duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: dus

2 articole
Eveniment

Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș

Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș și/sau WC în interior, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul întregii țări, ponderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost, anul trecut, de 84,6%, iar a celor dotate cu grup sanitar de 83,3%, dar situația este mult mai rea la sate. Citește și: Ciucă i-a vorbit premierului grec, Mitsotakis, despre titlul romanului lui Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș „Pe medii de rezidenţă, diferenţierile sunt foarte pronunţate la ambele tipuri de utilităţi, în principal din cauza slabei dezvoltări a sistemului public de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate în localităţile rurale, faţă de cele urbane. Numai 69,7% dintre gospodăriile rurale beneficiază de avantajele oferite de existenţa unei băi sau a unui duş în interiorul locuinţei, proporţia păstrându-se şi în cazul dotării locuinţelor rurale cu un grup sanitar în interiorul locuinţei (67,3%)", se menţionează în ancheta INS. Gospodăriile din mediul rural, al căror cap de gospodărie este o persoană salariată şi care au dispus de resurse financiare mai mari, şi-au putut asigura cele două tipuri de utilităţi într-o proporţie mult superioară (86,2% dintre gospodăriile cu cap de gospodărie persoană salariată dispun în locuinţă de baie sau duş şi 84,1% dispun de grup sanitar). Ponderea gospodăriilor din mediul urban care au locuinţele dotate cu baie sau duş a fost superioară cu 12,7 puncte procentuale faţă de mediul rural, iar cea a locuinţelor dotate cu grup sanitar al căror cap de gospodărie este o persoană salariată cu peste 14,6 puncte procentuale față de ponderile corespunzătoare din rural. Datele statistice au fost obţinute prin "Ancheta asupra calităţii vieţii", desfăşurată în luna mai 2023, precizează INS.

Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș Foto: OLX
Consilier PSD a intrat dezbrăcat în ședința Consiliului Local al Sectorului 1 Foto: captură video
Politică

Consilier PSD direct duș ședința Consiliului Sectorului 1

Un consilier PSD, Alberto Caraian, a intrat dezbrăcat, direct de sub duș, în ședința Consiliului Local al Sectorului 1. În hohotele de râs ale colegilor, i s-a atras atenția să oprească camera de la computer - ședința se desfășura într-o formulă mixtă, unii consilieri erau în sală, alții interveneau prin video - dar a spus că nu știe cum să procedeze. Pentru câteva minute, transmisiunea de sub duș s-a întrerupt. Ulterior, el a reapărut plimbându-se printr-o încăpere, după ieșirea de la duș. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Consilier PSD a intrat direct de sub duș în ședința Consiliului Local al Sectorului 1 Imaginile postate în direct pe site-ul primăriei au fost urcate pe canalul Youtube (minutul 56.30) „Tehnica mai joacă feste. Graba din păcate și-a spus cuvântul! Îmi cer scuze pentru nefericita întâmplare. Apa caldă era de la propria centrală, ca să anticipez orice întrebări. Scuze încă o dată tuturor!”, a scris consilierul pe pagina sa de Facebook. Alberto Caraian a fost ales pe listele PSD. ”Fac parte din comunitatea romilor, cât și din cea a membrilor bisericilor neoprotestante. Aceste comunități au nevoie de o voce, dar, din păcate, stigma și greutățile atrase de aceasta le-au redus la tăcere. Simt și știu că pot să reprezint cu onoare minoritățile din Sectorul 1, pot să ajut la dezvoltarea unor programe de integrare, pot să lupt pentru egalitate de șanse”, se prezenta el în timpul campaniei electorale din 2020. Conform paginii sale de Facebook, Caraian a fost numit din iulie 2022 consilier la Ministerul Fondurilor Europene. Alberto Caraian Declarația sa de avere arată că, în 2021, el nu a avut alt venit decât indemnizația de consilier local și alocația pentru cei doi copii. Însă el a vândut, cu 135.000 de euro, un apartament, lui Remus Ștefureac, probabil sociologul care conduce INSCOP. Neoficial, Caraian este un „dezvoltator imobiliar” implicat în construcțiile din zona București Noi/Chitila și a ajuns în Consiliul Local cu zero experință politică, dar având interes în PUD-urile care se adoptă în acest sector.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră