Se închide pentru reparații o porțiune din autostrada Sebeș-Turda. Carosabilul s-a surpat din nou, a apărut un crater
După ce, acum două zile, presa din Alba Iulia anunța că o porțiune din Autostrada A10, Sebeș-Turda, s-a surpat, azi CNAIR a anunțat că închide pentru reparații un tronson de 17 kilometri din această autostradă.
Citește și: Cioloș, susținere uriașă pentru Pașca, în 2023: “Este ultima casă pentru mulți bolnavi“
Compania Națională de Autostrăzi și Investiții Rutiere (CNAIR) nu a precizat când redeschide circulația.
Secretarul de stat Cosma întreabă cum s-a făcut recepția finală a autostrăzii, în 2023, deși erau probleme
“În urma agravării fenomenului de instabilitate manifestat pe Autostrada A10 Sebes – Turda, km 66+400, județul Cluj, concretizat prin degradări ale părții carosabile și ale terasamentului, DRDP Cluj intervine în regim de urgență pentru punerea în siguranță a sectorului afectat.
Astfel, începând de marți, 07.07.2026, vor fi executate lucrări de refacere a taluzului și a părtii carosabile si lucrări de drenare a apelor de suprafață, în vederea limitării evoluției fenomenului de instabilitate și menținerii circulației în condiții de siguranță“, a comunicat CNAIR.
În ultimii ani, autostrada aceasta a avut constant probleme:
- în vara lui 2023, o porțiune de drum din Autostrada Sebeș Turda s-a surpat. Era bucata de autostrada construită de austriecii de la Porr.
- octombrie 2024: “Începând de astăzi, 10 octombrie 2024, se vor institui restricții de circulație pe prima bandă (banda de vehicule lente) a autostrăzii A10, km 66+000 – km 66+500, Calea 1 (sensul Sebeș-Turda), din cauza unor degradări apărute pe partea carosabilă“ - Ziarul Unirea.
- la 5 mai 2026, DRDP Cluj a anunțat că „se instituie restricții de circulație pe prima bandă și pe banda de vehicule lente a autostrăzii A10, km 66+400, Calea 1 (sensul Sebeș-Turda), din cauza unor degradări apărute la partea carosabilă“.
Azi, secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a cerut explicații CNAIR.
“Am solicitat astăzi CNAIR un raport detaliat privind situația apărută pe Autostrada A10 Sebeș – Turda, unde degradările repetate ale carosabilului au generat o nouă surpare. Se impun clarificări urgente.