicii Moldova. Am ajutat concret în două domenii vitale – asigurarea cu energie electrică și apă potabilă– într-un moment în care acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina au avut din nou un impact direct asupra populației de pe acest mal al Prutului. Atacurile rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina au scos din funcțiune linia electrică Isaccea–Vulcănești, pe unde vine electricitate sigură din România și Uniunea Europeană. În acest moment de criză, am intervenit pentru stabilitatea sistemului energetic al Republicii Moldova, astfel încât fiecare cetățean de pe acest mal al Prutului să aibă lumină în casă. Am activat cele patru linii electrice de 110 kV cu România, pregătite din anul 2025 și acestea si-au demonstrat eficiența, la fel ca în timpul blackoutului parțial din 31 ianuarie 2026. Într-un context în care energia devine un instrument de presiune și destabilizare, reacția rapidă a României a însemnat continuitate și siguranță pentru cetățeni. Tot în aceste zile, acțiunile Rusiei au dus la poluarea râului Nistru și au pus în pericol accesul la apă potabilă pentru numeroase comunități. Și aici, România a răspuns fără întârziere, oferind expertiză, echipamente și soluții tehnice pentru monitorizarea și limitarea efectelor contaminării, contribuind direct la protejarea sănătății oamenilor. Acțiunile Rusiei nu sunt abstracte sau îndepărtate, ci afectează concret viața de zi cu zi a cetățenilor Republicii Moldova – de la lumină și căldură, până la accesul la apă sigură. În fața acestor provocări, noi, România, suntem solidari și demonstrăm, prin fapte, cǎ intervenim rapid și eficient atunci când este nevoie. Un sprijin real, care face diferența în momente critice.”

RMN de 700.000 de euro, ținut trei ani în depozit: aparatul nu încăpea pe ușă spitalului
Eveniment

RMN de 700.000 de euro, ținut trei ani în depozit: aparatul nu încăpea pe ușă spitalului

Aparatul RMN de la Spitalul Găești, achiziționat din fonduri europene, a devenit operațional marți, după ce timp de trei ani a stat nefolosit din cauza unor probleme logistice și administrative. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Găești, Alexandru Iorga. Aparatul nu a putut fi instalat din cauza dimensiunilor Potrivit edilului, echipamentul a fost livrat în mai 2023, însă nu a putut fi montat în spațiul existent din spital, fiind necesare lucrări suplimentare. Citește și: Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa "Aparatul a fost adus în mai 2023 pe un proiect făcut de unitatea medicală, deci nu de administraţia locală. Prin proiect a fost adus, printre altele, şi acest RMN. Numai că, de atunci până acum, primăria nu a investit absolut deloc. Pentru că trebuia să facă o cameră separată, pentru că aparatul, fiind foarte mare, nu intra în camera pe care o avea deja spitalul. S-a construit, s-au făcut acolo, ştiţi cum sunt uşi din astea, de plumb. Sunt nişte condiţii speciale pentru aparatul acesta.  Şi noi tocmai asta am făcut, de când am venit, de trei luni de zile. Am alocat fonduri, am luat autorizaţiile necesare, am făcut contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care ne-a fost semnat ieri, şi începând de astăzi, am dat drumul la RMN. Deja s-au făcut două astfel de analize, au fost rezolvate astăzi", a declarat, pentru Agerpres, Alexandru Iorga. Investiție de 700.000 de euro, blocată trei ani Primarul a precizat că aparatul RMN a costat aproximativ 700.000 de euro și a fost depozitat timp de trei ani într-o magazie a spitalului. Situația a afectat direct pacienții, care au fost nevoiți să se deplaseze în alte orașe pentru investigații medicale esențiale. Pacienții, trimiși în alte orașe pentru investigații "Trei ani, oamenii au fost trimişi în alte oraşe pentru investigaţii esenţiale. Astăzi, în sfârşit, pot beneficia de acest serviciu aici, acasă. Şi asta contează cu adevărat. Dar nu mă opresc aici. Există şi alte echipamente, CT (computer tomograf, n.r.), mamograf, osteodensitometru, încă nefuncţionale. Asta se va schimba. Nu avem nevoie de festivism. Avem nevoie de respect pentru oameni şi de lucruri făcute la timp. Le urez mult succes medicilor şi întregului personal medical care va lucra pe acest aparat RMN. Munca lor face, cu adevărat, diferenţa pentru oameni", a transmis edilul într-o postare pe Facebook.

Bunurile sechestrate vor putea fi cumpărate online de orice român: ANAF lansează platforma eLicitațiiANAF
Eveniment

Bunurile sechestrate vor putea fi cumpărate online de orice român: ANAF lansează platforma eLicitațiiANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), împreună cu Ministerul Finanțelor, va lansa platforma digitală eLicitațiiANAF, destinată publicității și vânzării online a bunurilor sechestrate sau intrate în proprietatea statului. Noua platformă marchează un pas important în procesul de digitalizare a administrației fiscale din România. Platformă online pentru licitații fiscale și penale Potrivit ANAF, platforma este dedicată valorificării prin licitații electronice a bunurilor provenite din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale, dosare penale, în baza hotărârilor judecătorești, bunuri intrate în proprietatea privată a statului. Citește și: Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa "Platforma este dezvoltată în cadrul procesului de modernizare şi digitalizare a administraţiei fiscale şi este realizată cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Noua platformă, disponibilă începând cu data de 30 martie 2026, facilitează accesul publicului la informaţii despre bunurile care urmează să fie valorificate online", se arată în document. De la licitații fizice la sistem digital Până în prezent, valorificarea bunurilor se realiza exclusiv prin licitații organizate la sediile ANAF, ceea ce limita participarea la formatul fizic. Prin noua platformă, procesul devine accesibil online, deschis unui public mai larg. "Prin lansarea platformei eLicitaţiiANAF facem un pas important în direcţia modernizării şi digitalizării administraţiei fiscale, în sensul posibilităţii participării la procedura de valorificare a bunurilor ce fac obiectul executării silite şi al valorificării bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, de către ANAF, prin mijloace electronice. Ne dorim să oferim tuturor persoanelor interesate de achiziţionarea acestor bunuri accesul facil, în condiţii egale, într-un sistem online, dinamic, rapid şi eficient", a declarat preşedintele ANAF, Adrian Nica. Cum funcționează platforma eLicitațiiANAF Platforma poate fi accesată la adresa elicitatii.anaf.ro și este structurată în două secțiuni principale: „Publicitate bunuri” „Licitație bunuri” Orice persoană poate consulta bunurile disponibile fără cont, însă pentru participarea la licitație este necesar un cont în Spațiul Privat Virtual (SPV). Perioada de publicitate și vizionarea bunurilor În secțiunea „Publicitate bunuri”, bunurile sunt promovate timp de 30 de zile, pentru informarea publicului. În această perioadă pot fi consultate informațiile despre bunuri și se poate solicita programarea unei vizionări. "Prin intermediul platformei se valorifica atât bunuri mobile, cât şi imobile", precizează reprezentanţii ANAF. Vizionarea se realizează în prezența funcționarilor desemnați, înainte de înscrierea la licitație. Licitații online și mecanismul de ofertare După perioada de publicitate, bunurile sunt transferate automat în secțiunea de licitație. Licitațiile se desfășoară online, pe perioade de: 5 zile 7 zile 10 zile În acest interval, participanții se pot înscrie, vor achita o taxă de participare și vor putea depune oferte. În cazul unei oferte mai mari, ceilalți participanți sunt notificați automat și pot reveni cu noi propuneri. Reguli de licitare și desemnarea câștigătorului Pasul de licitare este între 5% și 15% din prețul de pornire, stabilit pe baza raportului de evaluare. Dacă în ultimele 15 minute apare o ofertă nouă, timpul de licitație se prelungește automat. La final, câștigător este declarat ofertantul cu cea mai mare ofertă, conform legislației în vigoare. Plata bunurilor și returnarea taxelor Pentru bunurile sechestrate, câștigătorii pot plăti integral sau în rate. "În termen de cel mult 5 zile de la finalizarea licitaţiei, taxa de participare sau sumele indisponibilizate se vor restitui persoanelor care nu au fost declaraţi adjudecatari sau celor înscrişi la licitaţii, ulterior anulate", se menţionează în comunicat. Modalități de plată disponibile Platforma oferă mai multe opțiuni de plată: plată online cu cardul transfer bancar (internet banking, mobile banking etc.) mandat poștal Plata este considerată efectuată în funcție de metoda aleasă, fie la debitarea contului, fie la data poștei. Tipuri de bunuri valorificate Bunurile vândute prin eLicitațiiANAF provin din: executări silite pentru recuperarea datoriilor fiscale măsuri dispuse în dosare penale bunuri intrate în proprietatea statului Din punct de vedere juridic, acestea sunt încadrate în două categorii bunuri sechestrate și bunuri confiscate. Valorificarea se face prin proceduri de vânzare forțată, conform legii.

Peste un milion de euro falși, tipăriți în România: rețea româno-italiană destructurată de DIICOT
Eveniment

Peste un milion de euro falși, tipăriți în România: rețea româno-italiană destructurată de DIICOT

Procurorii Serviciului Teritorial Iași al DIICOT, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, au descoperit o veritabilă „fabrică de bani”, în urma a șase percheziții desfășurate marți în județele Suceava și Ilfov. Ancheta vizează o rețea de criminalitate organizată specializată în falsificarea de monedă și distribuirea de bancnote contrafăcute în România și în alte state europene. Grup infracțional organizat, format din români și un cetățean italian Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, investigațiile au scos la iveală faptul că, în luna octombrie 2025, patru persoane, trei cetățeni români și un cetățean italian, au constituit, în județul Suceava, un grup infracțional organizat. Citește și: Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa Aceștia sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, falsificare de monedă, punerea în circulație de valori străine falsificate și deținerea de instrumente în vederea falsificării. Echipamente performante, aduse din străinătate Anchetatorii au stabilit că, în perioada octombrie–noiembrie 2025, suspecții au procurat din străinătate cantități semnificative de hârtie specială, necesară pentru producerea bancnotelor false. Ulterior, liderul grupării, cetățean român, a achiziționat echipamente performante și a pus bazele unei imprimerii clandestine într-o zonă rurală din județul Suceava. Italian expert în falsificare și conexiuni externe Potrivit DIICOT, cetățeanul italian implicat în rețea este cunoscut la nivel internațional pentru activități similare. Acesta avea un rol-cheie în grupare. Instruia membrii în tehnici de falsificare, facilita achiziția de materiale și echipamente și intermedia distribuirea bancnotelor false în România și în alte țări. Extindere în Bulgaria: țintirea zonei euro Procurorii au mai arătat că membrii grupării au încercat să-și extindă activitatea în Bulgaria, țară care a adoptat recent moneda euro. În acest scop, aceștia au efectuat mai multe deplasări peste graniță, pentru a stabili conexiuni infracționale și a facilita distribuția banilor falși. Captură impresionantă în Sofia: 1,2 milioane de euro falși și cocaină În urma cooperării polițienești dintre autoritățile române și cele bulgare, cinci persoane, un cetățean italian, doi români și doi bulgari, au fost depistate în capitala Bulgariei, Sofia. Aceștia transportau bancnote false de 100 de euro, în valoare totală de aproximativ 1.200.000 de euro. De asemenea, asupra lor a fost descoperit și un kilogram de cocaină, drog de mare risc. „Fabrica de bani”, descoperită într-un imobil în construcție La una dintre locațiile percheziționate, anchetatorii au găsit o adevărată linie de producție pentru bani falși, amenajată într-un imobil aflat în construcție. Au fost ridicate imprimante și echipamente electronice, hârtie specială pentru bancnote și bancnote contrafăcute de 50 și 100 de euro. Persoanele implicate în dosar urmează să fie conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, unde vor fi audiate în cadrul anchetei.

România, printre cele mai netransparente piețe auto din Europa: riscuri tot mai mari la achiziția de mașini second-hand
Eveniment

România, printre cele mai netransparente piețe auto din Europa: riscuri tot mai mari la achiziția de mașini second-hand

România se situează pe locul 22 din 25 de țări analizate în ceea ce privește transparența datelor despre istoricul autoturismelor second-hand importate, potrivit celei de-a patra ediții a Indicelui de Transparență publicat de platforma carVertical. Datele arată o deteriorare a pieței auto locale, marcată de lipsa informațiilor relevante despre mașinile aduse din străinătate. „Blocaj de date” pe piața auto: peste 60% dintre mașini sunt importate Analiza, realizată pe baza a milioane de înregistrări de vehicule, indică un fenomen îngrijorător: un „blocaj de date” în cazul autoturismelor importate. Citește și: Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa Acestea reprezintă peste 60% din piața auto din România și au un risc de 1,5 ori mai mare de a avea kilometrajul modificat față de mașinile deja înmatriculate în țară. România, în coada clasamentului european La nivel general, România își consolidează poziția printre cele mai puțin transparente piețe auto din Europa, ocupând locul 22 din 25 de țări incluse în studiu. Această poziționare reflectă dificultățile majore cu care se confruntă cumpărătorii în accesarea informațiilor corecte despre istoricul vehiculelor. Kilometraj falsificat, în creștere: peste 7% dintre mașini, afectate Potrivit raportului, 7,5% dintre vehiculele verificate în ultimul an aveau kilometrajul modificat, în creștere față de 6,9% în 2024. Tendința este alimentată de îmbătrânirea parcului auto și de importurile masive de vehicule second-hand. Mașini tot mai vechi și cu daune ascunse Studiul arată că vârsta medie a autoturismelor second-hand a crescut de la 9,4 la 10,2 ani, iar peste 60% dintre acestea provin din import. În plus, 58,2% dintre vehicule au avut daune anterioare, iar valoarea medie a daunelor se ridică la 16.589 lei. Experții avertizează că aceste probleme vor continua să se agraveze în perioada următoare. Prognoze îngrijorătoare pentru 2026 Estimările pentru începutul anului 2026 indică o accentuare a riscurilor pentru cumpărători: - rata mașinilor cu kilometraj falsificat ar putea ajunge la 8,2% - vârsta medie a vehiculelor ar putea crește la 10,7 ani Aceste evoluții sugerează o piață tot mai dificilă și mai puțin predictibilă pentru consumatori. Crește interesul pentru mașinile electrice Un alt fenomen remarcat este creșterea accelerată a interesului pentru vehiculele electrice. Ponderea acestora în totalul verificărilor a crescut de peste opt ori, de la 0,16% în 2021, la 1,32% în 2026 Tesla depășește Volkswagen în preferințele cumpărătorilor Preferințele de brand s-au schimbat semnificativ în ultimii ani. Volkswagen a scăzut de la 27,9% la 4,8%, iar Tesla a crescut de la 24,1% la 41,8%. Această schimbare reflectă orientarea către modele electrice mai noi și tehnologii avansate. Mai puține fraude la electrice, dar costuri mai mari Rata de falsificare a kilometrajului în cazul vehiculelor electrice a scăzut semnificativ: de la 8,7% în 2021, la 1,9% în 2026. În schimb, costurile sunt mai ridicate, valoarea medie a daunelor ajungând la 26.477 lei. Acest lucru indică o orientare către modele premium, de la branduri precum Mercedes-Benz, Audi și BMW, care implică reparații mai complexe și mai costisitoare. Studiu bazat pe milioane de rapoarte auto Analiza carVertical a inclus date colectate între: ianuarie 2021 – martie 2026 (pentru vehicule electrice) septembrie 2023 – august 2025 (pentru Indicele de Transparență) Proiecțiile pentru 2026 au fost realizate pe baza datelor din perioada septembrie 2025 – martie 2026. Platforma carVertical operează în 37 de țări și agregă informații din peste 1.000 de baze de date globale, inclusiv registre oficiale, instituții financiare și anunțuri de vânzare.

Mirabela Grădinaru participă la summitul global pentru educația digitală, la invitația Melaniei Trump
Eveniment

Mirabela Grădinaru participă la summitul global pentru educația digitală, la invitația Melaniei Trump

O delegație oficială a României participă, în perioada 24–25 martie 2026, la Washington D.C., la summitul inaugural al unei coaliții globale dedicate educației digitale a copiilor. Evenimentul este organizat la inițiativa Primei Doamne a SUA, Melania Trump, care i-a adresat invitația Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Cine face parte din delegația României Potrivit Administrației Prezidențiale, delegația este formată din Vlad Ionescu, consilier de stat pentru politică externă, Diana Punga, consilier pentru relația cu societatea civilă, și Mirabela Grădinaru. Citește și: EXCLUSIV Noul CEO al RetuRO SGR, o șomeră care a îngropat Brico Depot în datorii și pierderi de sute de milioane de lei Participarea are loc în cadrul unui demers internațional care reunește Prime Doamne și reprezentanți ai mai multor state. Educația digitală și siguranța online, teme centrale Summitul promovează cooperarea internațională pentru creșterea bunăstării copiilor prin educație, inovație și tehnologie. Printre obiective se numără accesul la instrumente moderne, inclusiv soluții bazate pe inteligență artificială, precum și consolidarea siguranței copiilor în mediul online. Întâlniri la nivel înalt și parteneriate educaționale Agenda include o sesiune de lucru la Departamentul de Stat al SUA și o reuniune la Casa Albă, cu participarea liderilor implicați. Delegația României va avea întâlniri cu reprezentanți ai American Councils for International Education, dar și cu medici români din SUA specializați în tratarea adicțiilor. Vizite academice și schimburi de expertiză Programul oficial mai cuprinde o vizită la The Thrive Center for Children, Families, and Communities din cadrul Georgetown University, unde vor avea loc discuții cu specialiști în sănătatea mintală a copiilor. Participarea României reflectă angajamentul pentru dezvoltarea politicilor publice adaptate provocărilor digitale.

Înapoi în pandemie: dezinfectanți și măști, la prețuri și de zece ori mai mari
Eveniment

Înapoi în pandemie: dezinfectanți și măști, la prețuri și de zece ori mai mari

Polițiștii și procurorii au desfășurat marți 32 de percheziții în București și în opt județe, într-un dosar ce vizează un mecanism complex de fraudă cu dezinfectanți și măști de protecție. Ancheta, coordonată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Călărași, vizează mai multe firme suspectate că au creat un circuit tranzacțional fictiv pentru a umfla artificial prețurile produselor medicale. Prețuri umflate de peste zece ori prin firme-fantomă Potrivit anchetatorilor, în perioada 2020–2024, societățile implicate ar fi utilizat firme intermediare cu comportament fiscal neadecvat pentru a majora de peste zece ori prețurile reale ale măștilor și dezinfectanților. Citește și: EXCLUSIV Noul CEO al RetuRO SGR, o șomeră care a îngropat Brico Depot în datorii și pierderi de sute de milioane de lei Produsele ar fi fost achiziționate la costuri supraevaluate de companii din domeniul energiei electrice și al comerțului en-gros, generând pierderi semnificative. Prejudiciu de milioane și rambursări ilegale de TVA Ancheta arată că peste 2,8 milioane de măști și peste 110 tone de dezinfectanți au fost tranzacționate la prețuri fictive, iar firmele intermediare ar fi fost ulterior abandonate sau trecute pe numele unor persoane fără resurse. Prin înregistrarea unor cheltuieli fictive și simularea unor livrări intracomunitare, suspecții ar fi obținut ilegal rambursări de TVA, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 4 milioane de lei. Rețea investigată pentru evaziune fiscală și fals Valoarea totală a tranzacțiilor depășește 30 de milioane de lei, însă doar o mică parte din bani ar fi ajuns la producători, restul fiind retras în numerar de membrii grupării. În dosar sunt cercetate 19 persoane fizice și juridice pentru infracțiuni precum evaziune fiscală, abuz în serviciu și fals în înscrisuri, iar 14 mandate de aducere au fost deja puse în aplicare.

Subiectele la Română de la simularea pentru bacalaureat, de dificultate medie
Eveniment

Subiectele la Română de la simularea pentru bacalaureat, de dificultate medie

Subiectele la Limba și literatura română de la simularea Bacalaureatului au fost considerate de dificultate medie, fără elemente surpriză pentru elevi. Simulare BAC română, subiecte accesibile Profesorii din Iași susțin că cerințele au respectat tiparul clasic din ultimii ani, ceea ce confirmă nevoia unei eventuale revizuiri a structurii examenului. Citește și: EXCLUSIV Noul CEO al RetuRO SGR, o șomeră care a îngropat Brico Depot în datorii și pierderi de sute de milioane de lei Conform specialiștilor, elevii care s-au pregătit temeinic nu au întâmpinat dificultăți majore în rezolvarea subiectelor. La subiectul al III-lea au fost abordați autori precum Lucian Blaga și Ion Barbu, iar textul suport a inclus un episod anecdotic din biografia lui Marin Preda. Continuarea, în Ziarul de Iași

Trei copii din Iași s-au ales cu malarie după o călătorie în Africa. Au fost transferați la București
Eveniment

Trei copii din Iași s-au ales cu malarie după o călătorie în Africa. Au fost transferați la București

Trei copii din Iași au fost transferați de urgență la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București, după confirmarea a două cazuri de malarie în urma unei călătorii în Africa. Trei copii din Iași, diagnosticați cu malarie Este vorba despre trei frați cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, reveniți recent dintr-o zonă endemică, unde au fost expuși riscului de infectare. Citește și: EXCLUSIV Noul CEO al RetuRO SGR, o șomeră care a îngropat Brico Depot în datorii și pierderi de sute de milioane de lei Diagnosticul a fost stabilit după identificarea parazitului Plasmodium în sângele a doi dintre copii, în timp ce al treilea este considerat contact și monitorizat atent de medici. Autoritățile sanitare atrag atenția asupra riscurilor asociate călătoriilor în zone tropicale și importanței măsurilor de prevenție împotriva malariei. Continuarea, în Ziarul de Iași

Un polițist a agresat fizic alți doi polițiști veniți la un accident cu victimă minoră
Eveniment

Un polițist a agresat fizic alți doi polițiști veniți la un accident cu victimă minoră

Un polițist din cadrul serviciului de combatere a criminalității organizate a fost condamnat pentru ultraj, după ce și-a agresat doi colegi ajunși la un accident rutier cu o victimă minoră, într-un caz șocant judecat la Curtea de Apel Iași. Decizii contradictorii între instanțe Incidentul, petrecut chiar în prezența unei fetițe rănite, a declanșat o anchetă de durată, iar procesul s-a întins pe parcursul a patru ani, cu decizii contradictorii între instanțe. Citește și: EXCLUSIV Noul CEO al RetuRO SGR, o șomeră care a îngropat Brico Depot în datorii și pierderi de sute de milioane de lei Inițial achitat, polițistul a fost ulterior condamnat, a obținut rejudecarea dosarului prin contestație în anulare, însă verdictul final a rămas același: vinovat. Deși pedeapsa a fost suspendată, condamnarea penală îl obligă să părăsească sistemul, statutul de polițist fiind incompatibil cu o astfel de sancțiune. Continuarea, în Ziarul de Iași

Parteneriatul dintre SUA și România nu a fost niciodată mai puternic, transmite noul ambasador american la București
Eveniment

Parteneriatul dintre SUA și România nu a fost niciodată mai puternic, transmite noul ambasador american la București

Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite la București, a transmis un prim mesaj oficial către români, subliniind importanța relației bilaterale și direcțiile strategice pe care le va susține în mandatul său. Diplomatul american a evidențiat forța actuală a parteneriatului dintre cele două state și a punctat principalele domenii în care colaborarea va fi consolidată. „Parteneriatul dintre SUA și România nu a fost niciodată mai puternic” În mesajul său, Darryl Nirenberg a subliniat nivelul ridicat al relațiilor dintre Washington și București. Citește și: Cine este liderul iranian cu care ar fi negociat Trump: președintele Parlamentului de la Teheran, Mohammad-Bagher Ghalibaf - un dur care pare a fi foarte corupt „Parteneriatul dintre Statele Unite şi România nu a fost niciodată mai puternic şi mai important ca acum. Aştept cu nerăbdare să susţin agenda «America First» a preşedintelui Trump şi să consolidez cooperarea Statelor Unite şi României în trei domenii cheie”, a transmis noul ambasador. Trei direcții strategice: securitate, economie și relații bilaterale Ambasadorul SUA a detaliat domeniile prioritare pe care le va avea în vedere pe durata mandatului său. Acestea includ întărirea cooperării în domeniul apărării și securității, în contextul apartenenței comune la NATO, dezvoltarea relațiilor economice — în special în energie și tehnologie — precum și consolidarea legăturilor dintre cele două țări. „Consolidarea parteneriatului nostru în domeniul apărării şi securităţii, în calitate de aliaţi NATO, extinderea relaţiilor noastre comerciale, inclusiv în domeniul energiei şi al tehnologiei, precum şi aprofundarea legăturilor strânse dintre cele două ţări”, a precizat acesta. Interes pentru cultura României Darryl Nirenberg și-a exprimat recunoștința față de președintele american Donald Trump pentru numirea în această funcție, descriind România drept „o ţară remarcabilă”. Diplomatul a transmis, totodată, că este interesat să descopere cultura și tradițiile locale. „Cu toţii suntem nerăbdători să descoperim cultura şi tradiţiile bogate ale României”, a afirmat noul ambasador al Statelor Unite la București.

Ce prevede ordonanța de urgență prin care Guvernul încearcă să controleze prețul carburanților
Eveniment

Ce prevede ordonanța de urgență prin care Guvernul încearcă să controleze prețul carburanților

Ministerul Energiei a publicat un proiect de ordonanță de urgență care prevede declararea stării de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Documentul introduce măsuri stricte pentru limitarea adaosurilor comerciale și pentru controlul exporturilor de benzină și motorină. Scopul principal este prevenirea speculei și asigurarea continuității aprovizionării cu carburanți într-un context internațional tensionat. Adaos comercial plafonat pentru benzină și motorină Potrivit proiectului, adaosul comercial practicat de operatorii economici va fi limitat la maximum 50% din media adaosului înregistrat în ultimele 12 luni. Citește și: Cine este liderul iranian cu care ar fi negociat Trump: președintele Parlamentului de la Teheran, Mohammad-Bagher Ghalibaf - un dur care pare a fi foarte corupt Măsura se aplică pe întreg lanțul economic — de la producție și import până la distribuție și comercializare — și vizează prevenirea unor comportamente speculative. Inițiatorii explică faptul că adaosul comercial reprezintă diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție sau de achiziție. Exporturile de carburanți, condiționate de acordul autorităților Proiectul introduce și restricții privind exportul produselor petroliere. „Pe durata situaţiei de criză, exportul şi/sau livrările intracomunitare de benzină şi motorină se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Energiei”, se precizează în document. Operatorii care nu respectă aceste condiții riscă sancțiuni severe, inclusiv amenzi între 5% și 10% din cifra de afaceri. Măsuri pentru controlul prețurilor și ajustarea biocarburanților Autoritățile propun și măsuri pentru prevenirea vânzării carburanților la prețuri care depășesc nivelurile maxime stabilite. De asemenea, operatorii vor avea posibilitatea de a reduce conținutul de biocarburant din benzină, de la 8% la minimum 2%, pe perioada aplicării măsurilor de protecție. Perioada de aplicare și eventuale măsuri compensatorii Măsurile vor fi aplicate pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de prelungire succesivă, în funcție de evoluția pieței. După încetarea situației de criză, Ministerul Energiei va analiza impactul și ar putea propune măsuri compensatorii, astfel încât obiectivele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră să nu fie afectate. Avertisment: risc de blocaje și probleme de aprovizionare Autoritățile avertizează că, în lipsa intervențiilor, piața ar putea fi grav afectată. „În lipsa acestor intervenţii legislative, există riscul afectării continuităţii în aprovizionarea consumatorilor şi al blocajelor operaţionale în piaţa gazelor naturale”, se arată în nota de fundamentare. Creșteri puternice ale prețurilor, pe fondul tensiunilor globale Evoluțiile din Orientul Mijlociu au dus la creșteri semnificative ale cotațiilor petrolului. Prețul Brent a ajuns la aproximativ 114 dolari/baril pe 22 martie, cu un vârf de aproape 120 dolari/baril, comparativ cu circa 65 dolari la începutul lunii februarie 2026. La nivel național, prețurile carburanților au crescut considerabil: benzina standard a ajuns la 9,18 lei/litru, iar motorina la 9,91 lei/litru. „Creşterea amplă a preţurilor acesteia în perioada recentă pe plan internaţional se răsfrânge asupra dinamicii preţurilor de consum, şi conduce la majorarea ratei inflaţiei la nivel naţional. Aceste creşteri ale cotaţiilor ţiţeiului şi a motorinei pun presiuni majore pe piaţa petrolieră din România, care depinde de importuri de ţiţei în proporţie de circa 75%”, explică documentul oficial.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră