Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș și/sau WC în interior - INS

Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș și/sau WC în interior, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul întregii țări, ponderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost, anul trecut, de 84,6%, iar a celor dotate cu grup sanitar de 83,3%, dar situația este mult mai rea la sate.
Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș
„Pe medii de rezidenţă, diferenţierile sunt foarte pronunţate la ambele tipuri de utilităţi, în principal din cauza slabei dezvoltări a sistemului public de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate în localităţile rurale, faţă de cele urbane.
Numai 69,7% dintre gospodăriile rurale beneficiază de avantajele oferite de existenţa unei băi sau a unui duş în interiorul locuinţei, proporţia păstrându-se şi în cazul dotării locuinţelor rurale cu un grup sanitar în interiorul locuinţei (67,3%)", se menţionează în ancheta INS.
Gospodăriile din mediul rural, al căror cap de gospodărie este o persoană salariată şi care au dispus de resurse financiare mai mari, şi-au putut asigura cele două tipuri de utilităţi într-o proporţie mult superioară (86,2% dintre gospodăriile cu cap de gospodărie persoană salariată dispun în locuinţă de baie sau duş şi 84,1% dispun de grup sanitar).
Ponderea gospodăriilor din mediul urban care au locuinţele dotate cu baie sau duş a fost superioară cu 12,7 puncte procentuale faţă de mediul rural, iar cea a locuinţelor dotate cu grup sanitar al căror cap de gospodărie este o persoană salariată cu peste 14,6 puncte procentuale față de ponderile corespunzătoare din rural.
Datele statistice au fost obţinute prin "Ancheta asupra calităţii vieţii", desfăşurată în luna mai 2023, precizează INS.